Politică

ZIUA CEA MAI NEAGRA DIN ISTORIA DNA: KOVESI – OBLIGATA SA DEMISIONEZE

Ziua de ieri va intra în mod cert în istoria DNA drept cea mai teribilă, o adevărată Apocalipsă, fără a ne teme de exagerări, și care nu poate avea, într-o țară normală, decît un singur rezultat: demisia imediată a șefei instituției.

Să vedem evenimentele:
Un comunicat al DNA transmit la solicitarea Agerpres, relevă lucruri halucinante petrecute în sediul principal al instituției anti-corupție.
Mai exact, opinia publică află ce s-a întîmplat în ultimele două săptămîni în DNA, după revocarea din funcție a procurorului Mihaela Moraru Iorga.

”La data de 4 iulie, prin ordinul șefului DNA, având în vedere hotărârea Secției pentru procurori a CSM de aviz favorabil, s-a dispus revocarea din funcția de procuror în cadrul DNA, nivel central, a Mihaelei Moraru Iorga, prin ordinul Laurei Codruța Kovesi fiind numită comisia de inventariere a dosarelor aflate în lucru și verificarea dosarelor repartizate procurorului în cauză din perspectiva ritmicității, dispozițiilor legale și Regulamentului de ordine interioară al instituției”.

Altfel spus, după revocarea femeii, mai-marii DNA decid să ia la puricat dosarele ei, să știe exact cum e treaba.
Și, ce să vezi?

Descoperire îngrozitoare:

“Într-un dosar în lucru s-a identificat suma de 398.400 lei primită de la o persoană fizică. În procesul verbal, întocmit în acest sens, nu s-a precizat natura sumei de bani și nu a fost înregistrată în Registrul de evidență a valorilor și corpurilor delicte pentru a fi depusă la camera de corpuri delicte, conform prevederilor legale. De precizat că, deși DNA dispune de un fond de flagrant de 2 milioane lei, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 4 din OUG 43/2002, suma respectivă nu era destinată pentru o activitate operativă deoarece nu există niciun document din care să rezulte că au fost solicitați bani din fondul de flagrant și nici nu i-au fost puși la dispoziție”.

Asta nu e tot.

Conform comunicatului DNA, într-un alt dosar aflat în lucru au fost identificate bunuri, respectiv ceasuri evaluate la 67.631,49 lei și un stilou în valoare de 8.117 lei, ridicate cu ocazia unei percheziții, care nu au fost înregistrate în Registrul de evidență a valorilor și corpurilor delicte.

“Verificând evidențele secției se constată că bunurile au fost ridicate cu ocazia unei percheziții domiciliare efectuate în cursul urmăririi penale la un inculpat care a fost trimis în judecată. În rechizitoriu este menționat procesul verbal de aplicare a sechestrului pentru 8 ceasuri și un stilou, identificate cu marcă și serie constructivă (ceasuri evaluate la 67.631,49 lei și stiloul 8117 lei), cu precizarea că acestea au fost depuse la camera de corpuri delicte a DNA, fapt ce nu corespunde adevărului, deoarece, așa cum am menționat, bunurile au fost găsite în biroul doamnei procuror. Așadar, au fost încălcate dispozițiile Codului de procedură penală și dispozițiile art. 102 pct.10 din Regulamentul de ordine interioară al DNA referitoare la înregistrarea în Registrul de evidență a valorilor și corpurilor delicte — R11 și păstrarea în loc special amenajat până la soluționarea cauzei de către instanță”.

Nu plecați încă, grozăviile nu s-au terminat:

Tot de la DNA mai aflăm că, într-o cauză penală în care erau cercetate mai multe persoane, procurorul a solicitat și obținut declanșarea procedurilor pentru obținerea avizului necesar urmăririi penale față de una dintre persoane, iar după obținerea avizului, a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoana respectivă la o zi după împlinirea termenului de prescripție, “împrejurare care generează consecințe asupra întregii cauze”.

Și acum, să raționăm la rece.

Biroul Mihaelei Iorga Moraru a fost verificat de procurorii anti-corupție, profesioniștii numărul unu ai țării în domeniu, selectați direct de Kovesi și acționînd la ordinul ei.

Între găsirea lucrurilor necurate – bani, obiecte de preț, dosare aranjate – și elaborarea comunicatului către presa e logic că oamenii legii au analizat la sînge toate ipotezele și au eliminat toate elementele care puteau da peste cap concluzia finală, transmisă presei.

Anume că reputatul procuror DNA Mihaela Moraru este C-O-R-U-P-T pînă în măduva oaselor.
Nu incompetent, ci corupt, putred de corupt.

Cu atît mai mult suntem obligați să credem că procurorii au tratat problema cu maximă seriozitate cu cît era vorba, totuși, de unul de al lor.

Ori, dacă procurorii anti-corupție nu pot interpreta corect probele găsite fără dificultate în propriul lor sediu, cum să ne imaginăm că ar putea-o face cu cele găsite pe te miri unde și în ce condiții?

Ce concluzie trag românii, șocați, din comunicatul DNA?

Anume că zmeii care se luptă cu corupția – cei mai buni procurori ai țării – fură bani mulți și obiecte de lux obținute din percheziții și fac uitate dosare pînă după prescripție, pe mînă cu infractorii.

E ca în filmele hollywoodiene în care băieții de la Narcotice dau iama fix în drogurile confiscate tot de ei și le revînd pe piața neagră. Cum ne amintim, acest tip de acțiuni produc cutremure în întreaga Poliție și îi fac pe cei de la Internal Affairs să fie cei mai detestați de către colegi.

Cine este, însă, procurorul corupt?

Ne spunea, cu duioșie, acum trei ani, pe Facebook, ziarista Sorina Matei:

”Mihaela Moraru Iorga.
O mână de om. O doamnă. O ființă care își face meseria cu pasiune, profesionalism, extrem de multă muncă și onestitate.
Cel mai bun și performant procuror al DNA.
Fapte. Nu vorbe:
– dosarul Microsoft- în instrumentare
– dosarele lui Adrian Năstase ( Trofeul Calității, Zambaccian 1), alături de procurorii Dănuț Volintiru și Marius Cătălin Varctic- finalizate cu CONDAMNARE cu executare.
– dosarul Adrian Grăjdan- trimis în judecată
– dosarul Dinel Staicu, instrumentat împreună cu procurorul Nistor Călin – finalizat cu CONDAMNARE cu executare.
– dosarul Becali- Babiuc/ schimbul de terenuri – finalizate cu CONDAMNĂRI cu executare.
– dosarul Nelu Iordache- trimis în judecată
– dosarul Ovidiu Silaghi – în instrumentare
– dosarul Primăria Capitalei – în instrumentare
dosarul Apia- trimis în judecată”.

Dacă faptele relatate de DNA sunt reale, atunci e dezastru.

Pentru că logica e simplă: dacă cel mai performant procuror al DNA, care lucrează în chiar sediul central, nu e decît un șmenar ordinar, atunci ce se întîmplă în secțiile DNA din județe îndepărtate, în afara ochilor vigilenți ai conducerii centrale?

Probabil lucruri dincolo de imaginație.

Dacă, dimpotrivă, faptele relatate de DNA presei, după o anchetă derulată nu pe teren străin, ci în propria casă, sunt false, e și mai grav.

Înseamnă că cel mai bun procuror al DNA e executat fără milă de proprii colegi, pe bază de înscenări criminale, doar pentru că a intrat în conflict cu șefa.

În oricare situație, Laura Kovesi trebuie să demisioneze neîntîrziat.

În primul caz, pentru că, exact sub nasul ei managerial, s-au putut petrece infracțiuni teribile, deși DNA București nu e o structură mare cît Pentagonul.

Surdă și oarbă, în timp ce procurorii furau din banii confiscați și făceau tot felul de alte nenorociri – de ce am crede că e absolut singular cazul Iorga? – Laura Kovesi dădea sistematic asigurări, în interviuri, că lucrează cu cei mai onești și mai competenți oameni din țară.

Așa ceva nu poate fi tolerat, pentru că prăbușește total încrederea oamenilor în DNA.

Predecesorul Laurei Kovesi la șefia Parchetului General a avut bunul simț să demisioneze după fuga lui Hayssam din țară, deși atribuțiile parchetului în domeniu erau aproape inexistente. A făcut-o pentru a proteja imaginea instituției.
Anonima Kovesi a ieșit atunci în lumina reflectoarelor pentru că cineva de la cîrma parchetului și-a asumat o eroare gravă, chiar dacă nu a sa, directă.

Acum, ea e obligată să facă la fel.

Cît despre al doilea caz, cel în care totul nu ar fi decît o înscenare și o răzbunare contra Mihaelei Iorga, acolo deja vorbim nu de demisii de onoare, ci de pușcărie grea.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: In Politics