C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Virgiliu Gheorghe despre cele două feţe ale totalitarismului: Big Brother este cu ochii pe tine

„Atât la Orwell, cât şi la Huxley societatea de mâine este una totalitară, în care preocuparea principală a dictatorilor – cei care au acumulat puterea – este cum să poată controla mai bine mintea oamenilor, cum să facă mai eficient procesul spălării creierelor.

Scriindu-şi cartea la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în plină perioadă a ascensiunii puterii sovietice, Orwell optează pentru metoda violentă, pentru un regim al terorii, inspirat parcă din lagărele de reeducare din China, Rusia sau România.

Universul concentraţionar orwelian este alcătuit din partidul interior – elita conducătoare, oamenii din umbră -, partidul exterior – instrumentele prin care se realizează guvernarea, oamenii care suportă în cel mai înalt grad regimul terorii şi prolii – poporul ţinut în întunericul lipsei de educaţie. Ministerele cele mai importante prin care se realizează guvernarea sunt:
– Ministerul Adevărului, cel care administrează ideologia conducătoare, marea minciună prin care e condusă lumea. Sarcina lui e să rescrie permanent istoria, să falsifice realitatea, să reducă limbajul prin restrângerea fondului lexical şi a câmpului de semnificaţii a cuvintelor, astfel ca ele să nu mai permită o gândire profundă;

– Ministerul Iubirii, cel care se ocupă de urmărirea indivizilor, de reeducarea prin tortură a celor care cad în erezia de a gândi altfel decât partidul;

Ministerul Abundenţei duce politica înfometării;

– Ministerul Păcii se ocupă de război, un război care nu se mai termină niciodată. Starea permanentă de război, teroarea, favorizează confuzia şi haosul, justifică orice măsură a partidului şi, totodată, stabilitatea sistemului. Ecranul televizorului este aşezat în toate locurile publice, precum şi în casa fiecăruia, fără a exista posibilitatea de a-l închide, imaginile acestuia, ideologia partidului îi urmăreşte obsesiv pe locuitorii acestei lumi. Lozincile care guvernează gândirea absurdă a acestei dictaturi sunt:
Războiul este pace;
Libertatea este sclavie;
Ignoranţa este putere.

În ultimele pagini ale cărţii apar cele două lecţii fundamentale ale reeducării: 1. Dacă partidul îţi spune că doi plus doi fac cinci, să crezi cu adevărat că aşa este; 2. Nu ajunge numai să te supui Partidului. Trebuie să te goleşti de sine pentru a-i face loc acestuia să te umple de cele ale sale. Trebuie să-l iubeşti din toată inima pe Big Brother.

Condiţionaţi să fie fericiţi. Dar ce este fericirea?
În Minunata lume nouă, imaginată de Huxley, spălarea creierului se va realiza exclusiv prin mijloacele “blânde”, în esenţă magice şi hipnotice, prin condiţionarea pavloviană a atitudinilor şi comportamentelor şi prin inocularea hipnopedică a ideologiei. În această lume oamenii sunt liberi să gândească, dar ei gândesc numai ceea ce au fost condiţionaţi să gândească. Libertatea se exprimă nu prin a putea gândi aşa cum vrei, ci prin a te distra aşa cum ţi se năzare. Problema conştiinţei este rezolvată prin disoluţia completă a acesteia. Spălarea creierelor se va face prin degradarea morală a copiilor, încă din primii ani de viaţă, prin ruperea lor de familie, de trecut, de natură şi de cărţi. Prin forţa împrejurărilor, indivizii acestei lumi sunt modelaţi complet după chipul ideologiei conducătoare. Deşi nu există violenţă, izolarea completă de familie, de lume şi de adevăr face ca oamenii Minunatei lumi noi să fie într-o mai mare măsură lipsiţi de libertatea de a gândi decât cei din lumea lui Orwell. Inginerii, oamenii de ştiinţă ai acestei lumi studiază şi aplică metodele prin care se poate pătrunde în adâncul minţii omului, de unde să-i poată dicta cum să gândească, cum să simtă şi ce trebuie să facă pentru a fi fericit. Există şi aici nişte conflicte produse de câţiva dintre cei care, dintr-o deficientă de condiţionare, conştientizând situaţia în care se află, se revoltă într-un fel sau altul împotriva sistemului. Aceştia vor sfârşi izolaţi pe o insulă, iar sălbaticul cel născut într-o rezervaţie de indieni, deci total necondiţionat, nesuportând să mai trăiască în lumea fericirii fără conştiinţă şi adevăr, de fapt a artificialului şi a falsităţii, se va sinucide. Ieşirea nu există pentru că nu mai este căutată. Pentru oamenii din minunata lume nouă nu mai există ieşire, nu din cauza forţelor de represiune, ci pentru că aceştia nu mai caută ieşirea. Fuga de orice fel de conflicte se realizează în spaţiul imaginarului, fie televizual, fie orgiastic sau narcogen. Drogul este soluţia primă şi ultimă a oricărei probleme. Iar cei care încalcă legile erotismului libertin, legându-se sufleteşte şi pe durată de cineva, cei care refuză drogul, sunt declaraţi indezirabili şi vor fi eliminaţi. Oamenii lumii noi sunt multumiţi şi fericiţi pentru că au multă pâine şi mult circ.

După cum am mai spus, deşi par atât de deosebit structurate, există o mulţime de elemente comune celor două tipuri de dictatură, care nu fac altceva decât să ne ajute să înţelegem că, în esenţă, obiectivele lor sunt aceleaşi. Dar ce este cel mai curios, odată cu trecerea timpului, aceste elemente se conturează tot mai bine, venindu-le, parcă, vremea să se întrupeze în istorie. Trebuie remarcat însă că spiritul general chiar şi al mijloacelor de control poliţienesc rămâne încă cel huxelian. Imaginea bine cosmetizata a statului democratic, a drepturilor omului sau a părintelui iubitor care-şi ceartă copilul, doar pentru că-i vrea binele, nu trebuie stricată. Mijloacele de urmărire rămân încă ascunse sub masca neutralităţii, pentru a salva pe cât se va mai putea iluzia libertăţii. Ele nu trebuie să inducă sentimentul de teamă în popor, ci, dimpotrivă, pe cel al siguranţei pe care o oferă acest control total al realităţii. Controlul absolut al persoanei umane nu mai este doar un imperativ al ficţiunii orweliene. Rânjetul lui Big Brother, dacă suntem puţin mai atenţi, transpare chiar şi în rapoartele prezentate la nivelul marilor organisme internaţionale.
(…)

Cartea, duşmanul regimurilor totalitare
În lumea lui Orwell din romanul 1984 este prezentă cartea, dar aceasta este mistificată în laboratoarele Ministerului Adevărului. În Minunata lume nouă este condiţionată repulsia faţă de cărţi, căci, rămâne în permanenţă riscul ca ei să citească vreun lucru de natură să decondiţioneze în mod nedorit unul din reflexe. Ce se întâmplă astăzi în cadrul societăţilor avansate? Sistemul educaţional american este la pământ, este o ruină. Patruzeci de procente dintre tinerii americani care intră la Colegii recunosc că nu ştiu să scrie şi să citească corect. Douăzeci şi trei de milioane de adulţi sunt analfabeţi. (Raportul specialiştilor de la Universitatea Columbia, SUA, The Global Economy, 1990).
Prin urmare, televiziunea şi cultura divertismentului au reuşit mai bine decât distopicele ministere ale propagandei statelor totalitare să-i îndepărteze pe copii de carte.
Creierul copiilor care-si petrec timpul preponderent în fata televizoarelor şi Internetului este cu adevărat condiţionat să nu mai găsească plăcere în lectură. Nu numai că aceasta este mai puţin fascinantă ca imaginea în mişcare sau pentru că ar pretinde un efort mai mare, ci şi pentru că tot ce înseamnă vizionare reprimă edificarea reţelelor neuronale implicate pe parcursul lecturii.
Cartea ar putea dispărea pe viitor în primul rând pentru că nu se vor mai găsi suficienţi oameni care să o aprecieze, care să o dorească, care să o cumpere. Civilizaţia Gutenberg este, după cât se pare, înlocuită de cultura halucinaţiei colective, de cultura fantasmelor şi a balaurului antropomorfizat şi cu ieşire la ecranul ultraplat”. (Virgiliu Gheorghe, Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii. Faţa nevăzută a televiziunii, Editura Prodromos, Bucureşti, 2007).

de Irina Bazon

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss