M-am întors la pasajul din text care exprimă (ascuns într-o altă aritmetică, a toleranței) sensul tăcut din spatele gândurilor înșirate insistent‎ de un fariseu scriitoricesc: 

“Ce importanţă are că în Istambul există peste 50 de biserici ortodoxe (atâtea am numărat într-un ghid turistic în limba franceză, disponibil pe internet, după care m-am plictisit și-am renunţat), dovadă a toleranţei și a libertăţii de care se bucură ortodoxia pe pământ ISLAMIC?” 

Ei bine, iată sensul pe care l-am căutat, folosit însă greșit (cu voie sau fără de voie oare?) de autor: acolo este pământ ISLAMIZAT, mai întâi cu armele în 1453 și apoi cu politica în anul de botez 1930. Mă gândesc cu tristețe că peste alți 800 de ani și despre Europa se va vorbi tot ca despre un pământ islamic, fără a avea garanția că toleranța va mai exista în dicționare.  

Am înțeles de ce semnatarul polologhiei intitulată comercial “Biserica lui Dorel” ne atacă atât de creativ cu Sfânta lui Trilogie: “Era ta-su, bă!…” ‎