C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Wall-ul de ură. Despre cât şi când contează Facebook-ul într-o campanie electorală

facebook-beats-bigbrotherAcesta nu este un text tipic pentru mediul online, fiind destul de lung. Vă recomand însă să îl parcurgeţi în întregime pentru că poate avea legătură cu voi şi cu modul în care aţi fost implicaţi, entuziasmaţi sau, dimpotrivă, dezgustaţi de recentele alegeri prezidenţiale.

Cele două minute de ură, descrise de Orwell în „1984”, au un corespondent şi în România zilelor noastre. Cu diferenţa că în locul ecranului gigant din scrierile lui Orwell, noi am stat în faţa wall-ului de Facebook, iar cele două minute au fost în cazul nostru câteva săptămâni fierbinţi şi intense de ură, în care „Goldstein”-ul autohton a fost căutat, găsit şi apoi urât cu înverşunare.

„Ignoranţa este putere”

Propaganda la care a fost supus cetăţeanul român a dispărut, în linii mari, imediat după finalul alegerilor. Era şi normal. Rămân însă efectele acelei energii negative care s-a revărsat pe paginile noastre timp de câteva luni. Prieteni care, total decuplaţi şi dezinteresaţi de politică ani de zile – despre care am putea spune că sunt de-a dreptul ignoranţi, au fost atinşi de flagelul campaniei şi au alunecat, prin ideile şi expresiile pe care le-au îmbrăţişat, pe toboganul periculos al injuriilor demne de un postac de partid. Unii i-ar spune participare politică. Eu o reduc la o formă nouă de comunicare politică, (auto)generată la nivel individual ca urmare a contextului electoral încins, dar şi a noii logici de comunicare către care ne îndreptăm: campania electorală online la nivel de individ, prin (alt) individ.

Oameni care, pentru a-şi avertiza reţeaua de prieteni cu privire la „pericolul comunist” şi „ciuma roşie” care ne paşte la colţ de Tur 2, au adoptat un discurs care poate fi uşor şi fără risc de eroare atribuit unei retorici cu iz fascist. Reciproca este, la rândul său, valabilă, vizând în special pericolul reîntoarcerii „băsiştilor”, duşmanii care au supt sângele poporului timp de 10 ani.

Alegerile au trecut, apele învolburate de pe Facebook s-au retras, iar acei oameni activaţi în timpul campaniei au rămas tot acolo, revenind în bună măsură la atitudinea preelectorală. Vor fi mânaţi, din nou, la luptă peste 2 sau 5 ani, iar resortul care îi va readuce împreună va fi acelaşi vechi şi simplu sentiment de ură.

În ultimele săptămâni am citit diverse analize şi pseudo-analize referitoare la cât de mult a contat mediul online, în general, şi Facebook-ul, în special, în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2014. Nimic nou sub soare. Mediul online a început să conteze, dar fără a fi decisiv, încă de acum 10 ani, de la prezidenţialele din 2004. Personal, mi se pare cel puţin ironic că potenţialul Facebook este conştientizat abia acum de către mulţi dintre politicieni. Răspunsul la întrebarea „Când a contat Facebook-ul în campaniile electorale?” este: din momentul în care a început să fie folosit de primul milion de oameni. Vorbim, deci, şi despre o ignoranţă în rândul unor politicieni în relaţie cu noile media.

„Poliţia gândirii” de pe Facebook

Diverşi analişti au mai spus că reţelele sociale oferă românilor accesul garantat la surse de informare oneste. Au fost prezentate drept media care nu urmăresc sub nicio formă lansarea de intoxicări şi nu pot fi mecanisme angrenate într-un efort orchestrat de propagandă. Fals.

Facebook s-a dovedit, din prea multe puncte de vedere, un spaţiu (la fel de) toxic precum unele posturi TV sau ziare de casă. Diferenţa este dată de faptul că, în cazul mass-media, sursa (dez)informărilor poate fi jurnalistul. Pe Facebook, informaţia este legitimată de cunoştinţele noastre, printr-un share. Cunoscuţi despre care pornim de la premisa că au parcurs o ştire şi garantează personal pentru credibilitatea sursei şi informaţiei distribuite. O putem numi complicitate la propagandă. Uneori fără bună ştiinţă, alteori cu rea voinţă.

Tabloul general nu este unul îmbucurător, dacă adăugăm în acest mecanism comunicaţional şi „Poliţiştii Gândirii” online. Ei sunt utilizatorii care te contactează personal şi îţi semnalează că ai deviat de la linia generală impusă „de Wall”. Orwell a pus pe seama „Ministerului Iubirii” infama responsabilitate a organizării minutelor de ură. Comunicarea pe Facebook a stimulat, sub umbrela protejării democraţiei, a pensiilor şi salariilor, a statului de drept sau a valorilor pentru care s-au sacrificat oameni în urmă cu 25 de ani, un hate speech înfiorător. „Cine nu este cu mine este împotriva mea” a reprezentat norma de la care (prea) puţini s-au abătut.

Iluzia elitei – „Cine controlează prezentul controlează trecutul”

Da, Facebook este reţeaua socială dominantă în peisajul online românesc. Este cât se poate de logic ca bătăliile comunicaţionale în orice campanie electorală prezentă sau viitoare, să fie date cu precădere pe platforma dominantă. Diferenţa este că, pe măsură ce platforma se dezvoltă şi atrage mai mulţi aderenţi, are loc o omogenizare a publicului. Cei care continuă să privească această reţea socială şi mediul online, în genere, drept o proprietate a unei elite „de dreapta”, fie nu ştiu în ce ţară trăim, fie pur şi simplu trăiesc într-o ignoranţă totală, neţinând cont de schimbările semnificative care s-au produs (de la preţurile scăzute de pe piaţa noastră de telecom, la dezvoltarea abilităţilor de consum new media în rândul unui public, consideră ei, neavizat) în România ultimilor 10 ani.

Revin însă la ură, căci ea a caracterizat, din punctul meu de vedere, campania electorală din mediul online din 2014. Iar ura a făcut apel şi la timpul prezent, dar mai ales la timpul trecut. Conflictul comunism vs. băsism a fost o luptă construită în prezent, dar ancorată în trecut – dovada că noile media se pot dovedi utile în a (re)construi evenimentele deja desfăşurate, în paralel cu a demola din start orice dezbatere serioasă despre elementul de nou, despre viitor.

Gândul nu este o crimă, ci o necesitate a reţelei sociale!

Facebook se poate transforma într-o reală platformă de dezbatere politică în măsura în care ieşitul din rând va fi acceptat şi stimulat. Suntem atât de diferiţi deja în mediul online încât a încerca tu, utilizator, să îi reduci sau să îi filtrezi pe toţi ceilalţi în funcţie de propriile preferinţe politice şi ideologice (în măsura în care le ai pe cele din urmă) este nu doar o misiune imposibilă, ci un efort îndreptat tocmai împotriva dimensiunii sociale a reţelei. „Crimă-gânditul” (acuza cea mai gravă la Orwell, în urma căreia protagoniştii erau vaporizaţi mental) din mediul online trebuie stimulat, nu redus la tăcere. În caz contrar, izolându-ne de cei din jurul nostru care gândesc altfel, vom deveni chiar noi acei propagandişti şi cenzori pe care, altfel, îi criticăm. Cu alte cuvinte, consumatori media care se auto-alimentează cu informaţii trunchiate, având la finalul zilei satisfacţia că au dreptate în dezbaterea cu ei înşişi.

Autor: Paul Aparaschivei

Sursa: Adevarul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss