Economie

BANII CA DATORIE II – Promisiuni dezlănţuite – MONEY AS DEBT II (2011) Promises Unleashed

Acum vreo 2 ani jumate vă prezentam prima parte a documentarului de azi. La vremea respectivă nu ştiam că va mai ieşi încă o parte, însă producătorii au simţit probabil, că sunt necesare nişte aprofundări.

De fiecare dată când vom posta informaţii care scot la iveală mizeria şi putregaiul lumii, vom repeta mereu şi mereu ideea că sistemul, societatea ne reflectă, iar elita oculta este un simptom al egoismului şi al materialismului nostru ca indivizi şi ca şi colectivitate. Elita ocultă nu este o cauză primară, deoarece şi ea este la rândul ei un simptom al unei disfuncţionalităţi mai profunde, al unui separatism egotic de lume. Cât timp omenirea va rămâne ancorată în ego (menţinându-se în lăcomie, frici, dorinţă de putere, sentiment de separare de lume şi ceilalţi oameni), cât timp oamenii vor considera că sunt doar aceste corpuri, aceste complexe corp-minte, mai exact, uitând adevarata lor identitate, aceste societăţi oculte, aceşti banecheri lipsiţi de suflet şi de scrupule vor continua să existe, într-o formă sau alta. Orice formă va îmbrăca sistemul şi oricât de perfecte ar fi legiile, fără nişte oameni profund revoluţionaţi în interior, lumea nu se va schimba. Mereu va exista o portiţă de a şunta orice sistem, de a face nelegiuriri, de a perpetua mizeria şi nedreptatea. Continuăm să vă prezentăm şi astfel de informaţii deoarece unii încă au nevoie să fie zdruncinaţi, să fie convinşi, să li se aducă argumente care să-i facă să pună la îndoială sistemul de valori impus de Matrix şi poate, să înţeleagă în ultimul ceas, că este cazul să schimbe ceva în viaţa lor, să caute mai în profunzime soluţia ieşirii din acest coşmar. Vestea bună este că soluţii există, căi există, la îndemâna tuturor. Pe măsura întunericului revelat există şi lumina. Cu cât e mai profund întunericul cu atât mai evident contrastul luminii, căci lumea manifestată asta şi este, un joc de lumini şi umbre, un joc yin-yang, în care albul se contopeşte cu negrul, ziua cu noaptea, într-un echilibru desăvârşit.

sursa: fymaaa.blogspot.com