C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Toamna tuturor pericolelor

Dacă luna august a fost relativ calmă din punctul de vedere al datoriilor statelor suverane, există din ce în ce mai multe semnale că ne îndreptăm spre un “septembrie negru” pentru uniunea monetară. Neîncrederea dintre statele “virtuoase” din punct de vedere economic şi cele îndatorate atinge un nivel care tinde să indice că Uniunea Europeană se apropie de punctul din care nu se mai poate reveni.

Graţie declaraţiilor făcute de doi dintre oficialii de rang înalt responsabili de destinul monedei unice, pieţele financiare ale statelor cu datorii suverane au putut să îşi păstreze calmul pe durata lunii august.

Primul a fost Mario Draghi, care, la sfârşitul lunii iulie, declara că Banca Centrală Europeană este pregătită să facă “tot ce va fi necesar” pentru a garanta supravieţuirea monedei euro, deschizând perspectiva unei intervenţii masive a BCE pe pieţele financiare pentru a menţine la niveluri tolerabile dobânzile datoriilor Italiei şi Spaniei.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a intervenit, joia trecută, pentru a disipa toate dubiile referitoare la sprijinul său oferit garanţiilor oferite de preşedintele BCE, pe care le consideră “perfect în linie” cu propria viziune asupra lucrurilor.

Dar, atunci, de ce se preconizează un “septembrie negru” al crizei din zona euro? Pentru că Europa, de doi ani, merge din “victorie” în “victorie”, până la următoarea înfrângere. Pentru că, în spatele acestei acalmii estivale, pieţele financiare continuă să aibă dubii profunde în legătură cu viabilitatea monedei unice.

O luptă politică

La aceste două explicaţii, pe care realitatea doreşte să le confirme, se adaugă semnale din ce în ce mai preocupante: Europa este pe punctul de a pierde lupta politică, cea care va decide cu adevărat viitorul său. Iar luna august a fost în mod special bogată în semnale de acest gen.

La începutul lunii, într-un interviu devenit celebru acordat publicaţiei Der Spiegel, Mario Monti a rezumat miza. “Tensiunile existente de câţiva ani în zona euro par să indice o destrămare psihologică a Europei. (…) Dacă moneda euro devine un factor de dezintegrare a Europei, vor fi demolate fundamentele proiectului european”.

Evenimentele par să îi dea dreptate lui Mario Monti, demonstrând aproape fără dubiu că pieţele financiare nu sunt singurele care nu cred în supravieţuirea euro. Cel mai recent exemplu este cel al ministrului finlandez de Externe, care a recunoscut public că Guvernul de la Helsinki a elaborat un plan operaţional pentru a face faţă unei eventuale implozii a uniunii monetare.

Dezminţirile oficiale oferite de Guvernul finlandez, care a dat asigurări că aceasta nu este politica sa oficială, nu au avut niciun efect: Finlanda se întreabă acum dacă trebuie să părăsească sau nu zona euro. Diferenţa faţă de Germania este că în Finlanda lucrurile pot fi spuse mai clar, pentru că, în această ţară, efectele ar fi infinit mai puţin grele. În Germania, ministrul Economiei a declarat imediat că ipoteza unei ieşiri a Greciei din zona euro nu mai este de neconceput.

Am observat mai multe personalităţi din cadrul CDU-CSU scandalizate de “tupeul” preşedintelui Eurogrup, Jean-Claude Juncker, care a avut îndrăzneala de a declara că Germania are partea sa de responsabilitate în agravarea crizei din zona euro, punând o întrebare simplă: “Zona euro mai este acum altceva decât o sucursală a Republicii Federale?

Este suficient să citim titlurile din presa germană pentru a nu ne mai face iluzii în legătură cu gravitatea “prejudecăţilor” de care vorbea Mario Monti înDer Spiegel sau în legătură cu riscul “destrămării psihologice” a Europei despre care avertiza el. Toată lumea speră într-o revenire a “cancelarei de fier”. Împotriva Greciei, care cere mai mult timp. Împotriva BCE, dispusă să injecteze bani în ţările “contraveniente”. Împotriva Franţei, care intenţionează să garanteze bunăstarea pensionarilor săi pe spatele contribuabilului german.

Două soluţii

În alte state nordice, atmosfera politică nu este diferită. În ţările sudice, întrebarea este până unde se poate merge cu austeritatea fără a fi distrusă ideea Europei sau cât pot tolera alegătorii “umilinţa” politică asociată cu planul de asistenţă financiară.

În mod normal, există două soluţii de salvare în contextul riscului destrămării politice accelerate a Europei, iar liderii de la Bruxelles recurg la ele. Prima soluţie este însăşi Angela Merkel. Cei mai mulţi lideri europeni sunt convinşi că şefa Cancelariei germane este determinată în totalitate să salveze euro, pentru că acesta este interesul Germaniei.

Cu toate acestea, există şi dubii. Până unde poate merge cancelarul Germaniei pentru a concilia cele două obiective care par să o motiveze – salvarea monedei euro şi evitarea apariţiei în ţara sa a unui partid de dreapta naţionalist, precum cele din Finlanda sau Olanda? Unii analiştii cred că Angela Merkel este maestră în arta de a naviga pe această cale din ce în ce mai strâmtă.

Însă alţii apreciază că atitudinea opiniei publice germane a redus la zero marja sa de manevră şi că va trebui să aştepte alegerile parlamentare din septembrie pentru ca o “largă coaliţie” cu SPD să îi ofere din nou capacitatea, pe plan intern, de a face ceea ce trebuie. A doua soluţie de salvare, cea mai evidentă, se rezumă la întrebarea politică esenţială la care vor trebui să răspundă toate guvernele din zona euro: şi, dacă nu, ce?

Problema europeană, cea care transformă luna septembrie într-o perioadă crucială, este următoarea: este imposibil de ştiut în ce moment Europa va fi prea mult angajată pe calea spre “destrămare” pentru a se putea reveni. Sau, cu alte cuvinte, care va fi evenimentul care va marca o turnură în criza europeană. Un verdict al Curţii Constituţionale germane, pe 12 septembrie, defavorabil Mecanismului European de Stabilitate? Rezultatul alegerilor care vor avea loc în Olanda în aceeaşi zi? Orice alt lucru? Imposibil de spus. Acesta este riscul formidabil cu care se confruntă astăzi Europa. Este suficient să înlocuim cuvântul “prejudecată” cu “naţionalism”.

sursa: presseurop.eu

Related Posts

One Response “Toamna tuturor pericolelor”

  1. Uirebit says:

    De fiecare data cand euro incearca saracul sa atinga o minima, apar pe sticla fie Angela Merkel , fie Mario Draghi ca sa ragaie sau sa traga o besina si cursul isi revine in mod “miraculos”.
    Asta nu mai poate sa tina mult. Un curs valutar nu se corecteaza “din vorbe”.
    Speculatorii au inceput sa se prinda ca in spatele vorbelor celor 2 sunt doar … vorbe.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss