Economie

Vor fi copiii noştri o specie diferită?

De-a lungul evoluţiei umane, au coexistat multiple versiuni de humanoizi. Oare suntem în faţa unui salt evolutiv iminent?, se întreabă Juan Enriquez pe Ted.com.

Ce e ciudat e că viaţa nu dispare doar o dată, de două ori, ci de 5 ori. Aproape toată viaţa de pe Pământ e distrusă de 5 ori. Apare tot mai multă complexitate şi tot mai multe lucruri . Dar noi nu apărem decât după 99.96% din timpul scurs în această istorie, ca să ne punem pe noi şi pe strămoşii noştri în perspectivă.

În acest context există 2 teorii despre acest caz care explică de ce suntem aici.

Prima teorie este ca aşa a fost scris. Conform acestei teorii noi suntem scopul şi sensul creaţiei. Şi motivul pentru trilioanele de galaxii, şi miliardele  de planete, este de a crea Universul, ca apoi să stagneze, nu se mai înbunătăţeşte.

A doua teorie: Am putea face un salt evolutiv? De ce am pune o întrebare ca asta? Pentru că au existat cel puţin 29 de retuşuri până acum a humanoizilor. Deci se pare că am evoluat. Am tot fost retuşaţi de multe ori. Şi în continuare tot gasim retuşuri.

Şi totuşi, de ce există doar o singură specie umană? Starea firească e să nu avem doar Homo Sapiens, starea firească ar fi să existe diferite versiuni de humanoizi prin preajmă, mai ales că am coexistat în acelaşi timp cu cel puţin 8 alte versiuni de humanoizi concomitent pe această planetă.

Acum 10.000 de ani lângă Marea Neagră am avut o mutaţie într-o genă care a condus la ochi albaştri. Diversificarea continuă tot timpul.Şi pe măsură ce continuă, vom descoperi primele 10.000 de genomuri umane pentru că a devenit suficient de ieftin să faci o secvenţare. Iar când le adunăm, vom găsi probabil diferenţe.

Ne place să ne schimbăm înfăţişarea, modul de a acţiona, ce performanţe pot face trupurile noastre. Am avut 10.2 milioane operaţii estetice în SUA, iar cu tehnologiile care apar online în prezent, actualele corecturi, ajustări, măriri, îmbunătăţiri, vor părea joacă de copii.

Este posibil să reconstruieşti în întregime o copie completă a unui organism plecând de la oricare din celulele sale. Acum poţi lua nu doar celule de cobai ci poţi lua o celulă de piele umană şi o poţi transforma în celule stem umane. Deci în teorie, poţi creşte orice organ din oricare din celulele tale.

Avem peste tot în lume persoane extraordinar de inteligente, oameni care pot reţine tot ce văd în timpul vieţii, oameni care au sinestezie, alţii care au schizofrenie. Tot felul de ciudăţenii se petrec şi tot nu înţelegem cum şi de ce se întâmplă.

Cu toţii trecem printr-o tranziţie ca specie. Evoluăm în Homo evolutis care nu e doar un hominid conştient de mediul său, dar e un hominid care începe direct şi deliberat să controleze evoluţia propriei specii, a bacteriilor, a plantelor, a animalelor.Schimbarea e de o asemenea complexitate, încât nepoţii şi strănepoţii noştri vor fi o specie foarte diferită de noi.


sursa: financiarul.ro // ted.com