C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Ungurii militează pentru DIKTATUL de la Bruxelles, prin care vor obținerea Ardealului. Românii trădători îi ajută cerșind cetățenia maghiară

vise de hunguriÎn anul 2013, românii se pregătesc să sărbătorească 95 de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia, de la înfăptuirea României Mari.
Ungaria şi ungurii de pretutindeni, mai ales cei care sunt cetăţeni ai Statului Român, acţionează uniţi pentru ca aceasta să fie ultima mare sărbătoare românească în Ardeal şi pentru pregătirea argumentelor credibile care să stea la baza Diktatului de la Bruxelles, pe care speră să-l obţină în anul 2014.

Marea majoritate a ungurilor din Ungaria şi de pretutindeni au primit gratuit cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, scrisă de către Endre Bajksy-Zsilinszky (deputat în Parlamentul Ungariei, în timpul regenţei lui Horthy), publicată în anul 1944 în Elveţia, în limba engleză, carte care a fost tradusă de preşedintele Republicii Ungaria, Arpad Göncz, în anul 1991, fiind tipărită la Budapesta, cu sprijinul Ministerului Culturii. Preşedintele Ungariei a recomandat astfel cartea: “Destinată să ajungă în mâinile tuturor ungurilor cu simţul răspunderii, volumul este, în zilele noastre, o lectură recomandată întregului popor.” Cartea este scrisă împotriva Poporului Român şi Statului Naţional Unitar Român. Ea reflectă ambiţiile imperialiste ale Ungariei şi năzuinţele hungarismului, precum şi sentimentele de ură şi dispreţ faţă de români. În “Introducere” la cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, preşedintele

Ungariei a scris următoarele:
– “Pretenţia românilor asupra Ardealului poate fi susţinută doar de un singur argument: numărul mai mare al populaţiei, mai exact de majoritatea etniei române.”
– “Problema ardeleană o putem rezolva odată pentru totdeauna în mod corespunzător”, adică prin creşterea artificială a numărului ungurilor din Ardeal, ca urmare a acordării cetăţeniei ungare la românii get-beget, de pe tot cuprinsul României.

Cartea tălmăcită de Arpad Göncz cuprinde programul agresiv, revizionist şi războinic al Ungariei. Preşedintele Arpad Göncz prezintă proiectele Ungariei cu privire la destinul Ardealului, proiecte de o importanţă primordială pentru unguri. Din cartea “Ardealul-trecut şi viitor” prezentăm câteva fragmente edificatoare:

– “Crearea României Mari s-a făcut sub conducerea lui Ion Brătianu, un escroc internaţional de mare talent”… prin “acceptarea principiului etnic.” (pag.82)
– “În ceea ce priveşte Ardealul, există o singură alternativă: naţiunea ungară-înainte şi după Tratatul de la Trianon – ţine în modul cel mai ferm la dreptul ei de proprietate asupra întregului Ardeal. Nu va exista niciodată o generaţie de unguri dispusă să renunţe la acest sfânt drept istoric. Naţiunea ungară este gata ca în orice clipă să ia arma în mână pentru a-şi exercita acest drept, sacrificându-şi chiar viaţa în luptă, fiindcă fără Ardeal nu poate să existe un stat ungar, nicio misiune ungară şi nici viaţă ungurească.” (pag.86)
– “Dacă majoritatea românească din Ardeal şi-ar impune cu forţa voinţa în cadrul autonomiei ardelene, va trebui să se recurgă la mijloace artificiale pentru a zădărnici dominaţia majorităţii româneşti.” (pag.101-102)
– “Într-o singură problemă nu putem face concesii: Ardealul în întregimea lui – ca o unitate intangibilă – trebuie repus sub stăpânirea Sfintei Coroane Ungare.” (pag.110)

Părintele Arsenie Boca spunea: “Ungurii vor mai mult decât Ardealul.” Se ştie că, Ungaria acţionează pentru răpirea unor teritorii din Slovacia, Serbia şi Ucraina. Aceste trei ţări au răspuns cu fermitate la pretenţiile şi programele revizioniste ale Ungariei. Singura ţară unde iredentismul unguresc zburdă în voie este România.

Mulţi dintre conducătorii partidelor politice româneşti şi dintre manipulatorii de opinie se fac că nu înţeleg de ce, în luna februarie a.c., a început aşa-zisul “război al steagurilor” între Ungaria şi România. Este vorba despre aşa-zisul steag secuiesc, “fabricat” de unguri şi amplasat ilegal, tot de către maghiari, pe instituţiile Statului Român, din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi pe o primărie a unui district din Budapesta.

Conform Legii nr.282 din 24 octombrie 2007 pentru ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritate, publicată în Monitorul Oficial al României nr.752 din 6 noiembrie 2007, la art.2 sunt înscrise următoarele 20 de limbi minoritare folosite pe teritoriul României: limba albaneză; limba armeană; limba bulgară; limba cehă; limba croată; limba germană; limba greacă; limba italiană; limba idiş; limba macedoneană; limba maghiară; limba poloneză; limba romani; limba rusă; limba ruteană; limba sârbă; limba slovacă; limba tătară; limba turcă; limba ucrainiană.” La art. 3 din Legea nr.282/2007 se precizează că: “În înţelesul prezentei legi, limbile minoritare sau regionale sunt limbile minorităţile naţionale.” Este evident că, legal şi faptic nu există limbă secuiască şi nici minoritate secuiască în România! După colonizarea secuilor în Ardeal, în secolul XII în părţile Bihorului şi Târnavelor, iar în secolul XIII în interiorul curburii Carpaţilor, ei au adoptat pe steagul lor trei simboluri heraldice preluate de la geto-daci, respectiv: soarele, semiluna şi lupul dacic. Ungurii, fără să aibă niciun mandat din partea secuilor, au “fabricat” în numele lor un aşa-zis steag secuiesc, de pe care au eliminat lupul dacic, semn al continuităţii geto-dacilor şi românilor în Grădina Maicii Domnului. Această cârpă ungurească au amplasat-o ilegal pe unele instituţii publice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Nimeni nu-i întreabă pe unguri de ce nu au făcut tentative şi pentru alte aşa-zise ţinuturi secuieşti în Bihor şi pe Târnave.
La recensămintele populaţiei din anul 2002 şi 2011 s-au declarat secui sub 500 de persoane, respectiv sub 300. Numai nişte nebuni cu acte în regulă ar putea să creadă că 300 de secui, de toate vârstele, ar fi în stare să înfiinţeze un aşa-zis ţinut secuiesc, cu parlament şi guvern propriu, cu armată, poliţie şi jandarmerie, cu justiţie proprie, cu administraţii locale proprii în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cu ambasade proprii.

Pentru a fi înţelese mai uşor obiectivele şi acţiunile Ungariei şi iredentismului maghiar din anul 2013 şi 2014 trebuie reamintite, cel puţin, următoarele evenimente istorice:
1. În timpul Revoluţiei de la 1848–1849, revoluţionarii unguri şi Ungaria au avut ca obiectiv prioritar anexarea Ardealului. Atunci, criminalii şi teroriştii unguri au ucis peste 40.000 de români şi au incendiat 300 de sate româneşti, cu tot cu biserici şi mănăstiri.
2. Marea Unire de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918, nu a fost recunoscută niciodată de către Ungaria şi organizaţiile etnicilor unguri din România. Ungaria şi ungurii de pretutindeni nu recunosc Unirea şi nici documentele adoptate la Alba-Iulia. Insultând inteligenţa românilor, ungurii şi cozile de topor româneşti se agaţă de unele texte din Declaraţia de la Alba-Iulia care s-a aplicat minorităţilor etnice din România, celor care au recunoscut România Mare.
3. În anul 1919, Ungaria cu sprijinul Uniunii Sovietice a început un război împotriva României pentru a ocupa Ardealul. Atunci, Armata Română a câştigat războiul şi a ocupat Budapesta, în 4 august 1919.
4. La 30 august 1940, cu sprijinul Germaniei şi Italiei fasciste, prin Diktatul de la Viena, Ungaria a obţinut o parte din Ardealul de Nord-Vest. În perioada septembrie 1940 – octombrie 1944, armata amiralului fără flotă Horthy Miklos, sprijinită de localnicii unguri, a săvârşit numeroase atrocităţi împotriva românilor şi evreilor (în zeci de localităţi) şi a trimis în lagărele de exterminare din Germania peste 157.000 de evrei. Până acum, Ungaria a cerut scuze publice Israelului şi Slovaciei pentru crimele săvârşite în timpul celui de-al doilea Război Mondial, împotriva evreilor şi slovacilor, angajându-se să plătească despăgubiri. Niciodată, Ungaria nu a recunoscut antrocităţile săvârşite împotriva românilor şi nu a cerut scuze publice României şi Poporului Român!
5. După 21 decembrie 1989 au început atrocităţile săvârşite de unguri împotriva românilor în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. În paralel, a continuat separatismul pe criterii etnice (mai ales în şcoli) şi alungarea a zeci de mii de români din cele trei judeţe. Adevărul istoric se regăseşte în Raportul HAR-COV al Parlamentului României, din anul 1991, pentru care s-a primit interdicţie de a fi dezbătut şi aprobat la Bucureşti.
6. În martie 1990, la Târgu–Mureş, Ungaria împreună cu numeroasele organizaţii ale etnicilor unguri din România au încercat, în forţă, să rupă Ardealul din Vatra Strămoşească multimilenară. Este meritul Uniunii Vatra Românească şi al românilor din judeţul Mureş că au reuşit să zădărnicească această nouă acţiune revizionistă a Ungariei. Atunci, bestiile ungureşti au folosit împotriva românilor un arsenal bogat şi diversificat format din: lanţuri, răngi de fier, bâte, sule, cuţite şi pungi cu sare pe care au aruncat-o în ochii românilor. Din rândurile românilor au fost mai mulţi morţi şi numeroşi răniţi. Este celebru cazul Eroului Mihăilă Cofariu, mutilat pe viaţă de bestiile ungureşti. Statul Român a uitat de urmaşii celor omorâţi de unguri la Târgu-Mureş şi de cei răniţi de criminalii unguri, care nu zac în puşcărie. Mai mulţi dintre criminalii de la Târgu-Mureş, din acel martie negru, au fugit în Ungaria.
7. În perioada 1992-2012, în Camera Deputaţilor, conform art.62, alin.2 din Constituţia României, nu a existat niciun deputat din partea minorităţii secuieşti, deoarece aceasta nu există legal în ţara noastră.
8. Aşa-zisul steag secuiesc este de fapt o cârpă ungurească, de pe care a fost înlăturat lupul dacic care confirmă continuitatea geto-dacică şi românească în Ardeal, în vatra vechii Europe. Ministrul de Interne, domnul Radu Stroe şi ministrul Apărării Naţionale, domnul Mircea Duşa, au declarat public la televiziune, în ziua de 10 februarie a.c., că pretinsul steag secuiesc este ilegal, iar amplasarea lui pe instituţiile publice din România încalcă dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr.75/1994 privind arborarea drapelelor pe teritoriul României. În realitate adevăratul steag secuiesc a rămas un obiect de muzeu. Secuii au avut o origine turco-avară şi au fost deznaţionalizaţi de către unguri. Aşa-zisul steag secuiesc, inventat şi finanţat de la Budapesta, este un simbol al statalităţii Ungariei. El semnifică, acolo unde este arborat sau purtat la manifestări publice, apartenenţa acelui teritoriu la Ungaria.
Poporul Român, creştin ortodox, iartă dar nu uită atrocităţile săvârşite de unguri!
Sunt cunoscute, românilor, mai ales locuitorilor din Ardeal, megalomania ungurească, sentimentele ungurilor de dominaţie, duşmănie şi dispreţ faţă de români. Aroganţa şi obrăznicia ungurilor a dat, din nou, în clocot, în februarie a.c. De ce? Unii neajutoraţi mintal care apar la emisiuni televizate, în loc să stea la balamuc, susţin că declaraţiile antiromâneşti ale oficialităţilor de la Budapesta, ale ambasadorului Ungariei la Bucureşti şi ale liderilor ungurilor din România au legătură cu viitoarele alegeri din ţara vecină şi neprietenă care vor avea loc în anul 2014 sau 2015. Cu toţii mint de îngheaţă apele, dar sunt bine plătiţi ca avocaţi ai ungurilor. Din păcate, Iuda are mulţi urmaşi în România.

Care este adevărul? Conducătorii Ungariei şi ai etnicilor unguri din România sunt convinşi că au ajuns foarte aproape de momentul dezmembrării teritoriale a României şi al anexării Ardealului, în mod paşnic, printr-un nou Diktat, de data aceasta de la Bruxelles. Cum? Prin obţinerea, prin mijloace artificiale (cum i-a învăţat fostul preşedinte Arpad Göncz, al Ungariei) a unei majorităţi ungureşti în Ardeal şi prin dobândirea a peste 50% din proprietăţile imobiliare aflate în Grădina sau Cetatea Domnului (Ardeal) pe calea retocedărilor în natură (foarte multe bazate pe acte false) şi a cumpărărilor de terenuri agricole şi păduri. La toate acestea se adaugă apropiata votare în Camera Deputaţilor a modificărilor şi completărilor la Legea minelor, Legea nr.85/2003 (votată în unanimitate în Senat, la 27 octombrie 2009), în baza căreia titularii licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale (din care, în Ardeal peste 80% au fost date la unguri) îi vor expropria pe români printr-o procedură diabolică şi extrem de rapidă, inclusiv prin intermediul instanţelor judecătoreşti. Încrederea ungurilor în obţinerea autonomiei teritoriale a Ardealului a fost sporită prin includerea de către Guvernul Ponta II, printre priorităţile legislative, a proiectului de lege privind statutul minorităţilor naţionale. Acest statut, susţin liderii U.D.M.R., va facilita autonomia teritorială a Ardealului.

Se ştie că, Ungaria are un interes major pentru ca România să nu intre nici în anul 2013 în spaţiul Schengen şi acţionează în această direcţie, cu sprijinul Olandei, Finlandei şi Germaniei. Ca urmare, românii get-beget acceptă acordarea, cu multă generozitate şi în mod gratuit, a cetăţeniei şi paşaportului din partea Ungariei, fără să cunoască limba ungară, Constituţia şi imnul, istoria şi geografia acestei ţări. Pe cale de consecinţă, românii care obţin şi cetăţenia Ungariei se pot angaja uşor în toate ţările Uniunii Europene, fără niciun fel de restricţii. Mai nou, pensionarii români get-beget care cer şi obţin cetăţenia ungară beneficiază de pensie din partea Ungariei, pensie care este de două, trei ori mai mare decât pensia din România, la care sunt obligaţi să renunţe. Pe surse, s-a aflat că sunt peste 2,5 milioane de cetăţeni români care au obţinut dubla cetăţenie în Ungaria. Zilnic se duc în Ungaria mii de români, în cele 920 de localităţi, pentru a dobândi cetăţenia acestei ţări şi paşaportul unguresc. Acţiunea diabolică de acordare a cetăţeniei ungare pentru românii get-beget constituie un precedent foarte periculos pentru Uniunea Europeană, dar pentru Guvernul Ungariei este prioritatea numărul unu. Până în toamna anului 2014 se acţionează pentru acordarea cetăţeniei ungare pentru cel puţin încă două milioane de români. Apoi, Ungaria va solicita organismelor europene de la Bruxelles să constate, pe bază de acte de identitate şi paşapoarte, că în Ardeal sunt 4-5 milioane de cetăţeni unguri. Apoi cer autonomia teritorială a acestei provincii istorice româneşti, prin aplicarea principiului autodeterminării popoarelor.

Aşa-zisul război al steagurilor, din luna februarie a.c., declanşat de Guvernul de la Budapesta face parte din programul Ungariei de internaţionalizare a problemei Ardealului, cu scop final anexarea la Ungaria a acestui Sfânt Pământ Românesc. Orice român, cu mintea limpede, realizează că există o legătură artificială între Ungaria şi aşa-zisul steag secuiesc, “fabricat” şi purtat de unguri.
În acest context, nu trebuie uitat faptul că în majoritatea localităţilor din Covasna, Harghita şi Mureş au fost organizate ilegal referendumuri locale vizând obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Toate documentele referitoare la aceste referendumuri locale au fost depuse la organismele europene de la Bruxelles.

Preşedintele României Traian Băsescu, primii-miniştrii (Boc, Ungureanu şi Ponta), preşedinţii Senatului (Geoană, Filip şi Antonescu) şi Camerei Deputaţilor (Anastase şi Zgonea) au fost informaţi, de nenumărate ori, de către Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.) şi Serviciul de Informaţii Externe (S.I.E.) despre toate acţiunile Ungariei vizând pregătirea Diktatului de la Bruxelles. De ce nu au acţionat pentru dezbaterea lor în Parlament, pentru mediatizarea şi contracarea lor? Nimeni nu-i întreabă şi nici ei nu abordează această temă!

Având în vedere pericolul iminent al Diktatului de la Bruxelles, pregătit diabolic de Ungaria, iredentismul maghiar şi organizaţiile ungurilor din România, este necesar ca Parlamentul, Preşedintele şi Guvernul ţării noastre să hotărască, de urgenţă, următoarele:
1. Până la intrarea României în spaţiul Schengen, se suspendă aplicarea legii din Ungaria privind acordarea dublei cetăţenii pentru cetăţenii români.
2. Suspendarea, pentru doi ani, a aplicării legislaţiei referitoare la restituirile în natură şi verificarea legalităţii tuturor restituirilor făcute în perioada post-decembristă pentru unguri, atât pentru persoanele fizice cât şi persoanele juridice, mai ales bisericile ungureşti şi Statusul romano-catolic.
3. Respingerea în Camera Deputaţilor a modificărilor şi completărilor la Legea minelor, Legea nr.85/2003, pentru a stopa exproprierea românilor de către titularii unguri ai licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale ale Poporului Român.
4. Convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (C.S.A.T.) pentru a decide modalităţile de stopare a acţiunilor Ungariei vizând pregătirea argumentelor pentru Diktatul de la Bruxelles, din anul 2014.
5. Adresarea unui mesaj Parlamentului României de către Preşedintele ţării pe tema situaţiei din Ardeal şi a acţiunilor extrem de periculoase ale Ungariei. Până acum, Preşedintele Băsescu i-a sugerat premierului Ungariei, Viktor Orban, să fie mai atent şi să acţioneze mai uşor cu pianul pe trepte.
6. Se amână cu doi ani discutarea şi adoptarea legilor privind regionalizarea României şi revizuirea Constituţiei. În faţa pericolului unguresc, românii au nevoie de unire şi nu de dezbinare.
7. Interzicerea vânzării pământului românesc la străini.

În faţa uriaşului pericol unguresc, pe lângă unirea românilor, indiferent de opţiunile politice şi judeţele în care locuiesc sau ţările în care muncesc, se impune extinderea poruncii marelui patriot Radu Gyr: Ridică-te Gheorghe! Ridică-te Ioane! Ridică-te Vasile! Ridică-te Mihai! Scoală-te Traian! Scoală-te Victor!

sursa: apologeticum.wordpress.com

Related Posts

25 Responses “Ungurii militează pentru DIKTATUL de la Bruxelles, prin care vor obținerea Ardealului. Românii trădători îi ajută cerșind cetățenia maghiară”

  1. raul says:

    sunt roman nascut in tg-mures, din parinti romani, iar acum locuiesc in cluj.
    ce prezentati e intr-adevar, o problema, dar articolul de mai sus are niste inexactitati si niste exagerari de ma lasa masca.
    cateva exemple:
    1. in 1990, in tg-mures, statul ungar nu s-a implicat deloc (am si trait momentele, am citit si cartile scrise pe tema asta, nu ma puteti contrazice). de aceea ungurii mureseni au renuntat asa usor la lupta, nu din cauza soldatilor romani care atunci s-a invartit LA PROPRIU ca bezmeticii prin centrul orasului (sunt filmari pe youtube daca nu ma credeti)
    2. la cat sunt de nationalisti romanii din zona, nu vor cere niciodata cetatenie ungara. da, noi romanii ardeleni ne iubim tara – Romania
    3. in 1848 dieta de la cluj si nu ungaria a hotarat inglobarea transilvaniei in regatul ungar, iar printre cei ce s-au opus acestui lucru au fost, alaturi de romani, atat sasii, cat si secuii si ungurii (la populatia ungureasca ma refer). chiar poetul lor national, petofi sandor, a militat impotriva unirii
    4. steagul secuilor a aparut prima data in istorie pe vremea lui mihai viteazul, exact cand secuii i-au oferit domnitorului roman sprijin in lupta de la miraslau, la cucerirea transilvaniei
    5. “Aşa-zisul steag secuiesc este de fapt o cârpă ungurească, de pe care a fost înlăturat lupul dacic care confirmă continuitatea geto-dacică şi românească” – non-sens. pe nicio carpa ungureasca nu a avut vreodata un lup dacic si niciun lup dacic n-a fost vreodata pe vreo carpa ungureasca
    6. “Poporul Român, creştin ortodox, iartă dar nu uită atrocităţile săvârşite de unguri!” corect. masacrele ca cele de la ip si treznea trebuiesc amintite pe veci de catre romani. insa poporul roman crestin-ortodox uita ca preotimea ortodoxa din transilvania a fost IMPOTRIVA UNIRII CU ROMANIA, iar intelectualii romani ardeleni care au pus umarul la unire au fost toti – fara exceptie – greco-catolici

    ps: de cand e bacau in ardeal?

  2. wtf? says:

    ce pamant sfant romanesc? transilvania apartinea ungariei aproape o mie de ani. sper ca o sa se uneasca cu ungaria cat mai repede.

  3. ingropati-va says:

    “Aşa-zisul steag secuiesc este de fapt o cârpă ungurească, de pe care a fost înlăturat lupul dacic care confirmă continuitatea geto-dacică şi românească în Ardeal, în vatra vechii Europe.”- propaganda!!!

  4. fireste, propaganda says:

    “1. În timpul Revoluţiei de la 1848–1849, revoluţionarii unguri şi Ungaria au avut ca obiectiv prioritar anexarea Ardealului. Atunci, criminalii şi teroriştii unguri au ucis peste 40.000 de români şi au incendiat 300 de sate româneşti, cu tot cu biserici şi mănăstiri.”- romanii au atacat revolutionarii unguri. Asta au meritat romanii :)

  5. irina says:

    plange inima in mie.

  6. român says:

    nu exista nicaieri în lumea civilizata o tara care sa acorde atâtea drepturi unei minoritati alogene cum acorda România minoritatii maghiare. Si totusi nu vor fi multumiti niciodata, sâcâindu-va perpetuu (ca un tântar în miezul noptii) cu aceeasi pretentie imbecila: autonomie.
    – în anul 700 sunt mentionati în cronicile coreene ca fiind niste nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei si estul Chinei
    > – în 896, sapte triburi maghiare si trei triburi de turci khazari, fugarite din stepele Asiei de catre pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuita atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare dupa stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfasurat în toata Europa ajungând pâna în Spania, pâna când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.
    Totodata începe si procesul de maghiarizare agresiva a populatiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenta strategiei de supravietuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa. Personalitatile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, parintii lui nu cunosteau limba maghiara), Kosuth Lajos – slovac, precum si majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaste ca doar 10% din unguri sunt urmasii celor sapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populatii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre sa fie urmasul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?
    Tupeul lor se manifesta si prin faptul ca ei considera ca fiind similara pretentia lor de autonomie teritoriala în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu buna stiinta marea diferenta: catalanii sunt bastinasi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România. Trebuie sa subliniez imbecilitatea revizionistilor unguri. Cum pot sustine ca Transilvania a apartinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a disparut din 1541 pâna în 1867, perioada în care a fost pasalâc sau provincie habsburgica, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Stefan cel Sfânt (997 – 1038) pâna în 1699 când devine provincie austriaca (ca si Ungaria de altfel). Deci Transilvania si-a pierdut independenta în 1699 si a apartinut pâna în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 pâna în 1867 nu a existat).
    > – În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedata (pentru prima data în istorie) Ungariei. Pâna în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce stiu mai bine: ucid valahi si evrei, considerati rase inferioare. Gena lor asiatica i-a ajutat pe unguri sa devina cei mai zelosi executanti ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei. În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a apartinut Ungariei, populatia evreiasca de aici a scazut cu 90%, marea majoritate fiind trimisa de catre autoritatile maghiare catre lagarele de exterminare naziste. La fel s-au purtat si în Serbia odata cu invadarea alaturi de germani a Iugoslaviei în 1941.
    Specialistii în lingvistica au atras atentia asupra unui fenomen ciudat. Desi fiecare limba europeana face parte dintr-o familie, fiind fie latina, slava sau germanica, limba maghiara nu se înrudeste cu nimic. Ungurii au fost un popor migrator…maghiarii originari care au venit in secolul 9-10 in Europa erau de origine turco-mongola (mici de statura, figuri mongoloide).

  7. paul says:

    Raule, imi pare rau sa iti spun dar la punctul 6 al discursului tau esti in eroare totala, daca nu ar fi existat Biserica Ortodoxa, inca astazi ai trecut granita sa mergi pana la bucuresti. Exista o teza de doctorat publicata pe care o aduc ca si argument ( http://www.editurauniversitara.ro/carte/istorie-75/aportul_bisericii_la_marea_unire_de_la_1_decembrie_1918/9994 ) si pe care o poti citi pentru documentare.

  8. marius says:

    ne meritam soarta!politicienii de la Bucuresti se lupta pentru ciolan si putin le pasa de Transilvania!cea mai slaba clasa de politicieni este aceasta de dupa 1990 pana in prezent!RUSINE!

  9. Ionutz Datesh says:

    Cu toţii mint de îngheaţă apele, dar sunt bine plătiţi ca avocaţi ai ungurilor.

    Gresot sunt ISIOTII ,prdob …doctoranzi…
    nici macar nu-i plaresc o fac gratis …inconstienta.

  10. mihai roman says:

    De pierdut, nu aveti ce pierde cu siguranta . Cum treci granita in Ungaria parca pasesti in alta lume . TREZITI-VA ODATA FRATILOR SI HOTARATI-VA CE VRETI PE PONTA SI GASCA (COMUNISTA ) IN CONTINUARE SAU O TARA DECENTA!?!?!? Lasati ungurii, rusii ,moldovenii etc.. sa viseze , iesiti si protestati impotriva celor care ne fac rau cu adevarat si ii ascultam cu gura cascata in fata televizorului ,. Din pacate nu o sa fim niciodata parte al ungariei , cine are nevoie de tigani ????
    Gosto · Responder · há alguns segundos

  11. whatever says:

    Am nume maghiar si stiu sa vorbesc si ungureste dar voi unguri handicapati deja exagerati!Pe bune nu va ajunge cate ati primit? Deja minoritatile maghiare au scoli in limba maghiara ! doamne dumnezeule va urasc ! Ajung sa merg pe strada si sa ma gandesc ca primesc o caramida in cap din cauza voastra.Vreti sa stati in Romania? Nu aveti decat sa invatati limba romana si sa purtati tricolorul roman si sa cantati imnul romanesc. Sincer eu ma consider Roman 100% si aici e casa mea si limba romana e limba mea natala. Teritoriile s-au impartit acum 95 de ani. Voi vedeti-va de tara voastra si grijiti-va de ea. Si mai lasati-ne pe noi in pace !

  12. Aldo says:

    Ungurii sa nu uite ca ei nu sunt decat un popor COTROPITOR, cu sange FINO-ALTAICO-UGRICO-MONGOL ( dupa ultimele concluzii)si ca ACTUALELE FRONTIERE sunt situate pe pamanturile STRAMOSILOR NOSTRII ,DACII TEURISCI si YAZIGI precum si ale TRACILOR ANARTI ! Si dupa frontierele de la sfarsitul sec.XIII si dupa frontiera de la 1930 , jumatate din actuala Hungarie NE APARTINE DE FACTO”” si “DE JURE” POPORULUI ROMAN ! VRETI IAR IDEI ROESLERIENE si EREDENTISTE…VA VOM SERVI PAMANT CU BASCULANTELE…PESTE VOI !

  13. Szántó László says:

    Mărturiile unui om de ştiinţă român

    Scrierea lui I.P.Brătianu, care prima dată a apărut în editura americană ,, Transylvania and the Hungarian – Romanian problem ,, iar după aceea în revista ,,Magyar Elet ,, din Toronto pe 01.03.1980 a apărut şi în limba maghiară, reflectă punctul de vedere a unui om de ştiinţă umanist şi foarte cinstit.

    De la marxism- socialism până la socialismul naţional

    În timpul lui Ceauşescu

    Mă consider mândru român, dar mai presus de asta sunt mândru că sunt român din Ardeal. Strămoşii mei au fost valahi, ceea ce înseamnă, ,, păstori”, care cu mai bine de 1000 de ani în urmă au pornit spre nord de undeva din apropierea Albaniei de azi cu oile , în căutare unui trai mai sigur.

    Este incorect ca oamenii de ştiinţă români din motive politice au născocit nişte teorii pentru originea românilor, după care, am fi aborigeni pe pămîntul Transilvaniei. Noi trăim pe aceste meleaguri, doar de vreo şase secole, şi suntem mândrii că împreună cu ungurii şi cu saşii care erau aici la venirea noastră am preluat cultura din occident şi am devenit membrii ai comunităţii popoarelor din Europa. Aşa a luat naştere cultura din transilvania care este unic pe lume. Popoarele care trăiau aici şi-au combinat valorile specifice şi aşa a luat fiinţă cultura din Ardeal. Întotdeauna am sperat, că odată cu regăsira celor trei popoare se va realiza marele vis :Transilvania, Elveţia din

    Orient. Din păcate acest vis nu s-a realizat încă.Înaintea celui de al II-lea Război Mondial Germania fascistă a asmuţit unul împotriva celuilalt naţionalităţile din Transilvania, ca după aceea să se folosească de ura dintre naţiuni. După război- cu toate că aşa numita ,, Constituţie socialistă ,, a asigurat egalitate în drepturi pentru naţionalităţi- regimul totalitar a început o politică dură de asuprire. Această asuprire a început în Transilvania cu cele mai drastice metode după 1956, când naţionalitatea maghiară din Ardeal a fost acuzată, că a simpatizat cu Revoluţia maghiară din 1956. Acesta a fost motivul pentru care a început procesul de asuprire a maghiarimii din Ardeal. Primul pas a fost desfiinţarea Universităţii Bolyai din Cluj, care a fost asimilată cu Universitatea Babeş.

    La asimilare an fost şi eu prezent şi am suferit împreună cu colegii mei maghiari,când Ceauşescu a încetat brutal orice discurs, care a vrut să arate independenţa Universităţii Bolyai .Un fost coleg şi bun prieten poetul Szabedi Laszlo s-a sinucis pentru că n-a suportat toate interogările la care a fost supus, pentru că a încercat să apere independenţa universităţii Bolyai.În decursul anilor sute de profesori şi studenţi maghiari au fost închişi în penitenciarele lui Ceauşescu sau împinşi spre sinucidere pentru că au avut curajul să protsteze împotriva asupririi naţionale.

    Între anii 1956-1962 mai mult de 2000 şcoli cu predare în limba maghiară au fost asimilate în şcoli Româneşti ca nişte secţii a acestora.

    În 1965 la congresul PCR s-a vorbit foarte clar : România este un stat naţional care este locuită de naţiunea română unitară. Cu această declaraţie România ,,socialistă ,, a devenit un stat naţional socialist în frunte cu dictatorul Nicolae Ceauşescu.Metodele dictaturii şoviniste sunt asemănătoare cu cele ale fascismului.După aşa zisa teorie daco-romană numai românii au dreptul la acest pământ, celelalte naţionalităţi ( apr.5 milioane de locuitori ), sunt nişte venetici care să fie mulţumiţi că sunt toleraţi.

    Ca să fie nimicită în totalitate istoria şi cultura de o mie de ani a maghiarimii din Transilvania, regimul lui Ceauşescu a dat ordin ca toate archivele bisericii romano-catolice, şi cele care se află în particular să fie naţionalizate. Toate documentele de o importanţă însemnată au fost strânse şi transportate într-un loc necunoscut. Furia şovinistă s-a extins şi în cimitirele maghiare care au fost distruse, ca nu cumva pietrele funerare să propoagă trecutul Ardealului.

    Toate astea le scriu ca umanist român, care suferă din cauza politicii de represiune a regimului românesc de astăzi, care este asemănătoare cu genocid.Scriu toate acestea, ca un român ardelean, care a fost profund marcat de tragedia profesorilor din Braşov Szikszai Jeno şi Kuthi Lajos ,care au fost omorâţi în pivniţele Securităţii, pentru că au apărat drepturile maghiarilor din Ardeal.Toată stima pentru Kiraly Karoly care a luptat pentru drepturile maghiarilor din România, şi strigătele pentru ajutor cu ajutorul lui au ajuns în occident.

    Cred în viitorul Ardealului, cred că odată cele teri naţiuni (maghiar, român şi german ), se vor regăsi şi împreună vor crea Transilvania Independentă, care va face parte din Statele Unite ale Europei.

  14. Szántó László says:

    Cum a zis si Lucian Boia MINCIUNA ESTE MITUL FONDATOR AL romaniei!!!!!Lenin (ROMANI SUNT PROSTITUATELE ISTORIEI!!)!!!No Coment,sa nu mai scriu de alti ce au mai zis!!!Un proverb Unguresc zice in patul furat nu poti odihni linistit!!!punct

  15. Szántó László says:

    Eu am fost acolo in 1990 in Tirgu-Mures,minciuna curata ce scrie mai sus de evenimentele din Tg-Mures,asa sunteti voi mintit de ingheata marea in august!!!Si nu romani cersesc dupa cetatania Maghiara,Unguri o cer inapoi cetatania care a fost luata de la ei cu forta in 1920 pe nedrept!!!Ei sunt Maghiari si nu Romani punct.Si noi suntem cotropitori?Dece nu citesti Antonio Bonfini(1425-1502)?Fruili Berengar(845-924)?Patriacul Sirian Mihai(1196)?Leo(866-911)?Piere Vidal(1196-1204)?Luitpront(910)”gens hungarorum videlicet”?Ahmed Ibn Ruszta(930)?Jakob Grim?Victor Hugo? etc. sunt oameni care nu au avut dece sa minteasca!!!! sau Michelangelo Naddoe,Ioan Slavici,Jules Michelit si daca mai vrei iti mai scriu!!!Dar voi nu aveti urechi pentru asta!!Doar minciunile fabricate pe timpul lui Ceausescu ziceti ca niste papagali care au fost invatati 3-4 cuvinte!!!Si inca noi suntem cotropitori??Risul lumi nu alta,si ia vezi cite mii de apartamente sau construit in timpul lui Ceausescu!!in asa fel ca locuitori satelori din ardeal nu sau schimbat!!!Dupa cum amintesc nici o familie din ardeal nu au avut25-40 de copii!!!!!!Si atunci de unde….am gasit in wikipedia Tg-Mures o foaie secreta a lui PCR.,acolo scrie clar cite mii de famili romani trebuie aduse in Tg-Mures pentru a schimba locuitori ca romani sa un procentaj mai mare ca unguri!!!!Atunci te intreb cine e cotropitor???Lipsa de cultura,informatie,si lenea e problema voastra,in loc sa cititi mai bine va comportati ca niste papagali….no coment

  16. Szántó László says:

    Continuitatea geto-dacica????A inventat Ceausescu,sau chiar inca aici stati??? Alexandru Simon in 2012.jun.28 a exhumat sicriul lui I.Basarab pentru teste ADN care sau facut in Spania-Elvetia-Austria rezultatul testelor reiese ca va trageti de la cumani si din familia Basarab se trage Mircea cel Bratin,Vlaicu Voda,Vlad Tepes,Stefan cel Mare,Petru Rares etc.Cum a auzit rezultatele Ministrul culturi Puiu Hasoti a interzis orice fel de alte teste!!!!!spunind ca pentru romani e important continuitatea geto-dacica????Dar deja e tirziu adevarul a reiesit la suprafata aveti de a face cu geto-daci cum un Japonezi cu un African!!!Deci a zburat si avionul asta,asteptam alte minciuni-inventi!!!

  17. Traian says:

    The Hungarians
    It is also true that the Hungarians of today look European. But their
    roots are Mongolic.

    From Britannica :(Languages of the world)
    “Racially the Uralic people present an unhomogeneous picture.In
    general they may be considered a bland of Europeans and Mongoloid types,with the more western groups(especially the Hungarians,Baltic-Finnic and Erzya Mardvin
    groups) being strongly European and those of the Urals primarily Mongoloid”.
    From ” De Administrado Imperio”by Constantine Porphyrogenitus
    (Byzantine Emperor,950AD)
    “These eight clans of the TURKS(Hungarians) do not obey their own
    particular princes…,They have for their first chief the prince who comes by succession of Arpad’s family…”
    From “The Mongols” By Jeremiah Curtin
    “Five groups of Mongols have made themselves famous in Europe:The
    Huns with their mighty chief Attila,the Magyars,The Turks or Osmanli,the
    Mongol invaders of Russia…”
    From “The Decline and Fall of the Roman Empire” By Edward Gibbon.
    “The(Hungarians) are distinguished by the Greeks under the proper and
    peculiar name of Turks, as descendants of that people who had conquered and reigned form China to the Volga (referring to the Mongols)”.
    Gaspar Heltai (1490?-1574) Transylvanian Saxon writer and Painter
    “The Huns, who we call now Magyars, when they lived in Scythia they were all hunters” At 373 they started to fled from Scythia and arrived to Pannonia where they settled near the river Tisza”
    Mahmud Tercüman’s codex. He wrote to the Turkish sultan Suleiman the first at 1543 AD.
    Tercüman gave us a very detailed history how the Huns became Magyars, how they invaded Europe and how they settled to Pannonia later on in a second wave. He gave us direct continuity between Attila and later kings of Hungary, who he consider as one royal dynasty, and its exactly what the older codexes wrote about.
    From “The Cambridge Medieval History” edited by J.H.Hussey.
    “The form ovyypoi,from which are derived the various names current to
    this day among the people of Europe(Old Church Slavonic,UGRI;
    Russian,VENGRI;German,UNGARN;English,HUNGARIANS;French,HONGROIS;Italian,UNGHERESI,and so on)comes from the Turkic ethnic name ONOGUR meaning
    TEN OGUR”
    From “The Thirteenth Tribe” by Arthur Koestler.
    “We also hear of a fearful encounter which St.Cyril, the Apostle of
    the Slav,had with a Magyar horde in 860,on his way to Khazaria.He was
    saying his prayers when they rushed at him luporum more ululantes-HOWLING IN
    THE MANNER OF WOLVES”.
    From “Britannica”(Languages of the world).
    “Recent study indicates that it is posible to speak of a Uralic
    racial type,an intermediate stage between the European and the Mongoloid,the
    basic features of which are medium-dark to dark hair and eye
    colour,relatively small stature and often a concave bridge of the
    nose”.
    From “Britanica” Hungarian.
    “The proto-Hungarians were apparently an ethnic blend of
    Ugric(Mongoloid) and Turkish peoples living in western Siberia…The Hungarians were
    the scourge of Europe,raiding as far afield as Bremen,Orleans and
    Constantinople(the English word OGRE-a men eating man,hideous cruel
    man,is a corruption of HUNGAR,attests to their notoriety).
    From “1000 years of Hungary” By Emil Lengyel.
    “(Hungarian) Folklore speaks about NIMROD the giant,who had two
    sons,HUNOR and HAGAR.The former was the ancestor of the HUNS,and MAGOR was the ancestor of the MAGYARS.”
    “The experience the Magyars left with the Western world was so
    traumatic that even generations later people form the West saw the Hungarians
    as apocalyptic monsters. Bishop Otto of Freysing spoke of the exterior of
    the Hungarians as ‘ferocious’ at the time of the Crusades :(Their eyes
    are sunken,their stature is short,their behavior wild,their language
    barbarous,so that one can either accuse fate or marvel at divine
    patience for having permitted these monsters the possession of an enchanting
    land)”.
    From “History of Hungary” By Denis Sinor
    “Though, geographically speaking, of European origin, the Hungarians
    who settled in the Danube valley were spiritually and materially,
    Asiatics, and belonged to the great Central Euroasiatic cultural family whose
    members lived dispersed form the Danube to China, from Persia and
    India to the Arctic. The Hungarian bows and arrows…were of exactly the same
    type as those used in Central Asia. As nomadic peoples generally do, the
    Hungarians disliked towns, and even houses, to which they preferred
    tents. According to Otto von Freisingen, as late as the middle of the
    twelfth century, summer and autumn were still spent under tents”.
    “It is, however quite certain that the Mongoloid type was well
    represented among them (Hungarians), and that they were, on the whole, of rather
    short stature, with short legs, bowed through continuous riding”.
    From George Kedrenos (12th century).
    (Describing the events which took place in 895).
    “The Emperor had sent the Patrician Skllerous to the Turks WHO were
    CALLED Hungarians (Oungroi) to convince them to cross the Danube and attack the
    Bulgarians…” (At this time the Hungarians used to live somewhere near Bug river,in
    a place called Etel-Kuzu).
    From John Zonnaras (12th century).
    (Describing the events of 895).
    “The Emperor convinced the Turks who lived near Danube and who ARE
    CALLED Hungarians (Oungroi) to start war against the Bulgars”.

    Ahmad ibn Rustah (Xth Cent AD). Persian explorer and geographer

    “The Magyars are a race of Turks and their leader rides out with 20,000 horsemen and this king is called k.nd.h and this name denotes their king, for the name of the man who is actually king over them is ĝ.l.h and all the Magyars accept the orders of their ĝ.l.h in the matter of war and defense and the like.”

  18. iliescu_dan says:

    Citat din cartea ATILA HUNUL de Crhristopher Kelly, prefata de Zoe Petre 2012, pag.31, alin 1 : “NIMENI DIN IMPERIUL ROMAN NU AUZISE VREODATA DE HUNI. ACESTIA AU INCEPUT SA-SI FACA SIMTITA PREZENTA ABIA IN ANUL 370, CU O GENERATIE INAINTE DE ATTILA.” Pag.301, alin.15 : “ANUL 422 – ATACAREA TRACIEI DE CATRE HUNI”.

  19. Szántó László says:

    Interesant atunci vezi piramida din Serbia in stinca se vede scrisul secui-maghiar vechi de 30000 IE.!!!!!Vezi amuletul din Tartaria 6500-7000 de ani I.E cu scris secui-maghiar,Vezi virful de sageata graveti care numai Huni o foloseau vechi de 18000 de ani I.E,Vezi batuletul gasit in pestera Jankovich cu scris secui-maghiar vechi de 18000-22000 de ani.Atunci despre ce imperiul roman si traci vorbesti Dan Iliescu????????????Sau vorbim numai in aer???Dovezile vorbesc si dovezile vin ,vin si vin la suprafata saracul Crhistoper Kelly poate sa minteasca ce vrea dovezile vorbesc!!Si aici in Ardeal nici urma de dovezi cu traci,daci,si voi romani nu aveti nici macar un ghivechi din lut ca dovada.No coment

  20. Banatzan says:

    Banatul nu este Ardeal, cat priveste mitocanul asta de Szanto Laszlo adica pe romaneste maghiarizatul SANTAU NICOLAE, vreau sa-i zic sa-si dea foc, daca pentru el Sarmisegetuza este nimic , inseamna ca are o problema la cap. Este foarte clar, ungurii nu apartin europei si basta. In Europa exista doar 3 familii de popoare:
    1- Marea familie latina
    2 -Familia germano-saxona
    3 -Familia slava(veniti si ei din stepele asiei)
    ungurii , jidanii si tiganii sunt niste intrusi, asta este crudul adevar istoric de necontestat. Cat priveste alfabetul runic caci asa se numeste alfabetul “secuiesc”nu are nici in clin nici in maneca cu hunii.
    Da, sunt de acord cu un stat federal unguresc din care sa faca parte Banatul ,Ardealul, Partium, Maramuresul dar limba romana sa fie oficiala pe tot teritoriul ungariei, limba romana sa fie invatata obligatoriu pe tot teritoriul ungar indiferent de etnie chiar si de catre unguri, in parlamentul de la Budapesta sa se vorbeasca atat maghiara cat si romana fara translatori, moneda oficiala sa fie euro si sa investeasca masiv in infrastructura rutiera si feroviara astfel incat in termen de 5 ani toata Transilvania si Banatul sa ajunga la acelasi grad de dezvoltare a infrastructurii ca si ungariaiar cetatenia sa fie maghiaro-romaneasca. Daca Ungaria este de acord, atunci si noi vom spun Da adica Igen.

  21. mic ioan says:

    cit era Transilvania cu ungaria aveam economie prospera ! azi suntem vazuti ca tiganii si saraci cu buzdunarul gol si pantaloni rupti in cur dar fluturam drapelul de mama focului! jale!!!

  22. mircea says:

    in timp ce ungurii fac tot posibilul sa le revina Ardealul, politicienii nostri se cearta. din pacate sintem un popor delasator care doarme si viseaza, sint interesati doar de afacerile lor. pina la urma ne meritam soarta. desteapta-te romane ca ai dormit destul!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss