C O N T R A P R O P A G A N D Ă

UTILIZAREA COMPUTERELOR AJUTĂ SAU INHIBĂ DEZVOLTAREA CEREBRALĂ A COPIILOR?

copiii-si-calculatorul„Tehnologia modelează mintea aflată în creştere”, scria Dr. Jane Healy. Cu cât mintea este mai tânără, cu atât este mai maleabilă. Cu cât este mai recentă noua tehnologie, cu atât este mai puţin verificată. Plini de entuziasm, îi expunem pe copiii noştri la noii învăţători şi tovarăşi de joacă digitali, dar pe de altă parte ne exprimăm grija legată de dezvoltarea lor mintală, trupească şi sufletească. N-ar trebui oare să luăm în considerare, cu atenţie, posibilele – şi irevocabilele – efecte ale acestei noi interfeţe electronice cu copilăria?

Copiii din ziua de azi sunt supuşi unui experiment vast, bine finanţat şi sprijinit cu entuziasm de marile corporaţii, de publicul larg şi de oficialii guvernamentali din întreaga lume. Dacă îşi va dovedi succesul, minţile şi vieţile copiilor noştri ar urma să se îmbogăţească, societatea ar avea de câştigat, iar sistemul educaţional ar fi schimbat în bine pentru totdeauna. Dar nu există nici o dovadă – sau măcar o probă convingătoare – că această abordare va da roade.

Experimentul, bineînţeles, implică facilitarea accesului copiilor la computere (atât la şcoală, cât şi acasă), în speranţa că tehnologia va îmbunătăţi calitatea învăţării şi îi va pregăti pe copiii noştri pentru viitor. Chiar aşa să fie?

Principalele stadii de dezvoltare a copilului

Cercetătorii au împărţit în patru etape principalele stadii de dezvoltare de la naştere până la vârsta adultă.

O primă etapă de dezvoltare este legată de experienţele pe care le are copilul de la naştere până la patru ani, când copilul începe să înveţe să-şi planifice şi coordoneze mişcările, şi să vorbească. În această perioadă este cu precădere importantă apropierea plină de iubire a părinţilor – pe care un computer nu o poate înlocui, nicidecum.

Între patru şi şapte ani, copiii învaţă să-şi organizeze singuri anumite comportamente (de pildă, să se lege singuri la pantofi sau să-şi propună dinainte să facă un anumit lucru), să poată înceta o activitate pentru a începe o alta (de pildă: „Cred că ar fi bine să pun jucăriile deoparte şi să fiu gata”), să se poată concentra chiar dacă acel lucru e „plictisitor” sau sunt prezenţi stimuli care să distragă atenţia (această abilitate este în mod special subminată de expunerea, la această vârstă, a copilului la televizor şi calculator!), să poată duce la bun-sfârşit o sarcină fără a fi nevoie să i se reamintească mereu, să se poată opri pentru a gândi înainte de a acţiona într-o manieră impulsivă sau care ar putea răni, precum şi să poată înţelege sentimentele celorlalţi.

Referindu-se la dobândirea acestor calităţi în acest segment de vârstă (4-7 ani), Dr. Jane Healy scria: „Privindu-i pe copii stând la computer, sunt şocată cât de des calculatorul răpeşte această muncă mintală atât de valoroasă”.

În cea de-a treia etapă, între nouă şi doisprezece ani, dezvoltarea continuă şi se aprofundează, îmbunătăţind abilităţile dobândite în cea de-a doua etapă şi pregătind copilul pentru viitorul comportament adult. În această etapă, perioadele substanţiale de timp petrecute în faţa computerului sau televizorului, la emisiuni sau pe site-uri cu conţinut violent, obscen sau care te rupe de ceilalţi (de pildă, prin dependenţa de jocurile pe calculator) pot perturba semnificativ dezvoltarea copiilor pre-adolescenţi.

„Copiii aflaţi la această vârstă”, scria Dr. Jane Healy, „trebuie să facă salturi emoţionale și relaţionale majore în dezvoltarea raţionamentelor morale; ei au cu precădere nevoie să nutrească sentimente de comuniune socială, să beneficieze de experienţe integratoare în artă şi în ştiinţele umaniste, de bune modele cu un sistem solid de valori, precum şi de formarea unor concepţii morale. Chiar dacă, prin comportamentul lor, copiii pre-adolescenţi ar părea să sugereze altceva, ei simt încă nevoia unei relaţii atente şi apropiate cu adulţi responsabili şi cooperanţi”. „Nu lăsaţi”, îi sfătuieşte pe părinţi autoarea, „ca experienţele lor cu computerul să înlocuiască această perioadă critică, şi uneori dureroasă, de învăţare”.

Cea de-a patra etapă, adolescenţa propriu-zisă, începând de la vârsta de 12 ani, este o perioadă în care este încă necesară destulă învăţare din experienţele din lumea reală, însă maturizarea neuronală îi face (abia acum!) să poată începe şi lucrul la computer (desigur, foarte judicios şi limitat).[1]

Dr. Jane Healy conchidea: „Care vor fi efectele asupra minţii copilului, atunci când acesta îşi petrece o mare parte din timp privind fix la ecranul computerului sau televizorului, în loc să-şi folosească memoria şi imaginaţia creatoare? Nu ştim! Însă, dacă exersăm numai abilităţile legate de folosirea computerului, va mai rămâne foarte puţin loc pentru exersarea şi dezvoltarea minţii copilului…”.[2]

Computerul lui Ralph

În cartea sa, Dr. Healy oferă două exemple legate de efectele utilizării computerelor asupra învăţării la copiii de vârstă preşcolară: în primul caz, copiii învaţă de mici să folosească computerul; în cel de-al doilea caz, copilul este învăţat alte activităţi în locul computerului:

„Ralph şi Marco se bucură de timpul programat la grădiniță pentru computer. Derulând repede meniurile unui software de matematică, ei se opresc la un joc, chicotind şi înghiontindu-se pentru mouse, în timp ce pe ecran se derulează cu viteza fulgerului imagini în culori vii.

– Linişte acolo, voi doi!

Educatoarea îi ajută pe copilaşi să deseneze pe şevalete. Cu optsprezece copii de 4 ani în încăpere, ea şi ajutoarea ei nu-şi văd capul de treabă, străduindu-se să menţină ordinea şi să fie atente la cele de care are nevoie fiecare copil.

Dintr-un meniu pe care nu ştie să-l citească, Marco selectează la întâmplare un program de scădere. Pe ecran apare o problemă: 8-1=?

Acum băieţii trec la treabă. Degeţelele lor intră în joc. Ralph îşi numără cu asiduitate opt degete, şi apoi încă unul. Nouă! Zâmbind, apasă tasta ca să introducă răspunsul său. «Îmi pare rău, încearcă din nou!», răspunde computerul. Reapare pe ecran aceeaşi problemă.

Lui Ralph îi cade faţa. Marco îşi pierde interesul şi pleacă în altă parte.

Ralph încearcă din nou. «Unu, doi, trei… opt». Numără foarte atent, atingându-şi fiecare deget pe rând. «Acum, încă unul – nouă!». Le numără pe toate încă o dată şi apasă sfidător pe răspuns. «Îmi pare rău, răspunsul corect este şapte!» – computerul este impasibil şi nu este deschis la negocieri.

Ralph s-a zăpăcit. Îşi priveşte încă o dată degetele, de parcă nu ar mai avea încredere în ele, dă din umeri, oftează şi pleacă”.

Dr. Jane Healy, care a urmărit întreaga scenă, menţionează educatoarei incidentul, comentând: „Cred că băieţii au «învăţat» nişte lecţii importante. Marco a «învăţat» să sară de la un lucru la altul şi să renunţe repede, fără să aibă de suferit vreo consecinţă. Ralph a «învăţat»  să-şi pună la îndoială dovezile evidente oferite de propria minte şi de propriile simţuri, a «învăţat» să se simtă neputincios în relaţia cu o autoritate implacabilă şi incomprehensibilă şi, în fine, a «învăţat» că matematica este, la urma urmei, dificilă şi confuză.

– De ce copilaşii fac un program de scădere, dacă nu cunosc înţelesul semnelor?, o întreb mai târziu pe educatoare.

– Vai, nu am ştiut ce se întâmplă! Dar înţelegeţi, cu siguranţă, că nu pot pur şi simplu să-i supraveghez în fiecare minut – am o clasă întreagă plină cu copii! Avem într-adevăr nevoie de cineva în colţul cu computere, dar ne lipseşte personalul necesar. De fapt, bunicul lui Ralph a fost cel care a donat aceste computere – el este convins că nepotul său are nevoie să înveţe cât mai de mic cu putinţă să folosească un calculator. Software-ul a venit în pachet împreună cu computerul. Sincer, eu cred că copiii s-ar descurca mai bine fără computere, însă există atâta presiune din partea părinţilor copiilor în zilele noastre”…[3]

Barca lui Sam

Iată şi un al doilea caz descris de Dr. Healy în cartea sa, de această dată al unui copil care nu a fost pus la calculator de mic – şi care au fost consecinţele benefice ale acestui fapt:

„În clasa de vizavi (din aceeaşi grădiniță), micuţul Sam, în vârstă de aproape cinci ani, se pregăteşte să construiască o bărcuţă cu pânze. Ideea i-a venit de la forma unei bucăţi plate de lemn găsite în timp ce scotocea într-o cutie mare, cu diverse materiale, pe care educatoarea lui le ţinea în sala de tâmplărie.

– Asta arată ca partea de jos a unei bărci, murmură Sam, evaluând din ochi bucata de lemn.

Îşi trece degetele peste suprafaţa netedă.

– Dar are nevoie de un băţ – aici.

Şi indică locul pentru catarg. Se duce să scotocească în continuare şi se întoarce cu un diblu scurt. Zâmbeşte. Sam pune diblul în locul corespunzător, împingând cu putere, cu încrederea perfectă a copilaşilor de cinci ani că se va lipi ca prin minune. Însă nu se întâmplă aşa. Sam pare puţin confuz.

Caută din ochi masa de tâmplărie şi găseşte un ciocan. Loveşte cu el vârful diblului. Acesta însă cade. Sam pune deoparte ciocanul şi stă puţin pe gânduri. Acum ocheşte un sfredel, îl apucă hotărât şi se pune pe sfredelit o gaură în lemn. Este o muncă grea, fiindcă sfredelul şi lemnul îi tot alunecă unul pe lângă celălalt, însă Sam nu se lasă, şi se vede clar că îşi foloseşte toate resursele disponibile ale creierului.

În cele din urmă, reuşeşte. Acum încearcă să introducă diblul. Acesta cade din nou. Sam arată descurajat.

Educatoarea trece pe acolo. Ea înţelege îndată situaţia şi ia un recipient cu lipici.

– Te-ar ajuta aşa ceva?

Sam aplică puţin lipici şi introduce diblul – acum are de aşteptat până când lipiciul se usucă puţin. Deşi plin de neastâmpăr, reuşeşte să-şi impună să aibă răbdare (aici au lucrat din greu regiunile cerebrale care controlează atenţia şi stăpânirea de sine). Când barca este gata, expresia de pe chipul său merită privită.

Ce lecţii a învăţat creierul lui Sam? Printre altele, învăţarea şi rezolvarea de probleme, planificarea sistematică, folosirea unor strategii creative, atenţia, coordonarea motorie, răbdarea, perseverenţa”.[4]

Deosebirea faţă de cazul descris mai devreme, al celorlalţi doi copii (Ralph şi Marco) care „lucrau la calculator”, credem că este mult prea izbitoare pentru a fi nevoie de alte comentarii…

[1] Cf. Dr. Jane Healy, Failure to Connect: How Computers Affect Our Children’s Minds, Ed. Simon & Schuster, New York, 1998, pp. 177-179.

[2] Idem, p. 179.

[3] Dr. Jane Healy, op. cit., pp. 215-216.

[4] Dr. Jane Healy, op. cit., pp. 216-217.

Autor: Lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu

Sursa: Familia Ortodoxa

Related Posts

One Response “UTILIZAREA COMPUTERELOR AJUTĂ SAU INHIBĂ DEZVOLTAREA CEREBRALĂ A COPIILOR?”

  1. viorel says:

    Cred, din practica, ca pana la 10 ani copilul ar trebui sa aiba contact cu calculatorul mult mai putin, insa activitatile practice sa prevaleze, sa acrie, sa citeasca carti,sa invete aplicatii matematice, sa faca sport si abilitati practice,muzica,desen si abia dupa aceea sa aiba acces la calculator dar si atunci cu programe bine stabilite….

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss