Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Cine vrea să distrugă micul producător local?

Cine vrea să distrugă micul producător local? Televiziunile au declanşat CAMPANIA de vară împotriva ţăranului românTeleviziunile au declanşat CAMPANIA de vară împotriva ţăranului român

Tonele de mâncare “proaspătă”, adusă din Argentina sau Vietnam, plină de conservanţi şi E-uri ce se vinde în marile magazine, nu par să îngrijoreze mass-media din România. Nici mâncarea alterată ce se serveşte pe Litoral sau modalităţile prin care carnea stricată ajunge pe mesele românilor.

În schimb, la interval de o săptămână, televiziunile şi-au îndreptat tunurile spre ţăranii care-şi vând marfa pe marginea drumului sau pe lângă pieţe.

Întâi Televiziunea Română, iar apoi Digi 24 i-au “alarmat” pe români în ceea ce priveşte “atentatul” la sănătate, ce ar fi reprezentat de consumul de produse cumpărate de la micii producători agricoli.

Chiar dacă nu au fost prezentate, până acum, exemple concrete de oameni care să sufere după ce au consumat “mâncare de ţară”, reporterii celor două televiziuni s-au întrecut în insinua că alimentele respective ar fi periculoase. Or fi existând şi astfel de oameni, dar câţi sunt în comparaţie cu miile care se duc în fiecare zi la medic, otrăviţi cu produse expirate cumpărate din hypermarketuri?

De altfel, cei de la TVR au invitat, pe faţă, la shoppingul de la marile magazine, arătând că produsele ţăranilor “nici nu sunt ieftine”, “costând mai mult ca la supermarket”. Pentru corectitudine, trebuie precizat că reporterii TVR s-au referit la ouă, care se vindeau de către ţărani cu “enormul” preţ de 60 de bani bucata.

Mărturii despre binefacerile mâncării de la ţară
În consecinţă, marea “ameninţare” este şi scumpă pentru sănătatea românului. Pe Digi 24, reporterul a încolţit o măicuţă care vindea lapte. Sunt convins că respectivul, înarmat cu ochelari de soare şi “camera ascunsă”, cât şi cei de la TVR, habar n-au să distingă un produs alterat de unul proaspăt. Crescuţi între blocuri, hrăniţi de la alimentară şi hypermarket, probabil consideră că laptele natural arată precum cel din cutiile Zuzu sau Napolact. Iar brânza proaspătă e prototip Hochland.

DRAMA producătorilor tradiţionali: Politicienii nu-i promovează, supermarketurile preferă BRÂNZA DIN PRAFURI, fără lapte
Apropo: cum ar fi fost ca şi marii procesatori de lapte din România să fi fost întrebaţi ce pun în produsele lactate care ajung mesele românilor?

Dar aşa ceva nu se va întâmpla prea curând. Pentru că marile corporaţii au departamente de PR, care au grijă, prin metode specifice, să nu se ajungă acolo.

În schimb, ţăranul n-are nici PR şi nici stat care să-l protejeze. A fost scos din pieţe şi din magazine, fiind forţat să vândă pe marginea drumului sau pe trotuar. Asta dacă nu a renunţat complet la agricultură şi a căzut pradă viciilor şi samsarilor. Aşa că el este ţinta perfectă: nu ştie marketing, nu are cine să-l protejeze, nu poate răspunde cu aceeaşi monedă.

Dacă ne întrebăm când o să vedem reportaje, anchete şi condamnări pentru cei care vor să extermine micul producător local, mai avem de aşteptat.

Atâta vreme cât aceleasi “surse” se ocupă de “informarea” noastră, “mâncarea de ţară” îşi va continua lungul drum spre dispariţie.

sursA: activenews.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu