Analize și opinii

Col. (r) Marin Neacşu: Alzheimania, sau uitarea la români

Umilință și dispreț

neurodegeneration

Că românii sunt bătaia de joc a lumii nu mai este o noutate. Sunt atâtea cazuri în care romanii , de la cel cu țața-n gură pân la ăl cu barba sură au fost și sunt batjocoriți încât nu ar mai fie nevoie de exemplificări. Românii, sunt considerați țigani și chiar dacă nu li se spune în față, sunt tratați cel puțin cu suspiciune. Ușa spre spațiul Shengen ni se trântește mereu în nas sub diferite motive și de diferiți reprezentanți, de parcă ar fi vorbiți între ei să se opună de fiecare dată cineva. Președinții noștri, oricât de obedienți ar fi, sau poate tocmai din această cauză,sunt mereu tratați cu dispreț, sau în cel mai fericit caz cu indiferență, ignorați, izolați, la întâlnirile oficiale. Ba unii le mai arată și degetul la tâmplă.

Colegii de ” suferință”  bulgarii, ne dau și ei cu tifla oficial sau neoficial, ca pentru a arăta că până și ei sunt mai sus decât noi.  Europa își varsă gunoaiele în România iar când unii se revoltă, CEDO, brațul justiției Europene ne obligă să facem gropi ca să își deșarte alții fecalele chimicale în ele. Chiar și cei mai strategici parteneri  ne tratează ca pe niște plantation boys, ne calcă pământul, își fac baze militare, aduc rachete, ne exploatează subsolul, ne conduc serviciile secrete, se amestecă  în numirile procurorilor din justiție,  ne aleg prietenii și dușmanii, ne demolează eroii și ni-i transformă în criminali de război, înlocuindu-i cu spioni trădători transformați în eroi, ne sfătuiesc să primim în rândul nostru teroriști pe post de refugiați,  toate astea  in numele unei prietenii dezinteresate și  al ”democrației,” dar păstrează între ei și noi un gard mai mare decât Marele Zid Chinezesc. Ei intră la noi în țară cu tehnică militară, noi la ei cu lozul, numai după ce ne purică și se asigură că cei care vor ajunge la ei pot fi folosiți –culmea- tot împotriva noastră.

Ei bine, toate astea se întâmplă, nu neapărat pentru că ar fi o conspirație mondială împotriva românilor, pentru că la această oră românii nu mai reprezintă un pericol pentru nimeni, ci pentru că au văzut că românii sunt poate singurul popor de care îți poți bate joc fără să ți se întâmple nimic, căci pe lângă bătaia de joc internațională există una și mai rea și mai dureroasă, mai penetrantă cu efectul picăturii chinezești, pentru că se întâmplă zilnic.

Iarba verde de acasă

Aleșii noștri, scumpii noștri conducători, cu tot aparatul de stat, cu toate sistemele care formează ”sistemul” își bat joc de cei care îi aleg fie că vor fie că nu, de27 de ani și continuă să se ”aleagă” fără probleme , ca și cum am fi un popor de masochiști.

Au trecut 27 de ani de la evenimentele din 89 și nici până azi nu au fost găsiți vinovații, se așteaptă moartea lor naturală ca să aibă cineva curajul să spună: el a fost, el a dat ordin să se tragă, el a adus ”teroriștii” el a adus și minerii, pentru că a văzut că poate invita pe oricine să omoare români, scapă nepedepsit, nu se ”sesizează ”nimeni.

Au trecut 3 ani de la accidentul din Apuseni și nici până astăzi nu au fost găsiți vinovații pentru faptul că deși au avut coordonatele locului accidentului, ”organele abilitate” nu au ”reușit” să ajungă la locul unde mureau oameni din cauza frigului, nu a rănilor. Până la urmă de plătit au plătit localnicii care i-au găsit, care au fost învinuiți că ”colectau”lemne ilegal. Așa le trebuie, dacă se amestecă în treburile oamenilor mari. În primul rând că trebuia să stea acasă, să lase treburile serioase pe seama autorităților neserioase,  în al doilea rând că defrișarea pădurilor este admisă numai pentru austro -ungari, nu și  pentru  iobagi.

A trecut un an de la incendiul de la colectiv și tot ce avem este un primar și un ministru demiși, învinuiți de abuz în serviciu, deși acolo este vorba de mult mai mult, deși întregul sistem poate lua foc în orice moment, deși aproape toate localurile, chiar și cele oficiale, sedii oficiale, școli, stadioane, chiar locații ale instituțiilor statului funcționează și acum în aceleași condiții ca și sala de la Colectiv, fără avizul ISU. Probabil la următorul incendiu se va găsi vinovată o femeie de serviciu și gata.

În aceeași categorie a ”marilor scandaluri” intră și cazul celor care au ”spart” E-mailul șefei DNA, ca și cel al Patronului  HexiPharma , ca și cel al locțiitorului lui Blejnar, revolta condamnaților din puscării,  și câte și mai câte cazuri care au făcut rating și au adus bani televizioniștillor. Reacția românilor a fost conform ”standardelor” dâmbovițene: au privit, au sorbit din ochi titlurile de Breaking News, au comentat, au înjurat, au băut o bere sau au comentat pe Facebook considerând că e de ajuns pentru a-și manifesta și demonstra simțul civic. Că autoritățile fac ceva sau nu, că televiziunile urmăresc o finalitate reală sau nu în ”marile anchete” jurnalistice, nu interesează pe nimeni, românii nu au timp pentru așa ceva.

Ultima bătaie de joc

Mai nou, premianții își bat joc de pălmași și pe față șipe dos. Comuniștii din PSD, își pregătesc intrarea în campanie propunând un proiect de lege prin care să scutească de impozit ȘI pensiile mai mari de 1000 lei. Pensionarii dau din coadă, guvernul ia foc pentru că nu are bani. Nimeni nu întreabă de ce nu au inițiat acest proiect tovarășii din ”opoziție” atunci când erau la putere și conduceau detașat în toate sectoarele de activitate? Vă spun eu de ce, pentru că nu îi interesa și nu îi interesează asta. Astfel de proiecte, pe care de fapt nu le dorești, se lansează în campanie electorală, dar mai ales atunci când nu au sorți de izbândă, și  astfel câștigi de două ori: odată că arăți cât de bun ești tu și în al doilea rând că arăți cât de rău este dușmanul de clasă care nu își votează proiectul deși  acesta nu e votat nici de cei care l-au inițiat, dar cine mai știe cum și cine a votat? Bine jucat, mai ales că românii au mintea scurtă și nu realizează ă că asta se întâmplă din doi în doi ani. Guvernul pentru orice eventualitate încearcă să facă economie la buget și pregătește și el un proiect prin care să mărească contribuțiile sociale ale pălmașilor, scutind în schimb patronii, pentru că aproape toți au câte o mică afacere și plătesc CASS –ul angajaților. Numai că se găsește prin ministere câte unul care nu are butic și scoate”pe surse” proiectul la lumină deconspirând manevra. Doamna Pușculiță se jură că nu fură, dar e prinsă cu rața în gură, pentru că un bursucel aruncă bomba. Și ca în toate poveștile frumoase scrise de clasa politică românească, bursucelul  este pedepsit pentru că a fost indiscret și a recunoscut că guvernul intenționa să mai pună un bir pe pălmași, doamna pușculiță declară că nu știa nimic despre ce pregătea bursucelul, probabil proiectul va fi amânat până se liniștesc apele, media nu va mai spune nimic despre el, apoi va apărea brusc din neant, dar mai… omenesc însă va fi amendat ca și legea pe care o amendează, imediat ce se va putea, fără ca românul să afle. Este vorba despre același român care înghite de 27 de ani același rahat ca și când ar fi unul nou, se arată puțin surprins, puțin indignat, urmărește cu atenție emisiunile la tv, înjură, comentează pe facebook apoi se culcă.

Români, surpriză,  va veni iarna

Uite vine iarna și aceiași români se pregătesc din nou să fie luați pe nepregătite de valul de frig și zăpadă, să se trezească cu drumurile blocate, privească plini de mândrie cum este scoasă armata să elibereze drumul către  crâșmă,  să plângă că nu au căldură în casă pentru că regiile se ceartă între ele iar primarii nu au ce face pentru că nu pot interveni în diferendele dintre regii fără să fie ridicați de DNA pentru obținerea de foloase necuvenite.   Cine mai are timp să privească înapoi? Ce contează că de fiecare dată se întâmplă la fel, în fond are și uitarea farmecul ei,  e așa de frumos când uiți, totul vine ca o surpriză, totul e nou, parcă ar fi Crăciun în fiecare zi.  Uitarea la români acționează ca o binefacere, îi face să treacă peste toate cu zâmbetul pe buze, un zâmbet tâmp, de bătrânel aflat sub influență germano-iudaică.  Cred ca ar trebui să ne schimbăm numele din România în Alzheimania.

Referinte: http://www.replicaonline.ro/cedo-obliga-primaria-navodari-sa-semneze-pentru-groapa-de-gunoi-chelaru-imi-dau-demisia-219317/

Autor: Marin Neacsu

Sursa: In cuiul catarii

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu