C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Aikido iranian

Uniunea Europeană a re­uşit o performanţă ex­cep­ţională. Deşi este dificil de a găsi o modalitate de a înrăutăţi semnificativ perspectivele economice ale UE, po­liticienii europeni au reuşit să gă­seas­că o cale de a-şi genera probleme adi­ţio­nale. Vorbind pragmatic, câştigul obţi­nut de UE de pe urma impunerii unui embargou împotriva Iranului este absolut nul (simpatia liderilor de la Tel-Aviv este o chestiune pe care o lăsăm în afa­ra ecuaţiei), iar pierderile directe sunt cât se poate de vizibile. Deşi Germania insista ca embargoul să fie pus în aplicare de-abia peste 12 luni, consensul po­litic a dictat un termen mult mai apro­piat: 1 iulie 2012. Principalii importatori europeni ai petrolului iranian sunt Gre­cia, Italia şi Spania, adică ţările care se confruntă cu serioase dificultăţi econo­mice chiar şi fără efectul negativ al creş­terii preţurilor la petrol. Efortul Arabiei Saudite de a compensa lipsa petrolului iranian are câteva deficienţe: rafinăriile sud-europene nu sunt pregătite din punct de vedere tehnic să proceseze petrolul saudit şi chiar dacă saudiţii ridică producţia de petrol la capacitate maximă, embargoul va crea un deficit de petrol de minim 450.000 barili pe zi. Exportul către ţările europene constituie doar 18% din exportul petrolier iranian, iar Iranului deja i-au fost oferite câteva soluţii financiare şi logistice de evitare a problemelor economice rezultante din embargou.

Printre ţările care nu au achiesat la embargou se numără principalii consu­ma­tori ai petrolului iranian: China, In­dia, Turcia, Japonia şi Coreea de Sud. Toate aceste ţări dispun de ample posibilităţi logistice şi financiare de a prelua surplusul de petrol, mai ales în condiţiile unui discount “politic” oferit de partea iraniană. Blocarea accesului băncilor ira­niene la tranzacţii în euro şi dolari nu va ajuta la blocarea economiei iraniene, deoarece deja există opţiuni alternative eficiente. În acest context, merită făcută următoarea observaţie: specialiştii ira­ni­eni nu sunt cunoscuţi pentru abilităţi deosebite în domeniul schemelor financiare şi succesul iranienilor în identificarea unor opţiuni financiare deosebit de inteligente duce la presupuneri cu privire la existenţa unui “import de idei” prin care anumite forţe direcţio­nea­ză con­ducerea iraniană în conflictul cu Ves­tul. Conform ultimelor declaraţii oficia­le, tranzacţiile cu petrolul iranian vor fi decontate prin două bănci comerciale: UCO Bank (India) şi Halk Bankasi (Tur­cia), ambele bănci fiind bănci de stat, ceea ce arată existenţa unei cooperări la nivelul cel mai înalt între ţările care do­resc să ajute Iranul să evite pierderile din cauza embargoului. Deşi deconta­rea tranzacţiilor se va face în rupii, yeni şi aur, există riscul teoretic ca băncile implicate în aceste tranzacţii să devină ţinte pentru nişte sancţiuni individuale (aşa cum s-a întâmplat cu o bancă privată germană), însă faptul că ambele bănci sunt bănci de stat, corelat cu riscul real de a genera un scandal diplomatic monstruos, va descuraja eventua­le tentative de a bloca aceste circuite financiare.
Judecând după materialele analitice publicate de agenţia iraniană Fars, se poate presupune că Teheranul se gân­deş­­­te serios la un gest care ar putea avea efecte devastatoarea asupra eco­no­miei europene. Decizia UE de a în­cepe em­bar­goul pe 1 iulie 2012 nu se datorează dorinţei de a oferi Iranului o perioadă în care să negocieze neînce­perea em­bargoului, ci necesităţii de a reprofila rafinăriile sud-europene şi dorinţei de a da timp Arabiei Saudite să-şi crească producţia zilnică de pe­trol. Această si­tua­ţie îi oferă Iranului o oportunitate excelentă de a lovi UE într-un moment de maximă vulnerabi­litate. În condiţiile în care opţiunile al­ter­na­tive de export sunt aproape finali­za­te, atât din punct de vedere logistic cât şi financiar, Iranul poate declara sistarea ex­porturilor înce­pând cu 1 sau 15 febru­a­rie, prinzându-i pe europeni “în ofsaid”. Deşi Arabia Saudită poate (teoretic) com­pensa 2,15 milioane de barili pe zi, în următoarele două săptămâni  producţia Arabiei Saudite poate fi mărită doar cu 200.000 de barili pe zi, restul capaci­tăţilor adiţionale de producţie devenind disponibile pe parcursul mai multor luni. Dacă Iranul “închide robinetul eu­ropean” înaintea termenului prognozat de UE, ţările cele mai vulnerabile din cadrul Uniunii se vor confrunta cu o creş­tere semnificativă a preţului la pe­trol într-un moment cât se poate de nepotrivit din punct de vedere econo­mic. Grecia deja se află în pragul falimentului, iar situaţia din Italia şi Spania nu este deloc stabilă. O creştere semnificativă a preţului la petrol ar însemna faliment accelerat pentru Grecia, iar pentru Italia şi Spania va însemna o creş­tere a inflaţiei, cuplată cu o scădere drastică a PIB-ului. Din această perspectivă, se poate spune că îndeplinirea predicţiilor sumbre pe care le-a făcut agenţia chi­neză Dagong cu privire la economia europeană şi moneda euro depinde într-o măsură semnificativă de deciziile liderilor de la Teheran sau, mai corect, de deciziile celor care îi ghidează pe li­derii de la Teheran.

sursa: cronicaromana.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss