Analize și opinii Politică

ZIUA MUNCII, marcată în Europa prin proteste faţă de austeritate şi şomaj

Zeci de mii de persoane au participat, miercuri, în numeroase ţări europene, la mitinguri organizate de Ziua internaţională a Muncii, oamenii denunţând austeritatea şi rata ridicată a şomajului, context în care Papa Francisc pledează pentru “dreptate socială” şi eliminarea “sclaviei” în ţări sarace, scrie mediafax.

În Grecia, Ziua internaţională a Muncii a fost marcată printr-o grevă generală şi prin proteste faţă de măsurile de austeritate la care au participat aproximativ 13.000 de persoane, în principal socialişti şi comunişti, la Atena şi Salonic. “Centrul” manifestaţiilor a fost Piaţa Syntagma din Atena, unde Frontul de Luptă al Muncitorilor (PAME), apropiat de Partidul Comunist (KKE), a reuşit să mobilizeze 4.000 de oameni.

Mii de persoane au defilat la Paris, la apelul formaţiunii populiste Frontul Naţional (FN). La miting a fost prezentă şi Marine Le Pen, liderul formaţiunii, care a declarat că Franţa este “închisă în tenebrele Europei”.

“Franţa se zbate în continuare într-o politică de austeritate fără sfârşit, pentru că toată lumea încearcă să salveze un sistem cu orice preţ”, a spus Marine Le Pen. “Franţa şi poporul francez înţeleg că nu s-a schimbat nimic în ultimul an, ţara rămâne în acelaşi tunel”, a adăugat ea.

În Spania, unde rata şomajului a atins nivelul-record de 27%, principalele două sindicate, CCOO şi UGT, au organizat aproximativ 80 de mitinguri în întreaga ţară. Liderul sindicatului CCOO, Igancio Fernandez Toxo, a criticat aspru Guvernul de la Madrid, denunţând “iresponsabilitatea uriaşă” care a condus la creşterea ratei şomajului. “6.200.000 de şomeri; opriţi austeritatea!”, “Mai multă democraţie, mai puţină austeritate!”, scria pe pancartele manifestanţilor de la Madrid.

La Istanbul, zece persoane au fost rănite, iar aproximativ 20 au fost reţinute în timpul violenţelor izbucnite cu ocazia zilei de 1 mai. Mii de manifestanţi au încercat să pătrundă în zona Pieţei Taksim, dar au fost opriţi de cei aproximativ 22.000 de poliţişti mobilizaţi cu ocazia mitingului. Manifestanţii s-au adunat la apelul partidelor de stânga şi sindicatelor. Ei au atacat cu pietre şi sticle, iar forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc.

sursA: jurnalul.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu