C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Vladimir Putin legalizeaza cenzura internetului

Liderul rus Vladimir Putin a legalizat cenzurarea internetului rus
O lege controversată cu privire la aşa-numitele liste negre cu site-uri internet a intrat în vigoare luni în Rusia, oficial pentru a-i proteja pe minori contra informaţiilor ”periculoase”, dar mulţi observatori se tem că actul normativ are ca obiectiv cenzurarea internetului în Rusia, relateaza mass-media regionala. Promulgată sâmbătă de preşedintele Vladimir Putin, legea a fost publicată în oficiosul rus Rossiiskaia Gazeta, prevăzând înfiinţarea unui registru federal de reglementare a activităţii site-urilor internet conţinând informaţii interzise prin lege şi obligând proprietarii sau furnizorii de acces la acestea să le închidă.

”Crearea, formarea şi gestiunea acestor registre sunt realizate de un organ al puterii executive ce va fi mandatat în acest sens de către guvernul rus”, potrivit documentului, care nu oferă alte precizări. Potrivit RIA Novosti, autoritatea de supraveghere (care este de aşteptat să fie Roskomnadzor) va atribui unei organizaţii non-profit responsabilitatea monitorizării conţinutului site-urilor, care va întreprinde şi demersurile pentru închiderea lor.

Noua era Putin

Aprobată la mijlocul lunii iulie de ambele camere ale parlamentului rus – Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei  – legea respectivă vizează site-urile ce difuzează pornografie cu caracter pedofil, promovează consumul de droguri şi dau sfaturi referitoare la comiterea unui act de suicid. Cu toate acestea, mulţi observatori suspectează că autorităţile doresc să cenzureze spaţiul virtual în Rusia, folosit cu precadere de fortele de opozitie pentru organizarea si coordonarea actiunilor indreptate impotriva autoritatilor ruse.
În mai puţin de trei luni de când a revenit la Kremlin, Vladimir Putin a întărit controlul asupra societăţii civile ruse în contextul unei mişcări inedite de contestare a sa, odată cu adoptarea unei serii de legi calificate ca represive de către opoziţie. În primul rând, este vorba de legea care cataloghează drept ‘agenţi străini’ organizaţiile neguvernamentale ce primesc finanţare din străinătate şi plasează sub o supraveghere strictă aceste ONG-uri, precum şi ‘activitatea lor politică’. O altă lege controversată prevede amenzi grele pentru organizatorii manifestaţiilor neautorizate.

sursa: saccsiv.wordpress.com

Related Posts

One Response “Vladimir Putin legalizeaza cenzura internetului”

  1. Matzy says:

    Tentaculele deciziei au ajuns pana la noi! Nu mai pot selecta “optiuni”pt ca pur si simplu, nu mai sunt! Sunt terminata! Cum mai stiu eu ce s-a intamplat in ultimele 24 h pe acolo???

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss