Politică

Tradare să fie, dar s-o știm și noi!

tradareSunt naucit de-a dreptul de stirea ce a aparut de la agentia de presa Mediafax:, avandu-l ca subiect pe Titus Corlatean- Ministrul roman al Afacerilor Externe si membru in Consiliul Suprem de Aparare al Tarii :

“Guvernul României a solicitat SUA asistenţă de specialitate pentru reconfigurarea strategiei naţionale energetice, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Titus Corlăţean, precizând că acest sprijin presupune şi o discuţie serioasă privind toate resursele naturale, inclusiv gazele de şist.”- a declarat Corlatean in articolul pubilcat de Mediafax.

Ca sa ne dezmeticim, sa o luam sistematic, cu cana de cafea in mana stanga si cu tuchpad-ul mangaiat cu aratatorul de la mana dreapta….

Deci sa incepem cu inceputul : Cine se ocupa de asigurarea sigurantei nationale a Romaniei? CSAT-ul, desigur! Adica mai exact, cine din CSAT? De pe site-ulhttp://csat.presidency.ro/ vedem componenta acestei institutii vitale a statului roman :
– Presedintele Basescu,
– Primul ministru Victor Viorel P….a (scuze…da’ am alergie la genul lui de prim ministru si nu ii pot pronunta numele);
– Mircea Duşa Ministrul Apărării Naţionale;
– Gabriel Oprea – Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
– Titus Corlăţean -Ministrul afacerilor externe,
– Robert-Marius Cazanciuc -Ministrul justiţiei,
– Constantin Niţă – Ministrul economiei,
– Ioana-Maria Petrescu Ministrul finanţelor publice,
– George-Cristian Maior Directorul Serviciului Român de Informaţii,
– Teodor Viorel Melescanu – Directorul Serviciului de Informatii Externe, – Ştefan Dănilă -Şeful Statului Major General,
– Iulian Fota – Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională,
– Ion Oprişor – Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
In rezumat, Presedintele + 7 membrii din guvern ( inclusiv P….a), 2 sefi de servicii secrete, 1 bucata sef de Stat Major General, 1 bucata Consilier pentru securitate nationala + inca un militar pe post de secretar.

Ca sa nu ma pierd cu firea voi apela din cand in cand la diverse paragrafe din regulamentul de functionare al CSAT disponibil la adresa http://csat.presidency.ro/?pag=44 . Si poate… Voi atinge tangential si oarece prevederi din Codul Penal aflat in vigoare.

“In temeiul art. 10 din Legea nr. 415/2002, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării aprobă prezentul regulament de funcţionare
Art. 1. (1) Pentru organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării – denumit în continuare Consiliu – se convoacă de preşedintele acestuia, trimestrial sau de câte ori este necesar.(2) Consiliul poate fi convocat şi la iniţiativa a cel puţin patru membri din componenţa prevăzută de lege.”

Prima intrebare cu adevarat delicata legata de “reconfigurarea strategiei energetice a Romaniei” : Exista sau nu o asemenea hotarire a CSAT si mandatul aferent pentru punerea ei in practica ?

Daca a fost nevoie de o hotarire a CSAT-ului pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfa SA si a mandatului Ministrului Transporturilor pentru implementarea acesteia ( vezi http://csat.presidency.ro/documente/hotarare_strategie_privatizare_CFR_M_14391ro.pdf ) , se impunea ca INAINTE DE A FACE CORLATEAN O PROSTIE MONUMENTALA pentru “reconfigurarea strategiei naţionale energetice “, aceasta chestiune sa fie dezbatuta in CSAT si sa se emita o hotarire in acest sens si sa se dea un mandat explicit cuiva pentru apelariea la ajutor de specialitate din partea SUA in acest scop? Intrebare de clasa a 2-a, nu?

Raspunsul e evident DA din cel putin doua motive si anume :

1. Oricat am incerca sa pastram proportiile, atat din punct de vedere valoric cat si din punct de vedere al importantei strategice, economice si sociale, chestiunea CFR Marfa a fost insignifianta in comparatie cu valoarea si importanta tuturor resurselor energetice si minerale de care dispune Romania in momentul de fata. Si daca cineva vine sa bagatelizeze aceasta chestiune il trimit frumos sa vada din ce motive un anumit domn a fost retinut de catre ofiterii SRI pe Aeroportul Henry Coanda- Otopeni in data de 19 octombrie 2012: https://www.youtube.com/watch?v=W4-OlCRMo5g#t=13 . Si acolo e vorba doar despre un zacamant de cupru, nu de absolut toate resursele energetice ale Romaniei.
2. Suveranitatea statului roman nu poate fi aparata si exercitata in conditiile in care controlul si dispunerea de resurse energetice si minerale in interesul Romaniei sunt vulnerabilizate prin furnizarea de date cu caracter de secret de stat unei puteri straine, indiferent care e acesta.

Pentru ca nu am vrut sa ma hazardez si sa fac afirmatii nefondate, am cautat in comunicatele de presa ale CSAT-ului daca in arhiva lor exista vreo referire la dezbaterea necesitatii unei hotariri a CSAT care sa aiba ca obiect ” reconfigurarea strategiei energetice”, cu sau fara ajutor strain . Nu am gasit asa ceva, insa in ultimul comunicat de presa- din data de 27.03.2014 ( http://csat.presidency.ro/?pag=46&id=14403 ) , ultima fraza- desi e seaca- lipsita de continut palpabil- e apoteotica: “Pe timpul şedinţei s-au mai abordat şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională.” .

Sa intelegem din ea ca in aceasta sedinta discutiile nu au abordat “necesitatea reconfigurarii strategiei energetice” ? Ca nu se poate intelege absolut deloc ca s-ar fi discutat si eventual ca s-ar fi emis vreo hotarire in acest sens. De fapt…potrivit comunicatului de presa din 26.03.2014 ordinea de zi a fost aceasta:

“- evaluarea situaţiei internaţionale prin prisma evenimentelor din Ucraina
– activitatea desfăşurată de instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii internaţionale în anul 2013 şi principalele obiective pentru anul 2014;
– disfuncţii în activitatea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino” cu implicaţii în planul securităţii naţionale;
– măsuri privind dezvoltarea sistemului naţional de securitate ci”bernetică;
– activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în anul 2013.”

Nimic despre ” Reconfigurarea strategiei energetice”!

Am o dilema de principiu: cum poti sa faci o “Reconfigurare a strategiei energetice” daca tu ca prestator- indiferent daca esti firma de consultanta, agentie guvernamentala, minister sau “stat” ( asa cum lasa Corlatean sa se inteleaga) nu ai acces la datele complete despre ce resurse are “beneficiarul”? Cu alte cuvinte, cum poate SUA sa ofere asemenea asistenta de specialitate fara sa aiba accest la datele destre toate resursele energetice ale Romaniei? Sau are? Poate inca nu, Da’ Corlatean ne asigura ca vor avea! Poate cetateanul Corlatean sa ne lamureasca cum se va intalmpla asta?

Minimul bun simt imi spune ca , daca in cazul cetateanului rus retinut de catre ofiterii SRI pe Aeroportul Henry Coanda- Otopeni in data de 19 octombrie 2012 motivul a fost acela ca detinea un stick cu informatii secret de stat despre un zacamant de cupru de la Moldova Noua, e absolut necesar ca informatiile despre resursele de energie ale Romaniei sa fie clasificate cel putin la un nivel corespunzator in privinta confidentialitatii si a accesului la ele. Pe scurt: si astea sunt secret de stat iar la ele nu are acces oricine.

Curios din fire, am vrut sa vad cine se ocupa de tot ceea ce inseamna autorizarea persoanelor care au acces la acest tip de informatii. Asa am aflat ca ORNISS are si niste proceduri de verificare a personalului care primeste acces la acest tip de informatii ( :>) ) : http://www.orniss.ro/ro/proceduri.html#verificareapersonalului .

Fara aceste verificari nimeni nu primeste certificatul de securitate pentru acces la informaţii naţionale clasificate . Foarte clar , pana aici?

Totusi… Orniss lasa de inteles ca la secretele de stat pot avea acces si cetateni ai altor state, in conditiile urmatoare:

“Accesul cetăţenilor străini la informaţii secrete de stat în România
Cetăţenii străini, cetăţenii români care au şi cetăţenia altui stat, precum şi persoanele apatride pot avea acces la informaţii secrete de stat, cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte şi a convenţiilor, protocoalelor, contractelor şi altor înţelegeri încheiate în condiţiile legii.Persoanele din categoriile prevăzute mai sus vor fi verificate şi avizate conform standardelor stabilite de HG nr. 585/2002, la solicitarea conducătorului unităţii în cadrul căreia acestea urmează să desfăşoare activităţi care presupun accesul la informaţii secrete de stat.Conducătorul unităţii va elibera persoanelor respective o autorizaţie de acces corespunzătoare nivelului de secretizare a informaţiilor la care urmează să aibă acces, valabila numai pentru perioada desfăşurării activităţilor comune, în baza acordului comunicat de ORNISS.Persoanele din categoriile prevăzute mai sus care desfăşoară activităţi de asistenţă tehnică, consultanţă, colaborare ştiinţifică ori specializare vor purta ecusoane distincte faţă de cele folosite de personalul propriu şi vor fi însoţite permanent de persoane anume desemnate de conducerea unităţii respective.Conducătorul unităţii este obligat să delimiteze strict sectoarele şi compartimentele în care persoanele respective pot avea acces şi va stabili măsuri pentru prevenirea prezenţei acestora în alte locuri în care se gestionează informaţii secrete de stat.”

Legat de accesul cetatenilor straini la informatii secrete de stat in Romania si de cazul nostru particular- al declaratiei lui Corlatean ce face obiectul acestui subiect, avem de-a face cu o nuanta foarte fina, cu o pronuntata “aroma” penala : Corlatean a spus indubitabil ca a solicitat Statelor Unite ale Americii asistenta de specialitate pentru “reconfigurarea strategiei energetice a Romaniei”. Nu a spus ca a apelat la o firma de consultanta specializata, ci la un stat! Fara licitatii, fara batai de cap, doar cu putina tradare a intersului national.

De aici apar alte doua intrebari fundamentale:
1.SUA sunt o “agentie de consultanta pentru resurse energetice” ? Raspunsul pentru mine e : evident, NU!
2. SUA este sau nu o putere straina? Este, chiar daca in teorie ne e prietena!

In aceste conditii, cum ar putea un stat/o putere straina sa ne acorde asistenta de specialitate fara ca acesta sa aiba acces la informatii clasificate ca secret de stat in Romania? Minimul efort de logica, invocat si mai sus, presupune ca furnizarea unei asemenea asistente nu se poate face fara accesul integral la informatia valida despre totalitatea resurselor energetice. ale Romaniei. Asta echivaleaza cu furnizarea catre o putere straina a datelor cu caracter secret de stat despre totalitatea resurselor energetice. Ale cui interese sunt protejate si ale cui nu? Acesta nu e un joc cu suma nula.

Si inca ceva foarte delicat : ORNISS poate emite certificate de acces- in conditiile legii doar pentru persoane straine supuse procesului verificarii legale , nu si unui stat/unei puteri straine, indiferent care ar fi acela! Si-atunci ce a zis Corlatean ca a facut? A solicitat ajutor de specialitate Statelor Unite ale Americii, intr-o discutie cu secretarul american al Energiei ??????????

Si inca o chestiune de foarte mare finete disponibila la adresa http://www.orniss.ro/ro/legislatie_3.html :

Nicaieri nu apare vreo precizare referitoare la existenta /inexistenta vreunui acord dintre Guvernul Romaniei si SUA privind protectia reciproca a informatiilor clasificate. Stiti voi de existenta unui asemenea acord? Eu unul..sincer…NU! Si am cautat pe net destul. O fi si asta clasificat ca fiind secret de stat?

Ma intreb si eu , daca in viziunea Guvernului Victor Viorel in cazul SUA nu e nevoie de un asemenea acord- ca putere straina prietena ( oficial, nu?), de ce -totusi- a fost nevoie de acordul disponibil la adresa http://www.orniss.ro/ro/legislatie/pdf/acorduri/Acord_UE_L64.pdf ? Sa intelegem ca UE ne e mai putin prietena decat SUA? Himmm… Sau e vorba de altceva la mijloc?

Ca sa ne facem digestia cum trebuie…. Haideti sa spicuim din Noul cod Penal al Romaniei, doar trei articole:

“Art. 394
Trădarea
Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:
a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale,
se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Detalii: http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-394

Apelarea la asistenta de specialitate a unui alt stat pentru “reconfigurarea strategiei energetice a Romaniei” aduce stirbirea suveranitatii, prin inducerea ideii ca in Romania nu sunt cetateni responsabili si capabili care sa poata fi implicati intr-un asemenea proces?

Ma ingrozesc de-a dreptul de ce intrezaresc citind punctele b), c) si d) din articolul 394 Cp. Voua vi se pare ok? Cititi si voi in Constitutie cine exercita suveranitatea Romaniei. Aveti impresia ca guvernul actual al Romaniei, in acest caz o exercita in spirit legal?

Aici deja nu mai e vorba de un plagiat, de un trafic de influenta din sediul guvernului, nici de golaneli marunte. Aici este vorba despre Romania , ca miza intr-o batalie globala pentru energii si resurse minerale.

“Art. 395
Trădarea prin transmitere de informaţii secrete de stat
Transmiterea de informaţii secrete de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, precum şi procurarea ori deţinerea de documente sau date ce constituie informaţii secrete de stat de către cei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, săvârşite de un cetăţean român, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Detalii: http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-395

Legat de articolul 395 CP pun o intrebare banala: se aplica si cetatenilor romani membrii in CSAT detinatori de certificate ORNISS , prin care au o tentativa de a permite sau – ba mai grav- deja au permis unui stat strain accesul la aceste informatii?, E legal sa faci asemenea demersuri fara sa ai o Hotarare CSAT in acest sens si fara ca Orniss sa poata emite certificate catre reprezentantii unor state straine?

Poate am inteles eu gresit, desi nu cred asta, dar certificatul ORNISS da doar dreptul de acces unei persoane straine (si nu unui stat strain), in conditii strict controlate si nu un drept de TRANSFER a acestor date catre un stat strain, chiar daca se invoca o “solicitare de asistenta de specialitate, atat timp cat acest subiect nu face obiectul unei Hotariri a CSAT. Tentativa se pedepseste? Parca asa spune CP. totusi… cum isi imagineaza Corlatean ca vom beneficia de ajutorul american pentru “reconfigurarea strategiei energetice” ? La o inghetata in Herastrau? In sediul guvernului din incinta MApN sau la Washington? Cu sau fara datele despre resursele energetice in fata?

“Art. 398
Înalta trădare
Faptele prevăzute în art. 394-397, săvârşite de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

Ups…. Hai sa nu ne jucam cu cuvintele. De asta e necesar ca institutiile abilitate sa lamureasca aceasta chestiune, pe care o consider ca fiind de siguranta nationala.

Corlatean si Ponta sunt membri in CSAT. Au avut mandat din partea CSAT sa initieze asemenea discutii precum si sa faca o solicitare concreta de asistenta de specialitate din partea SUA ,atunci cand a discutat cu secretarul american al Energiei, ernest Moniz, la Washington? Da sau nu?

In concluzie:
Oare ce parere au despre cele de mai sus urmatoarele institutii:
– Presedintia Romaniei;
– Serviciul Roman de Informatii
– Serviciul de informatii externe
– Orniss
– Parchetul general?

Distribuiti acest comentariu daca vi se pare pertinent si daca considerati ca romanii merita sa fie lamurite legal aceste chestiuni. Poate s-o sesiza cine trebuie si vedem o “reconfigurare a mediului politic de la noi”. La Jilava, Rahova si prin alte penitenciare.

Autor: Iosif Kiss

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • In conditiile in care sa presupunem ca CSAT,ar dori sa apere siguranta nationala,ceea ce nu este cazul acum,ei nu apara decat interesul politicienilor mafioti,care au aprobat si aproba vânzarea tuturor resurselor tarii,inclusiv a pamantului din batatura casei.Deci CSAT=tradarea nationala….