Extern Politică

SCANDAL uriaş la Nestle: Gigantul elveţian este acuzat că a vândut, în ultimii 10 ani, apă de la robinet sub numele unui brand premium. Frauda este colosală

Nestle, în mijlocul unui scandal uriaş, compania fiind acuzată că a vândut, sub tutela produsului Poland Spring, apă de la robinet, în valoare de 900 de milioane de dolari pe an, în ultimii 10 ani, încât izvorul din care susţine compania că a îmbuteliat apa, ar fi secat cu 50 de ani în urmă, informează Wall Street Journal.



Apa Poland Spring este „o fraudă colosală, promovată împotriva consumatorilor americani”, potrivit unui proces iniţiat săptămâna aceasta.

Procesul iniţiat în Connecticut, acuză că presupusa „100% apă naturală de izvor”, aşa cum scrie pe eticheta Poland Spring, este de fapt apă de la robinet care nu îndeplineşte definiţiile federale.

De asemenea, este susţinut în dosar că izvorul Poland Spring a secat în urmă cu 50 de ani.

Drepturile asupra izvorului din Maine, a fost cumpărat de Perrier în 1980 şi a trecut în custodia Nestle când gigantul a achiziţionat compania Perrier în 1992.

Dar reclamanţii susţin, în cele 325 de pagini ale documentului prin care a fost intentat procesul, că Nestle a vândut în tot acest timp apă de la robinet purificată, nu apa de izvor „care simbolizează puritate şi înaltă calitate, impunând preţuri premium”.

În proces se susţine că apa nu este în conformitate cu reglementările FDA care menţionează că apa trebuie să provină din izvorul respectiv sau din alte zone care alimentează respectivul izvor.

Compania menţionează 8 izvoare diferite ca surse pentru apa Poland Spring dar reclamanţii spun că nu există dovezi că şase dintre aceste izvoare ar exista în realitate şi că celelalte două, au secat în urmă cu mai bine de 50 de ani.

Nestle a respins acuzaţiile, declarând că „Acuzaţiile aduse nu au nicio bază reală şi că sunt doar o încercare de a manipula sistemul legal pentru câştiguri personale. Poland Spring este 100% apă de izvor”.

Poland Spring a fost obiectul unui alt proces în anul 2003, în Connecticut. Acele acuzaţii susţineau că specialişti angajaţi de Nestle au găsit o cale de a ocoli legea, şi că izvorul este situat deasupra unei foste ghene de gunoi şi sub un sit unde erau depozitate ilegal excremente umane.

Deşi compania a negat acuzaţiile şi atunci, a fost de acord să doneze spre asociaţii caritabile, aproape 10 milioane de dolari în următorii 5 ani.

Sursa: Mediafax

 

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • In consecinta, americanii au dovedit frauda comisa de gigant care a acceptat sa faca donatii consistente, noi…?! La noi, in mod cert, reprezentantii, angajatii NESTLE s-au mitingit in Piata VICTORIEI ca sa-si apere PROFITUL pe seama bautorilor de apa de la robinet la pret PREMIUM, PROFIT EXTERNALIZAT!
    # LASERELE DIN PIATA VICTORIEI!
    # HIDROGEN, HIDROGEN, O!
    # LUMINITA DE LA CAPATUL TUNELULUI!

  • Soldatii americani NATO servesc apa de la izvoarele noastre naturale, iar noi, facem profit la GIGANTU’NESTLE, band apa “chioara”. Sa nu ne mai miram, bre, ca am “chiorat”, ca n-avem investitii, locuri de munca, bani de cresteri decente la pensii, salarii etcetcetc
    Pe bune, chiar am orbit?!

  • Frauda atrage frauda, context care ne conduce catre intrebarea fireasca: cu care anume INSTITUTII BANCARE coopereaza NESTLE & CO, cumva cu BANCILE prevazute in cuprinsul LISTEI CELOR 18…BANCI care nu platesc impozitele corelative, legale, pe teritoriul tarii unde isi desfasoara activitatea comerciala?!
    In 28 de ani, ati remarcat vreo investitie remarcabila, autohtona, vreun spital regional din cele 8 prevazute in programe de guvernare, o autostrada cap-coada, durabila, o arena, baza sportiva performanta, o scoala, gradinita, cresa, fara sa se planga de lucrarile de reabilitate facute de mantuiala…?! SEDII DE BANCI, AGENTII, FONDURI DE “INVESTITII”, SEDII CORPORATII, SUPER/MEGA/ULTRA/EXTRA MARKET..Si, ONG-uri multe, aparute precum ciupercile dupa ploaie, finantate, infiltrate, formatoare de opinii.
    Frauda atrage in virtutea normelor universal valabile, SANCTIUNEA, PEDEAPSA, CORIJAREA, REPARAREA PREJUDICIULUI, PECUNIAR SI MORAL, REABILITAREA, REINSTAURAREA ORDINII DE DREPT.
    FRAUDA CU …APA, SFANTA SI BINECUVANTATA APA… dimensiunea ignorantei, inconstientei, tupeului, obrazniciei, orgiei financiare, bancare, fiscale, apusul unei civilizatii.