C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Valul eurofob pe vechiul continent

europe-fait-malRomânia este printre puţinele ţări în care pronosticurile dinaintea alegerilor europarlamentare au fost confirmate la urne, e drept cu unele corecţii importante în jos în ce priveşte partidele de dreapta – PNL, PDL şi avortonul PMP -, deosebindu-se astfel de tendinţa observată într-o anumită parte a Europei, îndeosebi a celei care a pus bazele UE, în care extremiştii de dreapta şi populiştii au obţinut puncte numeroase şi au făcut salturi spectaculoase. Cu toate acestea, în sânul viitorului Parlament European nu se vor produce mari schimbări în raporturile de forţe, exceptând, desigur, masiva pierdere de influenţă a Franţei, ţară în care Frontul Naţional a devenit acum unul dintre principalele partide politice după ce şi-a cvadruplat numărul de voturi la nivel naţional.

Trebuie adăugat automat că, prin locul prim obţinut la europarlamentare, FN a pus capăt bipartismului din Franţa şi, totodată, a evidenţiat uriaşele pierderi ale Partidului Socialist, care, după ajungerea lui Francois Hollande la Elysee, a pierdut la scor alegerile locale recente, iar acum fenomenul s-a repetat cu şi mai mare gravitate. Ales preşedinte, Francois Hollande a compromis practic socialismul ca doctrină politică într-un timp extrem de scurt. Nu ştiu cum i-au privit concetăţenii săi aventurile galante, dar am văzut mulţi comentatori care spuneau că, pentru el, mai importante par să fi fost relaţiile cu Valerie Trierweiler sau actriţa nu ştiu care, decât problemele social-economice ale ţării. Din această perspectivă mi se pare elocvent faptul că el a trebuit să sacrifice premierul şi guvernul după dezastrul la scrutinul local. Despre un sfârşit al bipartismului putem vorbi şi în Marea Britanie, unde UKIP, condus de ultrasul Nigel Farage, a zdrobit conservatorii şi a devansat serios laburiştii. În Danemarca, Dansk Folkparti, DF, are cu cinci procente mai mult decât social-democraţii, aflaţi la putere.

Pe scurt, Paris-Londra-Copenhaga reprezintă trioul câştigător al extremei dreapta în urma scrutinului paneuropean de pe 25 mai, reprezentând astfel imaginea cea mai vizibilă a acestui val eurofob, care, cum scrie cotidianul parizian „Le Monde”, „a pornit la asaltul Parlamentului European pentru a-l distruge din interior”. Pe urmă, atunci când nu sunt primele, partidele eurofobe au obţinut procente importante în Austria, Ungaria, Suedia şi în Grecia, în vreme ce italianul Beppe Grillo, deşi are 21%, este cu mult în urma centrului-stânga condus de Matteo Renzi, care, cu 41%, s-a legitimat democratic.

Totuşi, amintitul imprevizibil comedian Grillo va trimite 20 de deputaţi în Parlamentul European, ceea ce nu e de ici de colo. Există şi mari insuccese ale unor partide de extremă dreapta, unele dintre ele cotate cu prima şansă, ceea ce a făcut ca „valul brun să nu se transforme în tsunami”, aşa cum constata un publicist parizian. Astfel, în Olanda, Partidul pentru Libertate, al lui Geert Wilders, românofobul vestit, aliat privilegiat al conducătoarei Frontul Naţional din Franţa, Marine Le Pen, a pierdut masiv faţă de anul 2009. Şi la Helsinki, Adevăraţii Finlandezi au ajuns pe locul al treilea, deşi sondajele îi dădeau pe primul loc. În aceeaşi situaţie se află Partidul Naţional Slovac, care nu a obţinut niciun mandat de eurodeputat.

În atare condiţii, deşi partidele eurofobe au câştigat 140 din cele 766 de mandate, adică aproape o cincime din euromandate, Marine Le Pen va avea dificultăţi în încercarea de a constitui un grup de extremă dreapta în Parlamentul European. O altă importantă observaţie pe care au făcut-o comentatorii este aceea că, în afara ideii generale de eurofobie, aceste partide sunt entităţi distincte, foarte eterogene şi le va fi foarte greu să se înţeleagă, dat fiind că se tem unele de altele, deşi se pretind din tradiţiile extremei dreapta, ele nu încetează să facă uitat acest lucru. Astfel, este de notorietate faptul că, exceptându-i pe suedezi, care ezită, partidele populiste scandinave nu vor o alianţă cu FN şi Marine Le Pen, invocând, firesc, declaraţiile ei antisemite, care l-au deranjat în mod făţiş pe Nigel Farage, ca şi pe scandinavi. Mai există un grup considerat nefrecventabil, atât de madam Le Pen, cât şi de Nigel Farage: este vorba de partidele neonaziste, precum Jobbik din Ungaria şi Zorile Aurii din Grecia. Împreună cu partidul neonazist german, care va avea un deputat, este vorba despre Udo Voigt, acestea sunt considerate nefrecventabile. „Toată lumea îi respinge, nimeni nu vrea să lucreze cu ei. Nu ar trebui să formeze un grup europarlamentar, ci să rămână între cei care nu au aşa ceva, poate mai mulţi decât înainte”, aprecia preşedintele Fundaţiei Robert Schuman, Jean-Dominique Giuliani.

Un alt grup este cel al naţionaliştilor, chiar separatişti, cum ar fi amintitul UKIP al lui Nigel Farage din Marea Britanie, Congresul Noii Drepte din Polonia şi Partidul danez al Poporului, care aveau deja un grup parlamentar. Totuşi, toate aceste partide au o temă comună – detestă imigranţii şi o spun cu orice prilej, ei înfierând cu autentică mânie proletară prezenţa în ţările lor a extra-comunitarilor sau a celor nou-veniţi în Uniunea Europeană – adică din România şi Bulgaria. UKIP a făcut din aceasta tema principală a campaniei sale. Olandezul Geert Wilders a mers până acolo încât a promis partizanilor săi politici „că se va ocupa de marocanii” din Olanda. Liga Nordului din Italia, FPO din Austria şi Partidul Popular din Danemarca, Adevăraţii Finlandezi, FN, Jobbik şi Zorile Aurii merg pe aceeaşi lungime de undă. Le susţine Beppe Grillo, care se întreba recent: „Câţi imigranţi putem noi primi dacă un italian din opt nu are ce să mănânce?”. În fine, dar nu în ultimul rând, toate aceste partide eurofobe au încă o temă comună: ostilitatea faţă de islam, despre care cei mai avizaţi comentatori susţin că a devenit imaginea cea mai vizibilă a xenofobiei lor, ea fiind evidentă în cele mai diferite împrejurări. Dar, cum spuneam, grupurile principale din Parlamentul European – popularii (cu 12 mandate) şi socialiştii (cu 185) – deşi au pierdut faţă de alegerile trecute, se vor menţine în prim-planul activităţii legislativului respectiv, dar ele nu mai pot nesocoti celelalte grupuri, nu vorbesc aici despre liberali (71), verzi (55) şi stânga radicală (45). Cele mai mari probleme vor fi însă pe plan naţional în Franţa, unde toată clasa politică, şi de dreapta, şi de stânga, este şocată şi paralizată de triumful FN; Marea Britanie, insula geografică înaintând vertiginos spre izolare de Europa; despre Grecia, Danemarca, Ungaria şi chiar Austria etc. Din motive lesne de înţeles, aş acorda aici un loc special vecinei noastre Ungaria, ţară în care alegerile generale din 6 aprilie, câştigate detaşat de conservatorii lui Viktor Orban, au validat acceptarea de către cetăţeni a unei Constituţii cu prevederi antidemocratice, într-o indiferenţă europeană generală. Premierul Orban, în momentul reînvestirii sale, a declarat că maghiarii din afara graniţelor ţării – inclusiv cei din Ucraina (200.000) – trebuie să beneficieze de autonomie, invocând aceeaşi teză ca şi Vladimir Putin. Desigur, comentariile despre şocul, seismul sau momentul grav creat de succesul unor partide la euroalegeri sunt abia la început.

Autor: Dumitru Constantin

Sursa: Ziaristi online

Related Posts

5 Responses “Valul eurofob pe vechiul continent”

  1. viorel says:

    Cu Manipularea de la noi….Mai rar, in Europa…Omul de rand de la noi,(manipulatul)nu stie cu cine voteaza, pe când cel din Franta, Anglia,Danemarca,
    Ungaria…stie exact ce-si doreste de la politicienii lor…In Romania,este intretinuta exact starea convenabila politrucilor.

  2. viorel says:

    Cu Manipularea de la noi….Mai rar, in Europa…Omul de rand de la noi,(manipulatul)nu stie cu cine voteaza, pe când cel din Franta, Anglia,Danemarca,
    Ungaria…stie exact ce-si doreste de la politicienii lor…

  3. viorel says:

    In Romania,este intretinuta exact starea convenabila politrucilor.

  4. viorel says:

    …Omul de rand de la noi,(manipulatul)nu stie cu cine voteaza, pe când cel din Franta, Anglia,Danemarca,Ungaria…stie exact ce-si doreste de la politicienii lor.Cu Manipularea de la noi….Mai rar, in Europa

  5. viorel says:

    …Omul de rand de la noi,(manipulatul)nu stie cu cine voteaza, pe când cel din Franta, Anglia,Danemarca,Ungaria…stie exact ce-si doreste de la politicienii lor.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss