Analize și opinii Extern Politică

„Primăvara turcească”, pregătită în laboratoarele Soros

Protestele împotriva Guvernului Erdogan ar putea fi rezultatul „muncii” Open Society Foundations, patronată de miliardarul american George Soros • Izbucnirea protestelor de la Istanbul coincide cu anunțul Turciei privind reducerea la zero a datoriilor față de FMI

De aproape două săptămâni, toate privirile sunt ațintite spre manifestațiile de amploare care au cuprins Turcia, proteste pornite de la o scânteie – intenția de a demola Parcul Gezi din Istanbul – și transformate într-o mișcare de contestare a premierului Recep Tayyip Erdogan, fără precedent în acest stat laic. Turcii care au ieșit în stradă sau cei care radiografiază situația politică dau vina pe încercările tot mai evidente ale prim-ministrului de a islamiza societatea. Și pe derapajele lui autoritariste. Există și voci care spun că în spatele protestelor soldate cu trei morți, peste 4.000 de răniți și alte câteva mii de oameni arestați, se află o agendă secretă a Occidentului de a destabiliza Turcia. „Primăvara turcească”, așa cum a denumit-o presa, l-ar putea avea ca păpușar-șef pe maestrul „revoluțiilor portocalii”, miliardarul George Soros, a cărui fundație este tot mai vocală în Turcia. Alte teorii conspiraționiste leagă izbucnirea revoltelor de un anunț recent al Guvernului Erdogan. După 50 de ani, Turcia a intrat în clubul țărilor care nu mai au datorii la Fondul Monetar Internațional.

De la salvarea unui parc din Istanbul, condamnat să ajungă teren pentru mall, în Turcia ultimelor zile s-a ajuns la acțiuni de protest explozive îndreptate împotriva Guvernului Erdogan. Mii și mii de oameni au ieșit în stradă, zi de zi, pentru a cere demisia premierului, acuzat de derapaje autoritare și de ignorarea statului laic, fondat de Atatürk. După Istanbul, „Primăvara turcească” s-a extins la Ankara, Izmir, Edirne și în alte orașe. De fiecare dată, forțele de ordine au răspuns la adresa protestatarilor cu tot arsenalul din dotare: gaze lacrimogene, gloanțe de cauciuc, tunuri cu apă, lovituri de baston.

Complot din exterior

Tabloul ultimelor zile, în care s-au înregistrat noi și noi ciocniri între poliție și manifestanți, arată astfel: trei morți, cel puțin 4.300 de răniți și mii de oameni arestați. Revenit în țară după un turneu în Magreb, șeful Guvernului de la Ankara și-a reluat retorica ofensivă, calificându-i pe protestatari drept „jefuitori” şi „extremişti”, şi a denunţat un complot „organizat atât în interiorul, cât şi în exteriorul ţării”. După ce a făcut aceste afirmații, premierul Erdogan a fost comparat cu președintele sirian Bashar al-Assad. Pe care l-a numit „dictator” și pe care nu l-a susținut nicio clipă în momentul în care acesta acuza „puteri străine” că ar fi implicate în rebeliunea din Siria. O serie de grupări de extremă stânga, care au manifestat în ultimele zile la Istanbul, i-au reproșat lui Erdogan că s-a dat de partea Occidentului, participând la agresiunea Siriei, stat vecin și, tradițional, prieten.

Bine ați venit în Turcia!

Este binecunoscut că Turcia și-a pus la dispoziție teritoriul, serviciilor de informații occidentale, pentru antrenarea rebelilor sirieni, care vor să dărâme regimul Bashar al-Assad. Doar că, alături de ele au pătruns și agenții provocatoare sau ONG-uri specializate în lovituri de stat. Cea mai cunoscută este Open Society Foundations, a magnatului american George Soros, care s-a dovedit vârful de lance în destabilizarea Europei de Est și a spațiului ex-sovietic, pregătind așa-numitele „revoluții portocalii” în Ucraina și Georgia. Și care acum este bine înfiptă în Turcia.

Strategiile fundației Soros

Proiectele și programele fundației Soros pentru Turcia au vizat o parte dintre nemulțumirile pe care turcii le strigă acum în stradă. În plus, Open Society Foundations a pledat pentru extinderea drepturilor femeilor în Turcia, uitând, probabil, că această țară a fost printre primele care le-a dat drept de vot, încă din 1923. Iar Guvernul Erdogan nu a încercat nicio secundă să le limiteze drepturile. Singura tentativă de acest gen poate fi considerată interzicerea pastilei de a doua zi. Fundația a vorbit despre planurile premierului de „islamizare forțată” în momentul în care Erdogan a decis să limiteze vânzările de alcool.

Erdogan a scăpat țara de tutela FMI

Adepții teoriei conspirațiilor au lansat teza potrivit căreia în spatele demonstrațiilor de la Istanbul se află interese financiare majore, în contextul în care reformele lui Erdogan realizate în ultimii 11 ani au redus dependența țării de capitalul străin. Exact cu două săptămâni înainte de izbucnirea protestelor, Turcia, a 17-a economie a lumii, anunța, prin vocea lui Erdogan, că nu mai are nicio datorie față de FMI. Banca Centrală a Turciei a plătit ultima parte a datoriei sale către Fondul Monetar, virând instituției financiare internaționale o tranșă în valoare de 317 milioane de euro. Începând din 1958, Turcia s-a îndatorat în mai multe reprize de la FMI. În 2008, Turcia a finalizat ultimul său acord stand-by semnat cu FMI în 2005, iar în 2010, după doi ani de negocieri cu instituţia financiară internaţională, a refuzat ajutorul Fondului.

Model de reușită

Analiștii politici susțin că manifestaţiile din Turcia sunt urmărite cu atenţie în lumea arabă, producând îngrijorări în rândul liderilor islamişti, care prezintă de mai mult timp Turcia ca un model de reuşită a islamului politic. Analistul politic tunisian Sami Brahem crede că există tentative de a exporta ceea ce se petrece în Turcia spre Tunisia. „Va fi dificil să se facă o mişcare de protest de amploare, dar (situaţia din Turcia) poate constitui o susţinere morală pentru toţi laicii faţă de Guvernele islamiste”.

Unii consideră că manifestaţiile din Turcia reflectă o nemulţumire regională faţă de islamul politic, însă Erdogan a fost ales de trei ori, cu o creştere constantă a numărului de voturi în favoarea sa. La peste doi ani de la revolte, Egiptul şi Tunisia traversează o criză economică şi, în opinia unor specialişti, economia, mai mult decât ideologia, va provoca noi acţiuni de protest.

autor: Luciana Pop

sursa: ziuanews.ro