C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cât s-a furat din România. Pe ”surse bancare”, minim 18 miliarde de euro

Dinu Patriciu ( a propus ieri, la Realitatea TV, o amnistie fiscală generală. El a afirmat că, în conformitate cu unele ”surse bancare”, doar în băncile din Elveția se află în așteptare 18 miliarde de euro.

Ce reprezintă această sumă? Practic banii a căror proveniență ar fi greu de explicat de către deținătorii lor, astfel încât preferă să-i țină prin bănci (iar cele din Elveția nu sunt singurele), decât să-i pună la produs (a se citi ”investiții”) în România. O amnistie fiscală ar însemna, practic, curățirea acestor bani, spălarea lor făcută prin lege. Așadar, un act cel puțin imoral. Și, din punct de vedere simbolic, o capitulare a statului în fața profitorilor din ultimele două decenii.

Din punct de vedere pragmatic însă, o amnistie fiscală e cam singura soluție prin care măcar o parte din acești bani s-ar putea întoarce în economia românească. Cinic vorbind, cele mai multe din averile și afacerile statelor occidentale și ale Americii au la bază inechități sociale. Înainte de a fi gentlemani ori lorzi, britanicii și-au tras seva, puterea și banii din colonii. Sau direct din piraterie. Asta după ce au preluat poziția de leadership în domeniu de la spanioli. Francezii, olandezii ori nemții au avut propriile colonii.

Nici americanii nu stau mai bine. Marile terenuri petroliere și fostele plantații de bumbac din Sud se află pe terenurile care le aparțineau la un moment dat triburilor de indieni. Până să devină ”cea mai iubită familie a Americii”, clanul Kennedy s-a ocupat cu traficul de alcool în perioada prohibiției.

Așadar, întrebarea care se pune, extrem de dură, mai ales pentru cei care au trăit pe propria piele efectele devalizării României din ultimele decenii, e următoarea: suntem pregătiți/dispuși să-i acceptăm ca oameni de afaceri onorabili pe cei care au făcut averi ilicite în România (sau pe urmașii lor) în condițiile în care și-ar reinvesti ”profitul”?  (Mihai Goţiu – voxpublica.realitatea.net)

Verdict în dosarul Rompetrol. Dinu Patriciu află dacă va fi condamnat la 20 de ani de închisoare

Magistraţii Tribunalului Bucureşti s-ar putea pronunţa astăzi în dosarul Rompetrol, în care Dinu Patriciu a fost trimis în judecată alături de 12 inculpaţi acuzaţi de infracţiuni economice. Procurorii au cerut Tribunalului Bucuresti condamnarea lui Patriciu la pedeapsa maximă de 20 de ani de închisoare. În cazul celorlalte persoane s-a cerut pedeapsa minimă, de zece ani de inchisoare cu executare.

La 8 septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea a şapte infracţiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârşirea de infracţiuni, manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, dezvăluire de informaţii privilegiate, spălare de bani şi iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

Împreună cu Patriciu au fost trimişi în judecată Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Anghelache.

O parte a dosarului se referă la modul în care Rompetrol a preluat o creanţă de 85 milioane de dolari, procurorii susţinând că aceasta trebuia încasată de statul român. (jurnalul.ro)

Related Posts

2 Responses “Cât s-a furat din România. Pe ”surse bancare”, minim 18 miliarde de euro”

  1. georgica says:

    Bine mai, Mihaita; alde astia – englezoi, amerikanski si alti colonisti vechi si noi au furat banii colonizatilor si i-au dus in tarile lor.
    Dar hotii nostrii au furat banii romanilor, ca colonizati nu avem. Imoral, zici ? Sfidator, batjocoritor, sictirizant ! Sa-i iertam acum ?! Nu pot fi de acord cu asemenea iertaciune, uita-i-ar Dumnezeu.

  2. neimportant says:

    Si ca sa completez ce a spus d-nul Georgica mai devreme, astia au furat banii romanilor si culmea, i-au expatriat! Pai in aceasta situatie, ce pedeapsa ar trebui aplicata acestor domni care au participat direct si fara echivoc la subminarea economiei nationale? N-o fi fost economia romaneasca de dinainte de ’89 asa de performanta cum minteau secretarii de partid, dar in orice caz era mult mai puternica decat a unora care ne tin acum lectii de economie, basca daca mai punem la socoteala si furaciunea cumplita a milioane de miliarde in valuta, ajungem la o concluzie aiuritoare: daca in Romania nu cadea regimul, toti ratatii astia din UE care sustin globalizarea ar fi avut … concurenta! Economica, fireste…
    Sa va treziti bine!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss