C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Trebuie sa ne decidem: suntem tara lui Enescu sau tara manelistilor?

646x404Un scandal a izbucnit la nivelul mass-mediei europene referitor la opoziția mea și a cititorilor mei de pe Facebook la expoziția de tablouri cu maneliști de la Muzeul Național al Țăranului Român. Publicații altfel prestigioase din Germania și alte țări, precum și Agenția France Press, au sărit fără să se informeze în prealabil să transforme dorința legitimă de bun gust și decență măcar în cadrul unei instituții a culturii române într-o acuză nejustificată de rasism.

Ca mai întotdeauna când presa occidentală se referă la România, informațiile sunt luate din aer fără o minimă prealabilă documentare. Așa încât protestul meu împotriva kitsch-ului fără etnie a devenit, în publicațiile din Germania, Austria, Canada și Elveția un atac la muzicienii romi. Să facem câteva precizări. Maneliștii nu sunt muzicieni. Atunci când persoane de etnie romă au fost muzicieni, cum a fost cazul lui Ion Voicu sau al lui Ștefan Ruha, au avut parte de întreaga apreciere a poporului român. Statul român de la acea vreme a cumpărat un Stradivarius de un milion de dolari pentru ca Ion Voicu, un violonist emerit de etnie romă, să poată să concerteze pe un instrument care să se ridice la valoarea sa artistică. Când Germania o să le cumpere Stradivarius maneliștilor o să mai discutăm de respect!

A spune că maneliștii sunt muzicieni e tot una cu a spune că cei care joacă în filme porno sunt artiști, iar comparația nu e forțată. Manelele încurajează o ”cultură” infracțională și pornografică de o speță incalificabilă. De aceea, articolele din presa germană care au sărit în apărarea ”artiștilor” romi, în timp ce în fotografie era ”artista” Carmen Șerban, dau dovadă de o lipsă crasă de profesionalism și obiectivitate. Sunt sigur că niciunul din jurnaliștii străini care m-au acuzat de rasism nu au ascultat sau citit în viața lor textul unei manele, dar toți au sărit să le apere prezența simbolică în Muzeul Național al Țăranului Român. Nu este însă de datoria mea să le fac educația.

Vreau doar să subliniez cu câtă ușurință și lipsă de responsabilitate se aruncă cu noroi în România.

De aceea este nevoie de un efort național pentru a le arăta statelor occidentale că România este țara lui Enescu, a lui Ion Voicu, a lui Ștefan Ruha, nu a lui Carmen Șerban, Adi Minune sau Florin Salam. Dar jurnaliștii străini nu sunt principalii vinovați pentru dezinformare. Atunci când Muzeul tău național de artă românească susține că maneliștii sunt artiști, cei din afară ce ar putea să creadă? Acest efort de prezentare al culturii române în afara țării ar trebui făcut de instituțiile de cultură ale statului român, care însă se ocupă să ne prezinte ca o țară de mâna a treia, unde subcultura este la putere!

Intelectualii decadenți precum directorul de la Muzeul cu pricina dau dovadă de un dispreț profund pentru România. În același spirit a acționat și ICR pe vremea lui HR Patapievici, așa că putem vorbi de un fenomen. Cei care sunt plătiți de la bugetul statului român să promoveze și să încurajeze cultura română sunt cei mai mari inamici ai ei. Sunt dezgustați de ea și nu știu cum să o discrediteze mai tare. Atenție, un asemenea afront adus culturii române nu se întâmplă din greșeală, așa cum textele celebre ale lui Patapievici de dezgust față de națiunea română nu s-au născut din întâmplare. Acești oameni lucrează conștient și de bună voie pentru distrugerea a tot ce a mai rămas frumos în spiritualitatea acestui popor. Din punctul meu de vedere, ei sunt mai vinovați decât străinii care vehiculează acuze absurde de rasism la adresa românilor. Acești intelectuali, de obicei cu funcții și implicați în viața publică, vor să distrugă și ce ne-a mai rămas din amintirea culturii române, oricum supuse desființării. Sunt, de fapt, niște profanatori de morminte, de mormintele strămoșilor care ne-au lăsat moștenire o bogăție culturală pe care cu greu o mai găsim pentru că nu mai avem loc de maneliști și de producții comerciale, de ponei roz cu zvastică și de alte asemenea minunății ridicate la rang de artă.

Cât despre ”cultura” manelelor, despre care se fac mai nou dezbateri de parcă ar fi ceva valoros acolo, atâta timp cât ele vor fi manualul de căpătâi al educației romilor, să nu își facă cineva iluzii de la noi sau din Europa că romii se vor integra. Manelele sunt antidotul civilizației și al educației, universul lor ideatic este o contrazicere a umanului în cele mai elementare forme. Romii educați pe care îi cunosc și îi respect nu ascultă și se dezic de manele. Cine promovează manelele ca și ”cultură” romă aduce un mare deserviciu comunității rome, pentru că o împiedică să se integreze. Manelele nu conduc nici către școală, nici către o viață normală, ci, în general, sunt calea către infracțiune, pușcărie și viața interlopă, și acest lucru nu are legătură cu apartenența etnică, de vreme ce există ascultători de manele din toate etniile.

Așa încât cei care se opun manelelor și tablourilor cu maneliști la muzeu nu sunt nici rasiști, nici nu au ceva cu etnia romă, doar că mai dețin atâta bun simț și bruma de educație care să îi ajute să înțeleagă că nu poți construi destinele firești ale unor oameni pe bază de îndemnuri la furat, la bordel și la scandal. Noi, cei care suntem dezgustați de promovarea manelelor, nu suntem așa mari intelectuali ca directorul de la Muzeul Național al Țăranului Român și alții ca el încât să înțelegem metafizica abisală a suburbanului. Noi suntem doar români normali, ca și romii de toată lauda care s-au emancipat de aceste anti-modele, au muncit să parcurgă un traseu educațional și și-au construit o profesie și o viață decentă. Tablourile lor ar trebui să fie la muzeu, nu ale maneliștilor…

Iată cât de eronat a fost prezentată opoziția noastră la expoziția cu maneliști în presa străină.

Autor: Bogdan Diaconu

Sursa: Nationalisti.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss