Politică

Ursache, ASF: “Este normal ca SIF-urile să aibă un tratament fiscal similar băncilor”

p_190160_470x250-00-65Instituţiile de credit au eliberat provizioane de 2,3 miliarde euro, după trecerea la IFRS. Statul nu a impozitat câştigurile băncilor din eliberarea de provizioane, conform unei înţelegeri dintre BNR şi FMI.

Este normal să existe un tratament fiscal pentru SIF-uri similar cu ce s-a întâmplat cu băncile în 2011, după trecerea la standardele internaţionale de contabilitate IFRS, consideră Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Domnia sa ne-a spus: “Din informaţiile mele, băncile au fost scutite de impozit o singură dată, ca urmare a retratării bilanţurilor conform standardelor IFRS.

Analizăm cererea SIF Transilvania să discutăm cu Ministerul Finanţelor, pentru ca SIF-urile să beneficieze de un tratament egal”.

Mihai Fercală, preşedintele SIF3 Transilvania, a cerut ASF să fie o interfaţă între SIF-uri şi Ministerul de Finanţe, pentru a cere un tratament fiscal preferenţial, aşa cum au avut băncile, la adoptarea IFRS.

Domnia sa a spus, joi, la dezbaterea “Impactul trecerii la IFRS asupra SIF-urilor”, organizată de ziarul “BURSA”: “Când băncile au trecut pe IFRS, sistemul bancar a elaborat metodologii despre cum să înceapă procedurile fiscale, după aplicarea IFRS, şi a fost scutit în primii ani. Vă propun să cerem ASF să fie o interfaţă între noi şi Ministerul de Finanţe şi să cerem acelaşi lucru. Nu poţi să aplici un sistem fiscal diferenţiat pe agenţii economici. Trebuie să existe o metodologie fiscală clară.

SIF-urile trebuie să aibă aceleaşi facilităţi de care a beneficiat sistemul bancar din România. Tratamentul fiscal aplicat sistemului bancar este foarte diferit faţă de cel aplicat SIF-urilor. Dacă băncile au fost scutite de impozit, iar SIF-urile trebuie să plătească, atunci eu trebuie să plătesc impozit de 28 milioane de lei (n.r. aferent profitului pe anul trecut, după înregistrarea unor diferenţe favorabile din marcarea la piaţă a participaţiilor). Dar eu spun că nu trebuie, ci trebuie să plătesc o cifră din profitul brut rezultat în urma tranzacţiilor”.

SIF3 Transilvania a trecut pe contul de profit şi pierdere toate diferenţele favorabile din reevaluarea activelor financiare, la tratarea rezultatelor din 2015, pe standardele internaţionale IFRS, astfel că a raportat un profit net de 359,58 milioane de lei. Profitul brut al SIF3, la 31 decembrie 2015, calculat în sistem RAS, se ridică la 87.515.997 lei, înregistrând o creştere de 49,6% peste nivelul bugetat.

Domnul Fercală ne-a spus, recent, că nu este lămurit încă ce impozit datorează statului: “Impozitul calculat pe IFRS este asupra unor venituri posibil de realizat”.

În februarie 2011, Banca Naţională a României (BNR) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au convenit ca statul să nu impoziteze câştigurile băncilor din eliberarea de provizioane odată cu trecerea de la standardele româneşti de contabilitate la standardele internaţională (IFRS), la începutul anului 2012.

“BNR va pregăti şi publica până la finele lunii iunie un draft de reglementare privind filtre prudenţiale menite să conserve o atitudine prudenţă privind solvabilitatea băncilor, provizioanele şi rezervele şi să permită totodată introducerea IFRS de la începutul anului 2012”, se arată în scrisoarea de intenţie agreată în luna februarie 2011 de autorităţile române şi FMI, citată de presă.

În 2012, sistemul bancar din România a trecut la standardele internaţionale de contabilitate (IFRS). Atunci, majoritatea băncilor şi-au schimbat metoda de provizionare, prin eliberarea unei părţi a provizioanelor constituite până în acel moment după regulile contabile româneşti. Din punctul de vedere al impozitului pe profit, legislaţia a permis amânarea impactului fiscal.

Astfel, sistemul bancar şi-a îmbunătăţit semnificativ rata de provizionare odată cu trecerea la sistemul internaţional de raportare financiară (IFRS), eliberând circa o treime (2,3 miliarde euro) din provizioanele constituite după regulile contabile româneşti, potrivit datelor raportate de bănci, citate de presă.

Autor: Adina Ardeleanu

Sursa: Bursa.ro