C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Academicianul Bogdan C. Simionescu: Din vocabularul nostru au dispărut cuvinte precum patriotism, națiune, demnitate, cinste, muncă

Vocabularul nostru a devenit din ce în ce mai sărac în ultimii 30 de ani, când multe cuvinte- patriotism, națiune, deminitate, cinste, muncă – au dispărut, a declarat, vineri, academicianul Bogdan C. Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, la lansarea volumului „Educația la Centenar. Idei, Instituții. Personalități”.



„Toate aceste cuvinte însemnau ceva care era foarte serios, aveau în spate multe lucruri care sunt adevărate, și drepte, și bune, și pe care trebuie să le aibă fiecare națiune”, a subliniat academicianul Bogdan C. Simionescu, informează Agerpres.>

Volumul „Educația la Centenar. Idei, Instituții. Personalități”, coordonat de Steliana Toma, Liliana Romaniuc, Ioan Neacșu și Laurențiu Șoitu, a fost lansat vineri la Academia Română si reprezintă o retrospectivă analitică a sistemului de învățământ românesc sub influența evenimentelor istorice naționale și europene din ultima sută de ani, Părintele Nicolae Dascălu, consilier patriarhal,  a apreciat că volumul „Educația la Centenar. Idei, Instituții. Personalități” poate fi „un proiect care pune bazele unei relații de viitor”.

Va fi o provocare pentru cei care îl vor citi (…) Cred că volumul acesta va fi o bază de la care se poate construi, fie în armonie cu ceea ce se întâmplă aici, fie în dialog. Avem nevoie de cultura dialogului, avem nevoie de o gândire critică, de o gândire în care, de fapt, să îmbinăm ceea ce reprezintă tradiția statornică și tradiția dinamică”, a afirmat părintele Nicolae Dascălu.

Volumul, apărut la editura Polirom, este alcătuit prin contribuția a 61 de cadre didactice din mediul academic și specialiști din diverse domenii, printre aceștia numărându-se academicienii Ioan-Aurel Pop, Bogdan C. Simionescu, Dumitru Radu Popescu, Viorel Barbu, Alexandru Surdu, dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Autor: Raluca Oanta

Sursa: activenews.ro

Related Posts

One Response “Academicianul Bogdan C. Simionescu: Din vocabularul nostru au dispărut cuvinte precum patriotism, națiune, demnitate, cinste, muncă”

  1. BIBICU says:

    Cu parere de rau dar din MANIFESTARILE noastre HULIGANICE au disparut si NOTIUNILE DE; INTEGRITATE, MORALITATE CARACTER, ONOARE, ONESTITATE, DEMNITATE, de OAMENI CU NEURONI SUFICIENTI……

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss