Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Cine dracu’ vă credeţi, doamnă Reding?

Titlul este marca unui europarlamentar britanic, exasperat de prestaţia lui Barroso în fruntea Comisiei Europene. Cuvântarea explozivă circulă pe internet şi are sute de mii de accesări. Întrebarea de final pusă în plenul Parlamentului European l-a pus pe Barroso în mare dificultate, l-a adus la dimensiunea de cetăţean care poate fi şi el întrebat, admonestat şi contestat.

Am aşteptat, în cursul dezbaterii de la Strasbourg, să-i pună cineva şi doamnei comisar Reding întrebarea-anatemă. În schimb , am văzut-o pe madam Reding înroşindu-se de draci, mai dihai decât toaleta ei roşu-portocaliu. A făcut feţe-feţe când i s-a spus că este iresponsabilă. Am privit-o cu mare plăcere când i s-a zbârlit coafura ei bretonată, ofuscată până la sufocare că a fost făcută mincinoasă.

Ea, suită pe piedestalul de comisar al Dreptăţii, să fie terfelită în văzul Europei? Uite că s-a întâmplat să auzim fluviul de vorbe rele despre madam Reding cum curgea valuri, valuri! Aflată într-un moment de maximă expunere mediatică, susţinătoarea cea mai entuziastă a lui Băsescu de la UE a trebuit să joace rolul că taie cu egală măsură feliile de adevăr. Nu a putut însă convinge pe nimeni că marea judecăţilor din plenul Parlamentului European asupra stării statului de drept din România, pornită de la reclamanta PDL, a ajutat puterea băsistă. Madama platinată a suferit în Parlament o înfrângere, şi-a pus obrazul ei bine tratat pentru a-l susţine pe Băsescu, un politician eşuat în România şi caracterizat la Strasbourg că ocupă ilegal postul de la Cotroceni. Preluând ca o cutie de rezonanţă minciunile Monicăi Macovei, comisar Reding s-a pus în situaţia penibilă de a susţine şi ea minciunile despre lovitura de stat, distrugerea Curţii Constituţionale, fraudele uriaşe de la referendum. Ea a înţeles însă prea târziu că s-a aflat într-o eroare adâncă în timpul acestei crize politice, şi lecţia de ieri, usturătoare, este, cred, binevenită. Ea a intrat deliberat în disputa dintre băsism şi democraţie, situându-se, prin sarcina primită de la partid, nu doar în aria neadevărurilor, dar şi în afara principiilor Uniunii. Pentru a-şi aduce boii acasă, madam Reding a făcut în final apel la valorile democraţiei, la regulile UE şi a dorit să iasă din situaţia penibilă, ameninţând că, în câteva săptămâni, vom avea reguli noi pentru protejarea statului de drept, un mecanism mai rapid de reacţie în interiorul UE pentru a o feri de derapajele antidemocratice. Doamna Reding a plecat de la dezbatere cu multe adevăruri greu de digerat.

Va fi întrebată, prin cotloanele conştiinţei, cum s-a lăsat păcălită de agenţii de influenţă ai unui regim condus de scheleţii Securităţii, de o mafie care construieşte instituţii paralele cu ajutorul serviciilor secrete. Şi mai tare se va mira de ce adoratul Băsescu a primit 7,5 milioane de voturi pentru demitere. Văzând cum s-a ales praful din “operaţiunea Strasbourg”, Băsescu a rămas să digere şi palma primită de la preşedintele Lituaniei, care i-a spus “Aţi paralizat statul!”.

O zi neagră pentru băsism, dar şi pentru madam Reding, care a scăpat de întrebarea: cine dracu’ te crezi, doamnă?

Autor: DAN CONSTANTIN

sursa: jurnalul.ro