C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Când doi se bat, al treilea câștigă!

Cine-și închipuie că războiul este între Iohannis și Dragnea se înșeală amarnic. Războiul este între blocuri internaționale de intelligence.



În ultimii ani România a dobândit, prin evoluții geopolitice ce au adăugat mult aportului ei minor pe timp de pace, un rol zonal de o sensibilitate extremă. Împinsă de la spate de partenerii săi strategici, a trebuit să accepte a deveni prima linie de apărare a Europei în fața amenințărilor Rusiei.

Inițiativa nu a aparținut atât Europei cât Americii. SUA, în planul său complex de asigurare și control a securității naționale și mondiale urmărește două principii fundamentale: păstrarea conflictelor cât mai departe de propriile teritorii și distribuirea echitabilă a poverii financiare între ea și marii săi aliați.

Prin amplasarea scutului antirachetă la Deveselu, prin operaționalizarea unui comandament NATO în România care să ranforseze capacitatea de reacție rapidă a alianței în zona Mării Negre, sunt atinse ambele principii menționate.

Cu ce preț pentru România? Cu prețul unor riscuri militare majore în caz de conflict armat și cu prețul cedării unei fracțiuni de suveranitate când vine vorba de interese globale.

Cedarea unei fracțiuni de suveranitate este, în acest moment, miza războiului intern, româno – român, la care asistăm.

Războiul despre care vorbim nu se poartă între români care vor să cedeze o parte din suveranitate și români care vor să păstreze intactă această suveranitate. Ambele tabere beligerante, conduse de lideri teleghidați din afară (Iohannis și Dragnea), au acceptat de mult compromisul unui subordonări. Doar că superputerea căreia au decis să se închine diferă.

Culmea este că niciuna dintre aceste superputeri nu este Rusia!

Războiul nostru intern reverberează niște conflicte recente generate de noua doctrină americană, să-i zicem „doctrina Trump”, construită în jurul contribuției de 2% solicitată de SUA partenerilor săi din NATO. Această pretenție a SUA a tulburat echilibrele din interiorul alianței și a generat tentative de regrupare din partea principalilor actori. Germania și Franța tatonează o apropiere de Rusia și Iran în vreme ce SUA și Israel, mai unite ca oricând, pariază pe controlarea Orientului Mijlociu.

În această reașezare geostrategică de blocuri, România este prinsă la mijloc. Președintele Iohannis se pare că a ales tabăra europeană, în vreme ce Liviu Dragnea și coaliția de guvernare PSD – ALDE au dat mai multe semne că ar prefera tabăra Israelului. Pe când Klaus Iohannis vizita Bruxelles, Roma și Pompei, Viorica Dăncilă făcea un turneu oficial în Arabia Saudită și apoi se întâlnea, bucurându-se de gesturi de o cordialitate aparte, cu premierul Israelului.

Ceea ce vedem noi în această perioadă, în aceste zile, este un spectacol de marionete.

Pentru blocul european, care trage de sforile lui Klaus Iohannis, este practic de neacceptat ca președinția românească a Consiliului UE să fie pentru 6 luni în mâinile și sub controlul taberei Dăncilă – Dragnea. Faptul că președintele României a ieșit ieri să ceară imperativ, celor care trebuie să audă și să acționeze, dărâmarea guvernului Dăncilă – Dragnea, mi se pare de o necugetare simptomatică. Ipoteza că această instigare ar  trebui să fie, împreună cu rezoluția de azi a UE pentru România, detonatorul unei explozii sociale care să forțeze demisia guvernului Dăncilă după modelul demisiei guvernului Ponta, începe să capete consistență.

Dacă lucrul acesta se va adeveri, dacă vom avea din nou 100 000 de oameni în stradă ieșiți așa, din senin, peste noapte, înseamnă că da, motoarele de mobilizare și serverele de manipulare ale băieților de la SRI (dimpreună cu păpușarii lor europeni) au fost din nou puse la lucru. Ceea ce, după trecerea în rezervă a lui Coldea, nu s-a mai întâmplat.

Pe de altă parte, însă, mesajul incitator lansat public și fără precauții de Iohannis ar trebui să ridice la maximum vigilența guvernanților. Care, dimpreună cu intelligence-ul din tabăra lor, cel care, de fapt, îi coordonează, ar avea destul timp să proceseze și să contracareze.

Se zice că, de departe, cel mai tare „intelligence” îl are Israelul.

Modul în care Dragnea rezistă într-o luptă în care alții ar fi dispărut de mult din joc cred că are legătură cu aliații externi pe care el și i-a ales. Care aliați externi, după ce l-au ras pe Klaus Iohannis de pe lista preferaților lor, se pare că lucrează acum la impunerea unui nou președinte pentru România.

Apropos: mai știți ceva de Mihai Răzvan Ungureanu?

Autor: Contele de Saint Germain

Sursa: Conteledesaintgermain

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss