C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Summit de criza al UE – datoria Greciei fata de banci, redusa cu 50%

summit-de-criza-al-ue-datoria-greciei-fata-de-banci-redusa-cu-50
Summit-ul de criza al Uniunii Europene, care s-a prelungit pana miercuri noaptea la Bruxelles, s-a incheiat cu decizii cruciale pentru combaterea crizei din zona euro.

Liderii UE au ajuns, dupa mai bine de zece ore de discutii, la un acord in trei puncte, care prevede ca datoria Greciei va fi redusa cu 50%, puncteaza BBC.
Astfel, datoria elena va fi redusa cu 100 de miliarde de euro, dupa ce bancile au renuntat la 50% din creantele lor. Anuntul a fost facut joi, la primele ore ale diminetii, intr-o conferinta de presa, de catre presedintele francez Nicolas Sarkozy.
Liderul francez a subliniat ca aceasta reducere semnificativa va duce la o scadere a datoriei Guvernului de la Atena la 120% din PIB pana in anul 2020, “o cifra enorma, insa mai usor de sustinut pentru o economie aflata in recesiune”.

“Creditorii privati vor face un efort voluntar de 50 de procente”, lucru care va permite Greciei sa evite intrarea in incapacitate de plata, a mai explicat Sarkozy.

“Am discutat, alaturi de cancelarul german Angela Merkel, cu reprezentantii bancherilor. Nu pentru a negocia, ci pentru a-i informa despre deciziile celor 17 membri ai zonei euro”, a adaugat Sarkozy, vizibil obosit, subliniaza BBC.

Anuntul acordului, facut de liderul francez, a dus la o apreciere a monedei unice, in contextul in care investitorii au devenit mai optimisti in legatura cu dezvoltarea economica regionala si cu stabilitatea euro.

“Zona euro a adoptat un raspuns credibil si ambitios la criza deficitelor”, a completat Sarkozy in conferinta de presa.

“Complexitatea dosarelor, necesitatea ca toata lumea sa fie de acord inseamna ca am negociat multe ore”, a adaugat liderul francez dupa anuntarea planului, precizand, insa, ca rezultatul va “linisti toata lumea care astepta o decizie puternica din partea zonei euro”.

Acord pentru recapitalizarea bancilor

Decizia privind reducerea cu 50% a datoriei Greciei nu este singura veste buna de dupa summit-ul liderilor din UE. Oficialii europeni au ajuns la un acord si in ceea ce priveste subiectul recapitalizarii bancilor, iar anuntul a fost facut de premierul Poloniei, Donald Tusk.

“Am ajuns la un acord privind recapitalizarea bancilor, care trebuie sa fie unul dintre principalele noastre obiective”, a declarat oficialul, citat de Wall Street Journal.

Tusk a confirmat informatiile vehiculate in ultimele zile in presa, conform carora, in cadrul procesului de recapitalizare, fondurile proprii de baza ar urma sa ajunga la 9%.

De asemenea, in cadrul aceleiasi intalniri, liderii UE au mai cerut bancilor din zona euro sa suplimenteze fondurile de care dispun cu 106 miliarde de euro.

Acestia intentioneaza sa consolideze Facilitatea europeana de stabilitate financiara (FESA), care ar urma sa dispuna de 1 trilion de euro, in crestere fata de 440 de miliarde de euro, cat este in prezent.

“Pachetul asupra caruia am convenit, un pachet amplu, confirma ca Europa va face ceea ce este necesar pentru a mentine stabilitatea financiara”, a subliniat presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

“Am mai spus si spun din nou, acesta este un maraton, nu o cursa de viteza”, a adaugat acesta, precizand ca “trebuie sa le aratam cetatenilor nostri ca exista speranta”.

Acordul la care s-a ajuns miercuri noaptea a fost primit pozitiv de piete si investitori.

“Intreaga idee ca primim intr-adevar o cifra concreta functioneaza destul de favorabil”, a declarat Andrew Robinson, de la Saxo Capital Markets, precizand ca acordul de stergere a 50% din datoriile Greciei pare un compromis care functioneaza atat pentru banci, cat si pentru liderii din zona euro.

Totodata, potrivit jurnalistilor de la BBC, bursele din Asia au crescut, indicele japonez Nikkei apreciindu-se cu 0,5 procente.

O noua era pentru Grecia

Dupa decizia de la summit, premierul grec, Giorgios Papandreou, a declarat ca pentru Grecia a inceput “o noua era”.

“O noua epoca, o noua era se deschide pentru Grecia”, a subliniat oficialul elen, citat de Msn.

Acesta a vorbit despre “un nou inceput” pentru tara sa, posibil datorita reducerii datoriei elene decisa de liderii europeni dupa negocieri cu bancile.

Autor: Diana Robu

Sursa: ziare.com

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss