C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Trista “celebritate” a hackerilor români

hackers_security_password-100004008-galleryDoi hackeri au fost condamnaţi la ani grei de de închisoare în Statele Unite ale Americii, pentru rolul jucat într-o reţea infracţională care a furat prin fraude informatice milioane de dolari. Vestea face înconjurul lumii, fiind relatată inclusiv de presa din Hong Kong.

Departamentul de Justiţie al SUA i-a condamnat pe Adrian-Tiberiu Oprea, în vârsta de 29 de ani din Constanţa, la 15 ani de închisoare şi pe Iulian Dolan, de 28 de ani, din Craiova, la şapte ani. Cei doi, hackeri făceau parte dintr-un grup infracţional de 4 persoane care, în perioada 2009 şi 2011 a piratat sute de terminale din Statele Unite pentru a înregistra numerele cardurilor de credit ori sumele utilizate de către clienţi şi datele asociate aparţinând unor cetăţeni americani.

Cei doi români au pledat “vinovat” la acuzaţiile de complot, fraudă informatică şi acces fraudulos într-un sistem securizat. Adrian-Tiberiu Oprea, s-a recunoscut vinovat şi de efectuarea de transferuri bancare frauduloase.

Grupul infracţional condus de Oprea a fraudat mai multe zeci de magazine din SUA, dintre care 250 de POS-uri în francize ale lanţului de magazine Subway şi a compromis datele a peste 100.000 de deţinători de carduri “într-o schemă care a costat 17,5 milioane de dolari, în costuri neautorizate şi cheltuieli de remediere”, a declarat Departamentul de Justiţie american.

Oprea, care era şeful grupului, împreună cu Dolan, “principalul său consilier”, identificau mai întâi pe internet punctele de vânzare vulnerabile atacurilor informatice, după care intrau în sistemele acestora şi instalau viruşi informatici de tip “troian”.

Pasul următor era transferarea electronică a datelor bancare furate de la punctele de vânzare aflate sub controlul lor spre un site de stocare, creat de Oprea. Finalmente, datele furate erau folosite pentru a face plăţi sau viramente către complici, reiese din comunicatului dat publicităţii de Departamentul de Justiţie al SUA.

Nu sunt primii hackeri care ne aduc o tristă “celebritate” peste hotare, până şi NASA se teme de „abilităţile” hackerilor români.

Robert Butyka cunoscut pe internet ca Iceman a fost într-o vreme a fost unul dintre cei mai căutaţi hackeri din lume. Robert a spart 25 de servere de la NASA în 2010. A fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare şi la plata de despăgubiri către NASA în valoare de 584.000 dolari.

Robert are numai nouă clase, a învăţat engleza din filme iar să spargă servere, a învăţat de pe internet, de pe MIRC mai exact – un forum pe care hackerii îşi lansează provocări. Poate şi de aceea Robert este convis că, într-o bună zi, internetul va aduce sfârşitul omenirii.

Sună incredibil, dar Robert a petrecut câteva zile pe serverele de la NASA. Nu le-a stricat nimic americanilor, zice el, şi nu se aştepta să fie dat în judecată, mai ales că a fost cel care i-a avertizat că au fost hackeriţi. A vrut doar să demonstreze că poate intra în sistemele lor.

“La NASA nici nu m-am ascuns. Deloc. Chiar deloc. Nu mă gândeam că mă dau în judecată. Dar le-am lăsat şi mesaj că le-am hackerit, cum ar veni. Acuma, no, poate s-ar fi supărat. Nu mă gândeam că sunt aşa…de…să mă deie în judecată. Că nu le-am făcut nimic. Le-am spart şi le-am securizat.”

De ce le-a spart? “Am vrut doar să văd dacă le pot sparge şi le-am spart şi am ieşit după aia cu ele cu hosturile. Am ieşit pe MIRC să mă laud.”

NASA a estimat prejudiciul cauzat de “nevinovatul” Iceman la aproape 600.000 de dolari.

Iar exemplele de hackeri “celebri” pot continua.

Hackeri hoţi

Acum nouă luni, DIICOT a aruncat în aer uşa apartamentului unde locuia un hacker român, a cărui extrădare a fost cerută insistent de americani. Hackerul român Mihai Păun, poreclit “Virusez” a creat pagube atât de mari, încât FBI-ul a cerut extrădarea sa de urgenţă. Procurorii DIICOT au intrat în casa în care locuia Mihai aruncându-i uşa în aer, pentru ca hackerul să fie luat prin surprindere şi să nu aibă timp să distrugă evidenţe care l-ar incrimina. “Virusez” a fost scos din casă cu cagulă pe cap…

Românul şi reţeaua sa de hackeri au furat datele de pe cardurile bancare a peste un milion de persoane. Carduri virtuale furate au fost apoi folosite la cumpărături online în valoare de 25 de milioane de dolari. Cei mai mulţi păgubiţi au fost cetăţeni americani şi israelieni. Mihai se poate considera norocos că l-a cerut FBI-ul înainte de Mosad…

“Hackieritul”, sport naţional?

În martie 2013, un reportaj Protv făcea povestea Drăgăşaniului, un oraş cu doar 20.000 de locuitori, dar cu foarte mulţi infractori cibernetici.

Protv l-a intervievat pe unul dintre ei, Liviu Mihail Conciou.

Liviu este dintre numeroşii tineri din Drăgăşani care au speriat vestul cu abilităţile lor de “informaticieni”. În primăvara lui 2009, Concioiu a intrat pe chat în legătură cu un angajat al serviciului de asistenţă IT al sitelui comercial ebay şi a pretins că este un angajat al companiei care vrea să acceseze site-ul, dar a uitat parola. Incredibil, dar a funcţionat. În numai câteva minute, Concioiu l-a convins pe informaticianul de la ebay să îi dea parola de la site-ul ebay, de unde a furat datele a 22.000 de angajaţi ai companiei.

Drăgăşăneanul a fost şi inventiv, nu doar persuasiv. Le-a transmis angajaţilor ebay acestora un email, venit chipurile din partea directorului, anunţându-i-i că au fost concediaţi. Angajaţilor li se cerea că dacă vor o scrisoare de recomandare din partea companiei, să dea click pe o adresă indicată în e-mail. Linkul ducea pe o pagină ebay clonată de Concioiu. Astfel, Liviu a aflat ID-ul şi parola a mii de angajaţi ebay şi a reuşit să fure, în etapa următoare datele a trei milioane de utilizatori ai cunoscutului site comercial: parole, conturi şi multe altele. Cu respectivele date a reuşit să înşele mai mulţi clienţi şi să le vândă mărfuri fictive. Prejudiciul se ridica la 3 milioane de dolari.

Lista infractorilor pe internet e lungă şi toţi au poveşti. Concioiu s-a apucat de fraude pe internet mânat de amor. Avea nevoie de bani “pentru a cucerii inima unei fete.” Iceman, a spart serverele NASA din orgoliu. Ultimii doi hackeri condamnaţi la 15 şi 7 ani de închisoare în SUA nu au povestit încă mare lucru despre motivele lor.

Se pare că oricine care bagă mâna în buzunarul, respectiv calculatorul altui om poate găsi uşor motivaţii pentru ce a făcut. Cât despre cum să piratezi un server sau să fabrici un troian se poate învăţa uşor de pe internetul care, crede Iceman, hackerul ce a îngrozit NASA, va aduce sfârşitul omeniri într-o zi. Dacă nu e legiferat, reglementat, astfel încât să dispară “şcolile pentru hackeri”, pornografia infantilă şi tot ceea stimulează apetitul infracţional.

Autor: Loredana Diacu

Sursa: Epochtimes Romania

Related Posts

4 Responses “Trista “celebritate” a hackerilor români”

  1. mdumitrescu says:

    Exemplu de justitie americana,care ii condamna pe ai altora.Pe cand aflam de condamnarea asasinului lui Teo Peter(fiul ambasadorului aflat la volan si substituit de puscasul marin sub influienta alcoolului.Aici se vde clar statutul de colonie si tara bananiera al Romaniei.Halal !

  2. amedeox says:

    posibil ca numai noi ,romanii vom crede si ne vom speria ca acei romani au intrat la puscarie….dar nu ai sa vezi asa ceva…americanii ai asteapta cu flori dincolo…asa se fura creierele din toata lumea…

  3. Liviu Matei preot says:

    Afara cu toti americanii din Romania.Nu avem nevoie de colonialisti.

  4. Emi says:

    Internetul şi astfel de hackeri (adica foarte pricepuţi), dar de bună credinţă dispuşi să lupte pentru normalitate şi dreptate, reprezintă poate una dintre puţinele şanse pe care le mai are omenirea împotriva instaurării Noii Ordini Mondiale.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss