C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Timpul închipuirilor

În ultimii ani, ideea că societatea tehno-industrială e pe cale să se prăbușească a devenit foarte nepopulară. Cugetările (și temerile) pe această temă au fost înlocuite de un soi de fantezie izbăvitoare care întreține aceeași relație cu economia precum masturbarea cu pornografia. Actuala stare psihologică a națiunii ar putea fi caracterizată de faptul că o mulțime de indivizi, care ar trebui să știe mai bine ce se întâmplă, habar n-au pe ce lume trăiesc. Asistăm la implozia conștiinței colective americane.

Așa se întâmplă când adevărul se separă de realitate. Este exact ceea ce obții în urma strădaniei de a înlocui activitatea economică reală cu contabilitatea frauduloasă și propaganda. În ultimii cinci ani, Rezervele Federale au tot încercat să împiedice o necesară restrângere a tehno-industrialismului trimițând salve de așa-numiți „bani“ în curtea băncilor-cumetre, „dealerii primari“, pentru a alimenta acțiuni de tip carry trade care produc un ecou pe piețele bursiere. Un ecou, să fim bine înțeleși, este ceva închipuit, nicidecum ceva real – în acest caz, ceva real fiind valoarea.

Restrângerea permanentă a tehno-industrialismului este necesară deoarece principalul combustibil care alimentează motoarele sale e tot mai puțin și mai scump, chiar prea scump pentru a menține în stare de funcționare infrastructura Statelor Unite. Acea infrastructură nu poate fi înlocuită acum fără a se sacrifica o mare parte din capital. Paul Krugman – pe care unii observatori îl numesc fără nici o ironie Doctor Paul Krugman, conferindu-i puteri șamanice – a scris un editorial absolut stupid în New York Times, „Blocat de întinderea suburbiilor“ (Stranded by Sprawl), ca și când abia cu o săptămâna în urmă ar fi observat că modelul favorit de dezvoltare a țării noastre are consecințe nefaste. Îți stă mintea în loc!

Între timp, cei care vor să mențină status quo-ul sunt cuprinși de nervozitate și de speranțe deșarte. Au vândut publicului balivernele privitoare la faptul că nu am avea nici o problemă în privința resurselor noastre primare întrucât abundența petrolului și a gazului de șist ne-ar face „independenți din punct de vedere energetic“ și „cel mai mare exportator de petrol al lumii – America Saudită!“ O altă poveste înrudită se referă la iminenta „renaștere industrială americană“. Ceea ce nu spune povestea, chiar dacă ar fi adevărată, este că renașterea ar fi produsă de roboți, lăsând vechea și bine plătita (cu mult timp în urmă) muncitorime americană să fiarbă în propriul ei sos de methadrină, incest și „arta“ tatuajului.

Ca s-o spunem pe șleau, principala sarcină a acestei societăți ar fi să-și schimbe felul de viață. Schimbările necesare ar fi însă atât de severe și ar implica o pierdere atât de mare a ceea ce am investit până acum încât nu vrem să ne gândim la o asemenea situație. De exemplu, atât suburbiile cât și marile orașe sunt pe ducă. Destinul suburbiilor este să devină ghetouri, depozite de fiare vechi și ruine. Marile orașe sunt menite să împărtășească soarta Detroit-ului – cele mai multe dintre orașele americane (Atlanta, Houston) sunt monstruozități hibride, amestec de suburbie și oraș; acestea vor suferi cel mai mult. Grangurii economiei precum Doctor Krugman și Thomas Friedman nu recunosc că principala activitate economică a Dixieland-ului din ultima jumătate de secol a fost construirea suburbiilor. Acum, această operațiune fiind încheiată, se pot observa rezultatele: milioane de șomeri, proprietari de camioane Ford F-110 cuprinși de un început de furie politică.

Oare unde or să trăiască oamenii? Vor trăi în orașe mai mici și în cele care vor reuși să se restrângă în mod drastic, în micile orășele americane care în prezent sunt lăsate de izbeliște. Vor trăi într-o lume transformată în mod radical pentru a face posibilă o existență post-tehno-industrială. Această viață va fi la fel de îndepărtată de fantezia din cartea Singularity a lui Ray Kurzweil (1) precum este Lawrence Summers (2) de virtuțile civice. Oamenii vor trăi în locuri care vor menține o relație esențială cu producția de hrană.

Mulți dintre cei pe care i-am menționat mai sus, cei induși în eroare și escrocați (după ce își vor fi vândut Fordurile F-110) își vor da seama până la urmă că nu au altă perspectivă decât să se întoarcă în agricultură. Sau, cel puțin, copiii lor vor înțelege acest lucru în momentul în care nu va mai curge nici un strop de lapte din țâța dădacei federale. Astăzi, desigur, ideea de a pune osul la recoltat porumb pe câmp îi pare îngrozitoare asistatului social de 150 kilograme care înfulecă pui pane de la KFC și dă pe gât cutii de Mountain Dew, cel ce-și petrece viața într-o casă-vagon cu aer condiționat, cufundat în aventurile televizuale ale lui Kim Kardashian și ale faimosului ei vagin. Ipoteticii nepoți vor fi nevoiți însă să adopte o altă perspectivă atunci când ultimul aparat de aer condiționat își va fi dat obștescul sfârșit, termitele vor fi devorat podelele iar produsele KFC se vor fi pierdut în negura vremii, acolo unde Jenny Lind(3) se va fi întâlnit cu Cavalerii Mesei Rotunde. Poate am prezentat lucrurile într-un mod hiperbolic, dar cred că ați priceput ideea: subzistența este afacerea viitorului și ea va implica mai multă sudoare decât actuala „sărăcie“.

Undeva, dincolo de această descriere manieristă a actualei stări de depravare culturală se întrevede imaginea unor oameni cu un comportament mai bun și care își petrec viața ocupându-se de lucruri care chiar merită să fie făcute (și demne de natura lor umană). Această transfigurare a vieții lor are însă nevoie de o îndreptare drastică a stricăciunilor prevalente astăzi. Aș merge atât de departe încât să prezic situația în care euforia națională legată de fanteziile actuale va rămâne foarte curând fără benzină. În următoarele luni se va instala o viziune mai fatalistă și numeroasele noastre preziceri vor începe să se adeverească. Va fi măcar un semnal că adevărul s-a apropiat de realitate.

Traducere din limba engleză de Ovidiu Hurduzeu
Pentru versiunea în engleză click AICI.
James Howard Kunstler, scriitor, critic social, publicist și blogger american cunoscut mai ales pentru cărțile sale „Geografia lui Niciunde” (Geography of Nowhere, 1994), „Lunga stare de urgență” (The Long Emergency, 2005), „Prea multă magie“ (Too Much Magic, 2012)

NOTE

(1) Scriitor american, inventator, futurolog și director de engineeringla Google.

(2) Economist american, secretar al Trezoreriei în administrația Clinton.

(3) Cântăreață de operă (1820-1887), supranumită „privighetoarea suedeză“.

Autor: James Howard Kunstler

Traducerea: Alexandru Ciolan

sursA: atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss