Politică

Trădarea dronelor. Sau ciuma dronelor

Este momentul să vorbim despre rolul criminal al dronelor în viața politică românească. Ce sunt dronele umane disimulate în interiorul partidelor politice, în Parlament, în Guvern, în toate instituțiile statului, cine le întoarce cheia, ce misiuni au de îndeplinit și cum, inevitabil, o mică parte dintre ele se desconspiră. Cum se raportează dronele la suveranitate și la interesul național?



De la bun început, am să afirm cu toată tăria și având în spate întreaga experiență a unui om care a studiat temeinic fenomenul că nu există drone bune și drone rele. Toate dronele sunt rele. Pentru că sunt expresia unor laboratoare oculte și a unor operații oculte. Ascunse, prin urmare, cetățeanului. Există în schimb drone adânc conspirate și drone deconspirate. Dronele, trebuie știut, rareori zboară în stol. Ele se deplasează în direcții diferite, în funcție de misiunile individuale pe care le au de îndeplinit. Și, fără excepție, în final, ele lucrează împotriva interesului național. Nu fiindcă prin simpla lor existență contravin Constituției și legilor țării. Care le interzic în mod expres acoperiților să facă parte din Parlament, din Executiv, din partidele politice, din sindicate și, moral, să facă parte din presă. Ele sunt cu adevărat nocive și periculoase dintr-un alt motiv. Centrele lor de comandă, care sunt mai multe, și-au identificat fără excepție stăpânul nu în interiorul, ci în exteriorul țării. S-au închinat unor puteri străine. Nu toate inamice ale României. Dar toate, fără nicio excepție, interesate să pună mâna resursele umane și materiale ale României, inclusiv pe infrastructura acesteia.

Odată lămurită această chestiune de principiu, să facem recurs la câteva fapte concrete. Acest demers editorial este generat de mai multe telefoane pe care le-am primit ieri. De la diferite persoane care știu ce spun sau pretind că știu ce spun. Ieri am semnalat faptul că Marcel Ciolacu a făcut parte din pepiniera de drone a Serviciului Român de Informații. Faimosul institut de informații căruia i s-a dat numele de Mihai Viteazul, creat de serviciul secret exact în scopul de a pregăti și racola drone. Firește, nu este singura instituție de acest fel. Există mai multe asemenea școli neoficiale de spioni arondate unor servicii secrete. Interimar sau nu, la conducerea PSD sau în staff-ul acestui partid Marcel Ciolacu are de dat socoteală. Ce a căutat la Academia de Informații SRI încă din 2013? Cine l-a adus acolo? Cine l-a împachetat? Ce misiune i-a dat? Cu ce statut s-a afirmat el în politică? Cine i-a suflat și de ce în pânze? Ce trebuie să ofere în schimb? Scriam că dacă PSD dorește să se recalibreze electoral, prima condiție înainte de a se moderniza este să-și schimbe echipa de conducere. Să aducă la vârf oameni curajoși cu viziune și cu o cultură solidă, legată de ceea ce înseamnă în plan mondial social-democrația. Dar la Academia de Informații nu s-au studiat asemenea chestiuni fundamentale legate de doctrină. Acolo s-a studiat altceva. Și prima obligație alui Ciolacu și a celorlalți care asigură tranziția până la Congres este să ne spună și nouă ce au făcut măcar în ultimii cinci ani. Dacă sunt sau nu cu cheiță. Sau cu telecomandă. Și dacă au de gând să răspundă și în viitor la porunci.

Drone sunt și în celelalte partide. În toate. În momentele cheie ele sunt activate iar când este cazul unele drone sunt sacrificate și devin cunoscute opiniei publice. Cum s-a întâmplat recent, atunci când au fost necesare voturi pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă și pentru instalarea Guvernului Orban. Și au apărut, după cum se știe, numeroase voturi surpriză.

Klaus Iohannis a aruncat nucleara. Prin intermediul lui Cătălin Predoiu. Readus la portofoliul Justiției, unde fusese instalat în trecut de către Călin Popescu Tăriceanu și apoi de către Traian Băsescu. În două săptămâni, acesta pregătește un document prin care Guvernul urmează să-și asume răspunderea pe Legile Justiției. Desființând în câteva zile tot ceea ce au înființat în doi ani și jumătate guvernele și majoritățile parlamentare PSD. Va fi fără dezbatere publică, așa cum este orice asumare de răspundere. Și fără dezbatere în Parlament. Sunt necesare însă voturi. Din nou trebuie să se ajungă la numărul 233. Altfel, Guvernul Orban cade. Așa funcționează lucrurile conform Constituției. Dar pentru obținerea acestor voturi nu mai funcționează simpla înțelegere cu partidele. Sunt partide care refuză să facă parte din acestă mascaradă. Și atunci singura soluție pentru succesul asumării de răspundere este activarea de această dată a tuturor dronelor. Mă refer firește doar la dronele din Parlament. Acești parlamentari-dronă, teleghidați din centrele de comandă ale serviciilor secrete sau ale statului paralel, vor trebui să voteze contrar voinței partidelor din care fac parte. Se vor desconspira în masă. După care vom asista la noi eforturi, făcute pe alte căi, pentru crearea dronelor de schimb. A dronelor viitorului.

Personal nu cred că partidele politice vor ceda unui simplu șantaj. În sensul că, dacă nu votează asumarea de răspundere, se poate intra în spirala anticipatelor. Mai degrabă cred că, pentru moment, majoritatea va fi obținută prin activarea, dar și deconspirarea în același timp a dronelor.

Cred că nu există un cetățean cu capul pe umeri care să nu se întrebe pe ce mâini au încăput activele statului român De ce capitalul intern e masacrat, iar capitalul extern e protejat, e omniprezent și omnipotent. De ce nu ne creăm infrastructură și de ce infrastructura existentă este trecută în patrimoniu străin. PSD-ul atât de demonizat astăzi este vinovat? Și dacă da, este singurul vinovat? Din punct de vedere politic, cei 30 de ani au fost împărțiți. Relativ egal. Dacă luăm în calcul epoca Băsescu. Și anii Convenției Democratice. Și Guvernarea Cioloș. Deci și celelalte partide sunt vinovate. Dar sunt vinovate doar partidele? Sunt vinovate în primul rând partidele? Ce au făcut servciile secrete aflate la vedere? Dar cele care compun statul subteran, născute tot din incubatoarele serviciilor secrete? Nu cumva acestea au trădat interesul național? Și cum l-au trădat? La vedere? Sau prin intermediul dronelor?

E timpul să ne gândim din ce în ce mai mult la rolul jucat de drone. Și să vedem ce e de făcut din această perspectivă. Nu „ciuma roșie” și nu „ciuma galbenă” macină societatea românescă. Ci ciuma dronelor!

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Intr-adevar, se vede si din avion cum securistul asta grobian, “fratele geaman”(in ale securismului) al klingonianului, Mihai Tudose, sprijinit si de alti gradati ca si el, au dat lovitura hotaratoare pt preluarea PSD-ului si adaugarea lui la butoniera Securitatii, profitand de degringolada in care acest partid! Folosindu-se de promisiuni, intimidare si santaj, acesti infractori securisti au acum mari sanse sa-si subordoneze PSD-ul, actionand dupa principiul iluzionismului, si anume “iuteala de mana si nebagarea de seama”!