C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Alo, România! Se evacuează muzeele!

Galați. Cel mai valoros muzeu de artă contemporană din România, Muzeul de Artă Vizuală, se mută din palat la bloc. Colecţiile sale vor fi depozitate într-o fostă uzină… Palatul Episcopal a fost retrocedat Arhiepiscopiei, care construieşte acum acolo Muzeul Spiritualităţii, Culturii şi Ordodoxiei al Dunării de Jos. Viitorul sună bine, nu? Cu bani europeni şi fonduri de la stat.

Oradea. Muzeul Țării Crişurilor e mai norocos. Evacuat din Palatul Baroc, retrocedat Bisericii Romano Catolice, se mută într-o fostă cazarmă, suficient de mare pentru a adăposti cele peste 400.000 de exponate, a cincea colecţie muzeală ca mărime din România.

Braşov. Muzeele de Artă şi cel de Etnografie, singurele menţionate în ghidul turistic Michelin, aşteaptă să fie evacuate din clădirea, retrocedată şi ea – de data asta Bisericii Evanghelice.

Cluj. Muzeul de Artă mai are încă cinci ani de păsuire până la evacuare, conform legii în vigoare. Palatul Banffy, care găzduieşte muzeul, a fost recent retrocedat moştenitorilor familiei Banffy.

Cine se mai pregăteşte?

Există ţări care au ales să se dezvolte prin cultură. România, din nefericire, nu a ales aşa. Nu-mi este de altfel clară opţiunea de dezvoltare a României, aşa că rămân la patrimoniul cultural. Atât cât mai este.

Întreb dacă în România există vreo lege prin care să fie apărat patrimoniul cultural? Muzeele, în speţă. Acolo unde ni se oglindeşte trecutul şi prezentul.

Vorbesc cu directorul Muzeului de Artă din Cluj, Călin Stegereanu, care îmi spune că ar fi Legea Monumentelor Istorice. “Clădirile istorice sunt inalienabile, nu se pot înstrăina…” Mă trimite însă spre Consiliul Judeţean, proprietarul de până acum al clădirii. Patrimoniul muzeului aparţine totuşi statului…

Iar “statul” ăsta, cine o fi el, este ba indiferent, ba ocupat cu alte treburi.

Şi totuşi, Clujul, aflu cu stupoare, are mai mare noroc decât Galaţiul. De ce? Pentru că deciziile pentru Cluj se iau acolo, în timp ce pentru Galaţi răspunde Suceava. Mai sunteţi cu mine sau v-am pierdut pe drum?

Viitorul patrimoniului cultural – între Kafka şi Urmuz

Directorul muzeului din Galaţi, Dan Nanu Basarab, istoric, îmi spune că există un proiect, aprobat, pentru construirea unui muzeu nou şi modern, ca pentru secolul XXI. Îmi saltă inima la loc. “Dar nu există fonduri”, adaugă domnia sa.

Păi de ce nu au făcut ca cei de la Arhiepiscopie, care, iată, nu numai că evacuează muzeul, dar au mai obţinut şi 3,5 milioane euro din fonduri europene, plus bani de la stat, pentru a transforma Palatul Episcopal în Muzeul acela al Culturii şi Ortodoxiei Dunării de Jos?

Răspunsul corect, mi-a explicat situaţia dl. Basarab, este că Muzeul depinde de fondurile de pe… Axa de dezvoltare România-Moldova-Ucraina! Acolo e blocajul… cu fondurile, cu axa…

Pentru Galaţi, cultura se declină la timpul trecut. Peste o lună, veţi căuta muzeul de arte vizuale pe undeva printre blocuri, iar colecţiile vor fi departe, în depozite cu aer condiţionat, e drept, dar din câte am aflat, undeva, într-o fostă fabrică.

“Am fost singurul muzeu de artă din ţară care a fost o oglindă pentru evoluţia artei româneşti contemporane, din interbelic până în prezent”, îmi şopteşte un vechi şi sufletist muzeograf local.

Clujul este pesimist. “Nu sunt bani să facem alt muzeu”, îmi spune Călin Stegerean.

Mă întorc cu gândul la Oradea, că parcă acolo ziceau că sunt mai norocoşi, cu cazarma cea suficient de mare pentru a adăposti colecţiile enciclopedicului Muzeu al Ţării Crişurilor.

“Muzeele au fost părăsite de factorul politic şi chiar de Ministerul Culturii”, îmi spune directorul muzeului, distinsul istoric de artă Aurel Chiriac.

Punem sau nu de o petiţie, ca să deblocăm lucrurile?

O rază de speranţă vine însă de la Braşov, unde aflu din presa locală că directoarea Muzeului de Etnografie Ligia Fulga a lansat o petiţie, pentru susţinerea celor două muzee în prag de evacuare, cel de artă şi de etnografie, şi a cerut declanşarea unei campanii naţionale de salvare a instituţiilor de cultură.

Rezonez pe deplin cu această bravă doamnă din Braşov, care aflu că a mai trimis şi un memoriu autorităţilor noastre de stat, solicitând o lege/legi pentru protejarea specială a muzeelor din România şi a patrimoniului deţinut.

Tot o petiţie, “Pentru Brukenthal şi cultura română”, a lansat deunăzi şi o britanică inimoasă, mare iubitoare a României, indignată de ceea ce numeşte ea zidul de indiferenţă şi tăcere care înconjoară declinul instituţiilor culturale din Romania, neglijate de stat.

“Ruşinoasa situaţie actuală a Brukenthalului este legată de soarta în declin rapid a culturii române, care va continua în absenţa unei restructurări totale a sistemului învechit care persistă şi acum. Facem apel la o dezbatere publică despre soarta culturii române in secolul XXI, la care să participe Ministerul Culturii, muzeele, instituţiile culturale, ONG-urile, pentru a defini cursul reformelor atât de disperat necesare în acest domeniu vital pentru viitorul României”, citim în finalul petiţiei, publicată pe blogul Sarah in Romania.

E drept, Brukenthalul nu a fost evacuat sau retrocedat nimănui (încă???). Dar directorul muzeului sibian îmi spune că s-a simţit umilit, recent, când, după săptămâni întregi de memorii fără răspuns la Ministerul Culturii, a trebuit să apeleze la presă pentru a rezolva o problemă internă curentă, dar presantă – plata salariilor şi a facturilor la gaz şi electricitate.

Istoricul Sabin Luca, elevul lui Daicoviciu, mi-a spus că nici un muzeu, mai ales unul de talia Brukenthalului, al cărui director este, nu ar trebui să se autofinanţeze, ca pe vremea comunismului. Sistemul contabil este din anii şaizeci, iar atitudinea şi mentalitatea funcţionarilor din minister sunt staliniste, de apatie şi indiferenţă. “Acest sistem învechit trebuie destructurat”, mi-a spus domnia sa.

Aproape toţi cei evacuaţi, cu muzee cu tot, cu care am vorbit mi-au spus că problema nu este retrocedarea clădirilor către diferitele biserici – ortodoxă, romano-catolică sau evanghelică, ci faptul că statul nu protejează muzeele şi patrimoniul acestora, care este proprietatea sa.

“Am să tot strig, până îmi pierd glasul şi tot obţin cele 2.000 de semnături”, spune Sarah Grant pe blogul ei.

Vă invit şi eu, în calitatea mea de co-autoare a petiţiei generic numite ”pentru Brukenthal şi pentru cultura română”, redactată în română, engleză, germană şi franceză, pentru o cât mai mare diseminare, să facem ceva, împreună, ca să o ajutăm măcar pe britanica Sarah să ajute muzeele şi patrimoniul nostru cultural.

Dacă doriţi să citiţi şi sa semnaţi petiţia, vă rog apăsaţi AICI. Şi apoi să o daţi mai departe.

Autor: Roxana Dascălu

Related Posts

One Response “Alo, România! Se evacuează muzeele!”

  1. iulian says:

    Ne apropiem tot mai mult de anul Orwell-ian 1984. Devine din ce in ce mai vizibil. Dar si 1984 este un an ca oricare altul. Trece!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss