C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Viitorul comisar al Uniunii Europene ar putea fi Jean-Claude Juncker, membru al “Comitetului celor 300″! El a recunoscut: “Marea majoritate a oamenilor nu ştiu ceea ce noi decidem”!

junckerJean-Claude Juncker (Luxemburg) a fost ales candidatul Partidului Popular European pentru preşedinţia Comisiei Europene.

“Jean-Claude Juncker este fost lider al eurogrupului şi fost prim-ministru al Luxemburgului. El are sprijinul Uniunii Creştin Democrate, partidul cancelarului german Angela Merkel. Juncker îl va înfrunta pe germanul Martin Schulz, desemnat candidat al socialiştilor europeni, săptămâna trecută la Roma. Câştigătorul acestui duel va fi în mod ideal succesorul lui Jose Manuel Barroso în fruntea Comisiei Europene, chiar dacă desemnarea nu se face automat. Alegerea se va face de asemenea în cadrul unor negocieri pentru trei poziţii: preşedintele Parlamentului European, preşedintele Consiliului European şi şeful diplomaţiei UE.

Juncker şi-a exprimat vineri foarte clar preferinţă sa pentru postul de preşedinte al Comisiei. În timpul discursului, ţinut pe rând în germană, engleză şi franceză, el s-a prezentat dreptul omul consensului, oferindu-se să “construiască poduri în Europa”. Jean-Claude Juncker, în vârstă de 59 de ani, a ocupat funcţia de prim-ministru al Luxemburgului în perioada 1995-2013, la momentul încheierii mandatului fiind cel mai longeviv premier din Uniunea Europeană. Unul dintre artizanii monedei euro, el a fost şi primul preşedinte permanent al Eurogrupului (în perioada 2005-2013), care reuneşte miniştrii de Finanţe din ţările zonei euro”.

P.S. Această ştire nu arată însă esenţialul: Jean-Claude Juncker este membru cunoscut al Ocultei Mondiale. Mai exact, el apare pe lista Comitetului celor 300, aşa cum putem citi aici: http://www.pseudoreality.org/committeeof300.html. Comitetul celor 300 este societatea secretă formată din membri de vază (ca de exemplu, regina Marii Britaniei, regina Olandei şi alţi membri regali), din oameni extremi de bogaţi şi de politicieni influenţi, al cărui scop principal este acela de conducere a destinelor lumii. Aşa cum spunea Walter Rathenau (fondatorul lui General Electric) acum peste 100 de ani “cei 300 de oameni, care se cunosc între ei, conduc destinul economic al Europei”. Acest lucru era valabil acum 1 secol… în prezent ei conduc destinul economic al lumii. Comitetul celor 300 acţionează prin organizaţiile care le controlează, ca Clubul de la Roma, NATO, Naţiunile Unite etc. Există informaţii conform cărora Comitetul celor 300 este subordonat organizaţiei malefice Illuminati.

De ce la conducerea Uniunii Europene trebuie să se afle o personalitate din Oculta Mondială? De ce nu pot să acceadă în funcţii înalte şi oameni obişnuiţi? Şi ştiţi cum lucrează Uniunea Europeană, sub conducerea Ocultei Mondiale? Chiar Jean-Claude Jucker a declarat-o… ascultaţi cât tupeu şi cinism are acest om ce doreşte să fie comisarul UE: “Noi decidem asupra unui lucru, îl lăsăm aşa şi vedem ce se întâmplă. Dacă nimeni nu se revoltă, întrucât marea majoritate a oamenilor nu ştiu ceea ce noi decidem, atunci contiuăm pas cu pas, până când nu ne mai putem întoarce.” Aţi înţeles, nu? “Marea majoritate a oamenilor nu ştiu ceea ce noi decidem”. Parcă trăiam într-o “democraţie”, nu? Sau doar ăsta e un concept pentru proşti? Normal că da. Toate deciziile importante în lume se iau cu acordul a 300 de oameni. Sutele de milioane de locuitori ai Europei nu mai contează…

Sursa: Lovendal

Related Posts

3 Responses “Viitorul comisar al Uniunii Europene ar putea fi Jean-Claude Juncker, membru al “Comitetului celor 300″! El a recunoscut: “Marea majoritate a oamenilor nu ştiu ceea ce noi decidem”!”

  1. aidos says:

    Mda, articolul nu face decit sa reconfirme ceea ce se stia deja, anume ca individul e un nemernic josnic si atit …

  2. Aurel says:

    Oameni buni, UE este o mare mizerie, credeţi-mă! Am avut ocazia să schimb două vorbe cu un român care lucrează la Consiliul Europei. Tot interesul în UE este creat în jurul primelor 4-5 ţări din uniune!! Restul…Dumnezeu cu mila!

  3. leon says:

    Noi decidem asupra unui lucru, îl lăsăm aşa şi vedem ce se întâmplă. Dacă nimeni nu se revoltă, întrucât marea majoritate a oamenilor nu ştiu ceea ce noi decidem, atunci contiuăm pas cu pas, până când nu ne mai putem întoarce.” Aţi înţeles, nu? “Marea majoritate a oamenilor nu ştiu ceea ce noi decidem”- atat.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss