Un fleac. L-au ciuruit!

Cum a devenit un personaj cu vederi conservatoare, de centru-dreapta, conducând un partid de stânga, coșmarul unei întregi generații?



SENTIMENTELE ADVERSE NU SUNT O PREMIERĂ!

Guvernarea Năstase a lăsat în urmă destule motive pentru care partidul ”baronilor” să fie urât, dar pe atunci ura era sinceră, naturală, nu construită!

În 2010, Victor Ponta a adus cadre noi, ce promiteau o politică social-democrată în sensul propriu al cuvântului. Opunându-se politicilor bolnave promovate de Traian Băsescu, Ponta, în coaliție cu liberalii lui Crin Antonescu, avea să coaguleze o alianță dătătoare de speranțe. Pe care a trădat-o! Acum, recunoaște nonșalant: „Sunt proeuropean pentru că în 2012, deși au votat 90 la sută să-l demită pe Băsescu, m-am întâlnit cu domnul Barroso care mi-a spus – băi, în Europa nu se face așa – și atunci am zis că mai bine mai stau cu Băsescu doi ani decât să ies din Europa”.

Iar cel care îi chemase pe oameni la vot a fost Dragnea. Motiv pentru care i s-a făcut un dosar penal. 7,4 milioane de voturi ale cetățenilor n-au contat nici cât negrul de sub unghie. Mai mult, Ponta a promis „Dreptate până la capăt”. Deci a numit-o pe Kovesi în fruntea DNA, iar lui Dragnea i s-a mai întocmit un dosar penal.

Dragnea vine după un șir de „dușmani ai democrației”: Geoană, Antonescu, Ponta, care au trecut prin valurile de flegme ale propagandei securistoide, fiind descriși drept corupți, hoți, vânduți rușilor. Cine va veni la conducerea PSD după Dragnea va avea aceeași soartă!

E greu de crezut, totuși, că Dragnea nu a știut la ce chermeze participă cu cei din SRI și DNA și care sunt consecințele „resetării clasei politice” comandate din afara țării. Sau care e aplicarea ei mioritică.

UN PROIECT PENTRU ROMÂNIA

Dragnea s-a făcut remarcat drept un bun organizator. Așa a și ajuns lider al partidului. Tot de aici și primul dosar, cel cu referendumul pentru demiterea lui Băsescu. Dragnea i-a organizat pe cei din partid, în campanie, pe urmă a făcut numărătoarea paralelă, perfect legală. În mod abuziv, a fost condamnat cu suspendare!

Tot Dragnea a reușit să strângă necesarul de voturi pentru o majoritate în Parlament. Ar fi putut conduce România dacă nu ar fi fost condamnat. Astfel, câștigând alegerile, s-a văzut în situația de a nu reuși să își fructifice victoria decât prin interpuși.

Dacă adversarii săi nu au propriu-zis vreun proiect pentru România, ei bine, Dragnea are! În ciuda celor care prezic o perpetuă apocalipsă economică, el a ales să colaboreze cu profesorul Cristian Socol, de la ASE, „ideologul” programului #wageledgrowth. Aceasta este o strategie pe termen mediu, de creștere economică bazată pe creșterea salariului, ce merge în paralel cu investiții, programare economică, politici industriale şi de export agresive, atragere de investiţii greenfield în industrii cu valoare adăugată ridicată etc. Nu e tocmai un program făcut pe genunchi!

Eliminarea lui Dragnea din prim-plan ar putea însemna mutilarea veniturilor populației și generarea nevoii de creștere a fiscalității de dragul revenirii la proiectele de austeritate „cerute” de progresismul european. Pentru că atât au înțeles cei „de dreapta” din politica UE.

Prin programul guvernelor coordonate de Dragnea, s-au creat 273.000 de noi locuri de muncă, șomajul ajungând la un minim istoric, iar veniturile angajaților au fost împinse în sus. România a ajuns la cea mai mare productivitate din UE, inflația a rămas pe la 3%, a scăzut simțitor numărul de persoane aflate în deprivare materială severă (risc de sărăcie) de la 4,7 milioane la 3,2 milioane! Ratele românilor la bănci au scăzut cu 13%. România are cea mai mică datorie agregată (publică și privată) din UE. În ultimii doi ani România a avut o creștere economică agregată de 11,4%, de 2,7 ori mai mare decât media UE (4,3%).

Consecințe: Revista „Politico” titra în iunie 2018 că Dragnea este o „durere de cap illiberală” pentru Bruxelles. „Liviu Dragnea, președintele PSD, poate conduce țara fără a fi prim-ministru, precum Jarosław Kaczyński din Polonia. Și există temeri, acasă, dar și la Bruxelles, că își conduce țara în aceeași direcție illiberală ca și Polonia și Ungaria lui Viktor Orbán.” Ajungem, astfel, direct în miezul problemei. La bani!

CÂT DE „ILIBERAL” ESTE DRAGNEA?

Grupul franco-german, dar și socialiștii conduși de Frans Timmermans în Parlamentul European, familia politică a PSD, denumesc iliberale sau de extremă dreapta toate guvernările care vor să scape din paranteza în care au fost obligate să rămână după aderare. Franța și Germania sunt țări care au nevoie de piețe de desfacere, adjudecându-și în schimb la costuri reduse toate resursele Blocului estic.

Problema survine când există creștere economică în Est, pentru că asta reduce veniturile corporațiilor vestice, reduce emigrația – deci forța de muncă ieftină, lăsând descoperite nevoile occidentale. Tot „iliberale” sunt și creșterile salariilor, pensiilor, alocațiilor, investițiile în propria infrastructură, investițiile în școală și sănătate. Până și stimularea natalității este tot „iliberală”! Iar regimurile politice care le promovează sunt „profund corupte” sau „dictatoriale”. Pentru realizarea politicilor PSD, Dragnea s-a văzut, deci, în situația de a face o echilibristică dificilă între exigențele comunitare și cele interne.

Pe urmă, familia, Biserica și statul sunt chestiuni nu doar „iliberale”, ci numai bune de desființat pe vecie. Dar, și aici, Dragnea are viziuni conservatoare, de centru-dreapta.

Ca atare, este extrem de nefrecventabil și suficient de „iliberal” încât să înțeleagă într-o bună zi că Grupul de la Visegrad ar putea fi o bună opțiune pentru România. Dacă mai adăugăm și Proiectul celor Trei Mări, înțelegem îngrijorarea lui Macron privind o falie pe cale să despartă UE, lăsând Franța, Germania, Spania și țările Benelux în zona înecată de migranți și epuizată de politici de austeritate, visând la o expansiune în Africa și la războaie economice cu SUA, Rusia și China. Între timp, pornind din nord-est și până în Italia, restul țărilor încep să își reconsidere pozițiile față de „centru”, cochetând cu SUA, cu Israelul sau chiar cu piața rusească. Elveția nu mai vrea să audă de un nou contract cu UE, iar Brexitul devine o realitate.

Lucrurile se complică și mai mult în plan militar, România adăpostind baze, trupe și echipament american, la fel ca și Polonia, ceea ce reprezintă o piedică serioasă în calea viselor militariste ale Franței și Olandei.

Dragnea este ultima redută a prezervării unei brume de suveranitate și acces la resursele țării, la care râvnesc toți „partenerii” României. Iată de ce a apărut chestiunea „corupției”, în condițiile în care corupția efectivă din țară este infimă față de cea din Occident. Asistăm la o utilizare a justiției în pur scop politic. Doar filarea lui Tăriceanu timp de 8 ani fără întrerupere, acum achitat definitiv, a costat multe milioane de euro! Aceeași „generozitate” s-a observat și în cazul lui Dragnea și a altor sute de mii de persoane urmărite informativ în ultimii 15 ani! Iar aici, vina lui Dragnea rezidă în lipsa lui de curaj în a ataca, expune și anihila ceea ce chiar el numește „statul paralel”. Și nu susținerea parlamentară i-a lipsit, ori susținerea populară!

Derogarea de la litera legii a început cu condamnarea lui Năstase. Atunci când instanța a constatat că nu există probe la dosar, motivând că, totuși, „opinia publică așteaptă o condamnare”.

Situația a scăpat de sub control când magistrații au început să-și deschidă dosare unii altora. Și să se șantajeze. În 2017, Ministerul Public avea de soluționat 1.752.067 dosare, din care 4.034 dosare ce vizau magistrați (adică 0,23%). DNA, în schimb, în 2017 a avut în lucru 11.234 dosare din care 866 erau dosare cu magistrați (7,71%). Odioasă a fost și implicarea SRI în actul de justiție, în baza unor protocoale care oriunde în lumea occidentală ar fi fost privite ca fiind profund antidemocratice.

MIZA ESTE DESTRUCTURAREA PSD-ULUI

În termeni de specialitate, ceea ce i se aplică lui Dragnea se cheamă „character assassination”. Potrivit propagandei, legile din țară se dau ca să scape Dragnea, măsurile economice se iau ca să aibă ce fura Dragnea etc.

Avem apoi „managementul frustrărilor și așteptărilor”. Când nu ai nimic de pus pe masă, cazul opoziției, cel mai ieftin, și la propriu și la figurat, este să arunci acuze și să stârnești comportamente iraționale. Aici, totul se bazează pe lipsa de informare a electoratului sau direct pe dezinformarea practicată pe scară largă. Și în presă și pe social-media.

Avem, apoi, porecla „Dracnea” ce ar vrea să atace subconștientul celor credincioși! La fel, „teleormanizarea” electoratului. Votanții lui „Dracnea” trebuiesc hărțuiți public, considerați ca fiind analfabeți, proști, lipsiți de o elementară demnitate, care „se vând” pe un kilogram de făină sau pe o sticlă de ulei. Și am văzut halucinantele secvențe de la Iași, ori demonstrațiile urii din Piața Victoriei.

Tot „teleormanizarea” reușește să mai adâncească o falie între „miticii” din sud, proști și pauperi, pe de o parte, și eleganții și inteligenții din Ardeal, cu vocații antreprenoriale, pe de altă parte, care datorită opțiunii „de dreapta” au un trai „peste nivelul de la Paris”, trăiesc în „orașe de 5 stele” etc.

Amenințarea este un alt aspect. Se induce ideea că toți cei care fac parte din PSD vor fi trimiși la pușcărie pe bază de ordonanță de urgență.

Pe scurt, Dragnea este „corupția” în sine, simbolul „comunismului” defunct de decenii, țapul ispășitor pentru toate frustrările posibile. Tot „țapul ispășitor” a fost și personajul preferat al lui Hitler, propaganda anti-PSD îmbrăcând forme identice cu propaganda antisemită. Comparați orice spune tânărul Caramitru cu ce spuneau naziștii și aveți o suprapunere perfectă.

Propaganda le induce tinerilor semianalfabeți că parlamentarismul sau democrația sunt caduce și structural corupte. Ele sunt apanajul PSD. Iar asta se circumscrie rezolvării unei false probleme – scăparea populației de sub „asediul PSD”.

O ripostă a PSD nu există! Iar aceasta este una din enormele lipsuri ale partidului. PSD nu are nici ziar, nici televiziune, având abia vreo 11.000 de susținători online, față de sutele de mii ale adversarilor care se află cu PSD într-un permanent război comunicațional.

Noua Securitate a devenit omnipotentă, majoritatea politicienilor de vârf având așa-zise studii pe la colegiile de securitate sau de apărare. Fiind, altfel spus, „colaboratori” ai noii Securități. De ce să ne mire atunci că cei din PSD ies și îl condamnă public pe propriul șef de partid pentru „acte dictatoriale”?

Odată Dragnea dispărut, serviciile speră să își „detoneze” colaboratorii din partid, să spargă PSD și să măture fragmentele rămase în mărunte procente ce nu vor mai putea alcătui vreodată o majoritate.

Modelul este cel de afară, cu partide de 10 -12 procente, nevoite să coabiteze în ciudate coaliții sau să dispară de la conducere, la nevoie. Dragnea, stătea deocamdată pe un mastodont cu care putea să-și asigure singur guvernarea; pe un partid de mase, cu organizații la nivelul tuturor orașelor, comunelor, cartierelor.

LUPTA ÎMPOTRIVA LUI LIVIU DRAGNEA ÎNSEAMNĂ SUME COLOSALE ȘI EFORTURI UMANE IMPRESIONANTE

Statul de drept nu înseamnă lupta pentru justiție sau împotriva corupției! Este o campanie politică așa zis „progresistă”, prin care cei care controlează jocurile la nivel înalt (european și global) încearcă să controleze politicienii, magistrații și presa independentă, câtă mai e, la nivel național. Campania este atât de uriașă încât își cumpără președinți, guverne, parlamentari, ziariști, televiziuni, judecători, procurori, servicii secrete. Doar se face în numele Noii Orânduiri Mondiale!

În fața unui asemenea flux, nici Dragnea, nici alții, nu reușesc să rămână în picioare fără un sprijin masiv din interiorul țării, de genul celui de care se bucură Viktor Orban în Ungaria, de exemplu. Dar și popularitatea vine și trece.

Oalele sparte le-a plătit însă mereu alegătorul.

Autor: Ambrus Bela

Sursa: QMagazine