C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Islanda si-a retras candidatura de aderare la UE

modelul-islandez[1]„Revenirea economică a Islandei arată avantajele neintrării în zona euro.” (Paul Krugman, laureat Nobel pentru Economie)

Islanda, prima tara care a intrat in criza in 2008, a refuzat sa salveze bancile de la faliment

Prima tara ce cadea prada crizei economice, care a debutat in 2008 si care avea sa cuprinda intreaga lume, nu a fost America, ci micul stat european din nodul Atlanticului.

In 2008, bancile din Islanda au devenit insolvente, pentru ca erau datoare cu de peste 6 ori PIB-ul tarii, iar cand pietele financiare au inghetat imprumuturile, acestea nu au reusit sa-si plateasca creditele la randul lor.

In consecinta, bancile au intrat in incapacitate de plata, fiind datoare mai mult de 85 de miliarde de dolari. Iar statul nu a finantat institutiile bancare din taxele contribuabililor, ci le-a lasat sa dea faliment. Statul a transferat, totodata, creditele populatiei si depozitele in banci noi, dar nu a transferat si activele straine si datoriile.

In acelasi timp, in cadrul a doua referendumuri, populatia a interzis statului sa plateasca datoriile catre creditorii straini care pierdusera bani in falimentul bancilor islandeze.

Autoritatile de la Reykjavik au anuntat ca Islanda a renuntat oficial la candidatura pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene, fara a oferi un motiv pentru a-si justifica decizia, scrie BBC News.

Anuntul vine dupa ce puterea in Islanda a fost preluata, in urma alegerilor din 2013, de eurosceptici.

Ministrul islandez al Afacerilor Externe Gunnar Bragi Sveinsson a declarat ca a informat deja Letonia, tara care detine presedintia semestiala a UE, despre decizia Cabinetului de la Reykjavik, fara sa ofere un motiv pentru care statul nordic renunta sa se alature blocului european format in prezent din 28 de tari.

Islanda si-a depus candidatura pentru a deveni stat membru UE in iulie 2009, dar, la inceputul acestui an, premierul tarii a anuntat ca va renunta la cerere.

Participarea la discutiile pentru aderarea la UE nu mai este valida, pe de o parte din cauza schimbarilor prin care trece Uniunea si pe de alta parte pentru ca nu exista o convergenta intre ceea ce era dispus sa accepte fostul guvern si ce este dispus sa accepte actualul guvern”, declara premierul islandez Sigmundur David Gunnlaugsson, la inceputul acestui an.

Statul nordic este deja membru al Spatiului Economic European, ceea ce permite libera circulatie a persoanelor si a marfurilor din Islanda pe teritoriul statelor membre UE.

Islanda are divergente cu UE asupra problemei drepturilor de pescuit. Cunoscute ca “razboiul macroului”, aceste divergente au aparut dupa ce Islanda a luat hotararea unilaterala de a creste in mod considerabil cota sa de macrou.

Insula se afla in conflict cu UE si asupra problemei vanatorii de balene. Industria pescuitului constituie o activitate vitala pentru aceasta insula din Atlanticul de Nord si cei peste 320.000 de locuitori a sai si aduce miliarde de euro in PIB-ul tarii.

In 2014, imediat dupa obtinerea victoriei in ultimele alegeri parlamentare din Islanda, Partidul Progresului (de centru) si Partidul Independentei (de dreapta) au au ajuns la un acord in proiectul de lege care solicita Guvernului “sa retraga candidatura de aderare la Uniunea Europeana”.

 

In mai 2013, cele doua partide au ajuns la un acord pentru organizarea unui referendum privind aderarea tarii la UE, insa acesta nu a mai avut loc.

Marele avantaj al aderarii Islandei la UE ar fi fost adoptarea monedei euro, care ar fi contribuit la stabilitatea economiei tarii, potrivit social-democratilor si unei minoritati din cadrul partidelor aflate la guvernare.

Presedinta grupului parlamentar al Partidului Independentei, Ragnheidur Rikhardsdottir, declara, anul trecut, ca ar fi vrut organizarea unui referendum pe aceasta tema. “Mi-as fi dorit un rezultat diferit. Dar grupul parlamentar a hotarat sa retraga candidatura in acest mod“, a declarat ea pentru site-ul de stiri Visir.is.

Modelul islandez de depasire a crizei: mixajul perfect între obiectivele de politica monetara si cele de crestere economica

Tandemul inflatie-crestere economica a facut si continua sa faca obiectul unor dezbateri deseori contradictorii. Subsumând roadele cercetarilor, se profileaza ideea conform careia rezultatul interactiunii dintre inflatie si crestere economica nu este întotdeauna facil de prezis; dincolo de aceasta opinie unanim acceptata se contureaza altele doua antinomice: multi economisti au admis ca, în majoritatea cazurilor, economiile tind sa creasca într-un ritm mai rapid atunci când sunt însotite de un nivel moderat de inflatie; la polul opus se contureaza ideea ca inflatia (din cauza) submineaza cresterea economica, încetinind-o sau chiar stopând-o. Rezultatele contradictorii ale cercetarii asociate a inflatiei si cresterii economice au impus largirea sferei de analiza, astfel încât sa includa cât mai multe variabile cu impact asupra mediului macroeconomic. Asa se face ca, alaturi de alte variabile controlate prin politica fiscala, bugetara sau comerciala, s-a impus cercetarea binomului anterior enuntat în contextul crizelor, admitându-se ca într-un astfel de context fragilitatea monetara creste.

În Europa, în prezent, paleta cromatica a tandemului inflatie-crestere economica este larga si merge de la tonuri sumbre (cazul economiilor cu presiuni inflationiste de mai mica sau mai mare amploare, dar marcate de serioase dezechilibre macroeconomice) pâna la tonuri deschise (cazul economiilor a caror traiectorie denota o revenire autentica post-criza tocmai datorita valorificarii oportunitatilor create prin devalorizarea monedei proprii). Specific statelor din prima categorie este ca slaba recuperare a economiilor este urmare a nivelului crescut de îndatorare (publica si privata), carentelor în functionarea sistemului bancar care au alterat echilibrul monetar, ratei reale de schimb ridicate, nivelului ridicat al somajului etc.

Judecând prin prisma interdependentelor dintre inflatie si crestere economica, reiese ca situatiile capata conotatii diferite, dupa cum fiecare tara dispune de autonomie totala sau partiala asupra politicii monetare. De exemplu, pentru tarile din Zona Euro s-a admis ca o piedica în calea relansarii ar fi inflatia care, fiind mentinuta la un nivel foarte scazut, face ca amortizarea datoriilor sa fie foarte dificila. Analistii economici apreciaza ca responsabila pentru situatia creata este Banca Centrala Europeana, iar solutia ar fi adoptarea unei politici monetare expansive.

În schimb, tarile a caror politica monetara nu este dictata de la nivel supranational au avut oportunitatea de a decide autonom calea si mijloacele depasirii crizei. Dintre toate tarile europene, exemplul Islandei este remarcabil. Dupa o perioada de crestere economica sustinuta, Islanda a parcurs cea mai nefasta perioada din istoria sa; din cauza gravitatii impactului, apreciata prin prisma efectelor economice, criza sistemului bancar islandez a fost clasata ca fiind cea mai virulenta din istoria lumii (luând drept criteriu de baza dimensiunea economiei). Cu toate acestea, evolutia economica a Islandei a reusit sa se înscrie pe un trend ascendent, stârnind invidia celorlalte state considerate motoare ale economiei europene.

Fireste, un astfel de exemplu impune o analiza atenta apriori si aposteriori crizei. Astfel, în perioada debutului crizei Islanda era catalogata ca fiind o tara cu o economie de tip capitalist, dar cu un sistem de asistenta sociala complex si generos. Comparativ cu celelalte tari nordice (Danemarca, Norvegia, Suedia), desi în marime absoluta s-a mentinut în inferioritate, produsul intern brut al Islandei a avut o dinamica mai buna (la nivelul anului 2007 modificarea anuala a PIB-ului fiind de 4,9%, fata de 3,5% în Norvegia, 2,6% în Suedia si 1,8% în Danemarca). Datorita pozitiei geoeconomice, Islanda a dezvoltat un comert intra-industrial si de tranzit, a protejat agricultura si a stimulat exportul de bunuri cu valoare adaugata mare (trecând de la statutul de economie dependenta de exportul de peste la o economie bazata pe o înalta tehnologie si diversitate, sectoarele dominante fiind: productia de software, productia si distributia de produse farmaceutice, productia de echipamente medicale, cercetarea si dezvoltarea de biotehnologii, industria telecom si high-tech). Exploatarea tuturor resurselor (inclusiv a resursei energetice bio, geo si hidro) a dus la cresterea potentialului economic; reformele fiscale, structurale si de comert exterior au întarit capacitatea agentilor economici de a intra pe noi piete europene/mondiale.

Reticenta fata de aderarea la Uniunea Europeana (din cauza riscului de a pierde controlul asupra resurselor de peste ca urmare a politicii comune), Islanda nu a neglijat cooperarea economica internationala (fiind membra A.E.L.S., respectiv S.E.E.).
Modelul islandez de depasire a crizei

Sistemul bancar a avut ca strategie de baza canalizarea creditului în economie la costuri avantajoase. Însa, neglijarea aspectelor de rating si lipsa unui sistem de reguli stabil si bine structurat, dar si avântarea într-un mix de practici riscante au antrenat o puternica criza de lichiditati; pentru redresarea situatiei s-a adoptat solutia cresterii ratei dobânzii la depozitele personale, atragând foarte multi deponenti straini (în special britanici si olandezi). Finantându-si expansiunea prin credite interbancare si prin depozite de capital strain, sectorul bancar a devenit si mai vulnerabil; ca urmare a arbitrajului neacoperit al dobânzilor s-a ajuns si la supraevaluarea monedei nationale (la începutul anului 2007 coroana islandeza fiind declarata cea mai supraevaluata moneda din lume).

La doar trei saptamâni dupa intrarea în faliment a gigantului bancar Lehman Brothers, trei mari banci islandeze au fost nationalizate (datoriile private devenind parte a datoriei publice). Prin decizie guvernamentala, costurile esecului sistemului bancar au fost transferate asupra investitorilor (protejând populatia). Totodata, s-a aprobat o politica de depreciere controlata a coroanei concomitent cu o politica de protejare a beneficiilor sociale (astfel încât acestea din urma sa nu fie afectate de masurile de austeritate).

Urmatorii pasi au fost: a) consolidarea cursului monedei nationale (care, lasata necontrolata, ar fi dus la hiperinflatie) si b) prevenirea falimentului unui segment mare de agenti economici (consecinta a practicii de indexare a creditelor în functie de inflatie).

Nefiind membra UE, Islanda s-a orientat catre marii finantatori externi. În cautare de proiecte (acuzat chiar de lipsa de legitimitate), FMI a valorificat ocazia de a-si demonstra utilitatea pe plan economic si national. În calitate de creditor, proiectul FMI s-a centrat pe: a) consolidarea fiscala pe termen mediu (prin adoptarea masurilor de austeritate); b) dezvoltarea unui sistem de banci fiabil; c) controlul capitalului si a valorii monedei pentru a putea desfasura legaturi financiare normale cu restul tarilor.

Transformarile rapide la nivel politic (guvernul islandez de centru-dreapta a demisionat ca urmare a crizei, lasând loc unei coalitii cu viziuni politice de stânga) au fost benefice deoarece noul guvern a negociat cu FMI si a câstigat urmatoarele avantaje: a) neaplicarea planului fiscal în primul an de program si b) implementarea progresiva a deciziei de reducere a cheltuielilor bugetare si de crestere a taxelor. Scopul vizat al acestor negocieri a fost clar: a) asigurarea ca mecanismele automate de stabilizare vor functiona la capacitate maxima si b) asigurarea ca pentru familiile cu venituri mici si mijlocii socul va fi atenuat (suportarea directa fiind atribuita segmentului cu venituri mari – segment ce reprezinta 10% din totalul populatiei).

În al doilea an al programului de finantare FMI, pentru a limita efectele austeritatii, s-au intensificat masurile sociale (salarii mai mari pentru functionarii publici, conlucrarea cu sistemul bancar pentru amnistierea datoriilor gospodariilor si corporatiilor pâna la procentul de 13% din PIB, acordarea de burse pentru reluarea studiilor etc.). Masurile s-au bazat pe un mixaj între reducerea cheltuielilor si cresterea veniturilor (prin cresterea fiscalitatii pentru anumite grupuri cu venituri mari, precum proprietarii de pescarii). Totodata, resursele strategice au fost declarate resurse publice astfel încât, pe termen lung, sa se asigure o baza pentru sustenabilitatea financiar-bugetara. Deciziile guvernamentale adoptate s-au bucurat de o sustinere populara masiva.

Ca efect al deprecierii coroanei (supusa unei devalorizari de aproape 50%), veniturile populatiei au scazut, dar scaderea a fost proportionala cu dimensiunea venitului.

Ca urmare a implementarii masurilor anterior enuntate (nationalizarea bancilor, controlul capitalului, reconstruirea unui nou sistem bancar, limitarea efectelor masurilor de austeritate), Islanda a fost menajata de efectele crizei europene a datoriei publice din anul 2010. Conform datelor oficiale (afisate pe site-ulhttp://www.statice.is/), în anul 2011 cresterea anuala a produsului intern brut a fost de 2,7%; în anul urmator a fost de doar 1,5%, dar în anul 2013 a ajuns la 3,3%. Si acestea în contextul în care rata inflatiei mai mare de sase procente în anul 2012 a ajuns, în prezent, la doar 2,4%.

Dupa trei ani de crestere economica (2011, 2012, 2013), prin experienta sa, Islanda a adus dovezi în sprijinul ideii conform careia deprecierea controlata a monedei (comparativ cu monedele de referinta internationala) poate sustine cresterea economica. Aceasta deoarece o moneda nationala devalorizata favorizeaza cresterea exporturilor, iar importurile sunt percepute ca fiind mai scumpe; astfel, consumatorii sunt ghidati catre productia/piata autohtona a caror competitivitate este asigurata prin pret. Stimulând consumul de bunuri/servicii autohtone se construieste fundamentul unei dezvoltari reale si solide a industriei proprii. Propagarea efectelor benefice nu se opreste aici; ca urmare a dezvoltarii economiei, respectiv, reducerii somajului, se creeaza premise pentru cresterea masei impozabile (bunuri, venituri, tranzactii), ceea ce se traduce printr-o crestere a veniturilor publice.

* * *

Cazul Islandei nu trebuie vazut ca un model standard de redresare economica deoarece nicio tara nu se poate afla în circumstante identice care sa impuna aceleasi manevre. Multitudinea factorilor ce actioneaza asupra cresterii economice individualizeaza fiecare tara în parte. Esentiale din acest punct de vedere sunt: a) gradul de independenta a politicilor nationale macroeconomice (în special a politicii monetare); b) masura în care tarile sunt dependente de importuri; c) vointa politica (în sensul atingerii intereselor generale si nu a celor particulare); d) capacitatea de armonizare a obiectivelor asumate etc. (de exemplu, obiectivul tintirii ratei inflatiei trebuie acceptat numai în contextul asocierii cu un nivel minim de crestere economica).  (Sursa: www.economistul.ro)

Related Posts

2 Responses “Islanda si-a retras candidatura de aderare la UE”

  1. service GSM says:

    dupa mine trebuie sa plecam cu toti din ue, ma bucur cand vad o tara ca face lucrul asta

  2. delia says:

    probabil ca o sa existe si o data urmatoare cand cansumul de bunuri autohtone nu va mai fi acelasi cand bancile vor fi iar falimentate, vorbim peste 5 ani. ii lasa sa isi vanda bunurile dar vor strange surubul in alta parte ,

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss