Analize și opinii Extern Politică

Turcia o avertizează pe Merkel

“Dacă Merkel îşi caută material destinat politicii interne pentru alegeri, acest material nu trebuie să fie Turcia”, a declarat Bagis în faţa presei, referindu-se la alegerile legislative prevăzute pentru septembrie în Germania.

“Doamna Merkel trebuie să ştie că cei care se ocupă de Turcia sfârşesc prost. Priviţi ce s-a întâmplat cu (Nicolas) Sarkozy”, a adăugat ministrul turc, amintind înfrângerea fostului preşedinte francez, ostil intrării Turciei în UE, la alegerile prezidenţiale din 2012.

“Turcia nu este o ţară destinată să servească jocurilor politice interne”, a insistat Bagis.

În februarie, cancelarul s-a arătat favorabilă deschiderii unui nou capitol de negocieri cu Turcia, afirmând că este sceptică în privinţa încheierii negocierilor.

Dar într-un document intern citat de presa turcă, partidul conservator al lui Merkel îşi proclamă refuzul faţă de o aderare a Turciei la UE, apreciind că integrarea acestei ţări cu 75 de milioane de locuitori, în marea lor majoritatea de confesiune musulmană, ar constitui o schimbare prea importantă pentru europeni.

Turcia a deschis în 2005 negocierile de aderare la UE, dar discuţiile trenează din cauza ostilităţii unor ţări precum Franţa şi Germania faţă de aderarea sa deplină şi din cauza blocajelor Ankarei în special cu privire la problema cipriotă.

Ţările europene şi-au multiplicat în ultimele zile criticile împotriva reprimării brutale de către poliţia turcă a unor manifestaţii care au vizat timp de aproape trei săptămâni Guvernul islamo-conservator aflat la putere din 2002.

Merkel a considerat săptămâna trecută că este “mult prea dură” intervenţia poliţiei împotriva protestatarilor.

autor: Iuliana Enache
sursa: mediafax.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu