Politică

”The Movement” ca gropar al globalismului sau misiunea eliberatoare a americanului Steve Bannon în Europa

Așadar, parafrazând celebra formulă a lui Marx, putem spune fără nici o exagerare: ”O nălucă bântuie prin Europa, năluca populismului”.



Iată că după o serie de semne îmbucurătoare pentru populiștii sau naționaliștii europeni, precum Brexit, alegerea lui Trump, rezultatele ultimelor alegeri parlamentare din Austria, Ungaria, Italia, politica solidară a țărilor grupului Vișegrad, dezacordul permanent al Poloniei cu birocrația de la Bruxelles etc., presa internațională mai aduce o veste dătătoare de speranțe. Și anume,  Steve Bannon, fostul consilier-șef al președintelui american Trump, strategul victoriei electorale a ultimului, a anunțat despre crearea unei fundații în Europa, care se va numi The Movement (Mișcarea). Aceasta are ambiția să reprezinte o alternativă la ”rețeaua Soros”, cunoscută ca ”Open Society”, cea care a avut și încă mai are un impact major asupra politicii de pe continentul nostru, atât în spațiul ex-comunist, cât și în Europa Occidentală, dar și în SUA.

Și dacă evenimentele politice anti-sistem din ultimii ani au zdruncinat pentru prima oară elitele dominante după cel de-al Doilea Război Mondial, fenomenul numit pe drept cuvânt ”primăvara popoarelor europene” sau ”revoluția populistă din Europa” are toate șansele să ia o amploare majoră și prin contribuția acestei noi inițiative a lui Steve Bannon. Ambiția acestui lider de opinie american este să unească toate partidele identitare, suveraniste din Europa într-un front comun împotriva globalismului neoliberal și antinațional, care afectează grav nu doar interesele unor țări mai mici, ci și ale SUA.

Filosoful francez Alain de Benoist a sintetizat în mod strălucit noua stare de spirit a popoarelor europene în lucrarea sa ”Momentul populist. Dreapta-stânga, s-a terminat”.Iar noua coaliție de guvernământ din Italia, care a reunit două grupări populiste, ”Liga”, partidul condus de Matteo Salvini, și mișcarea ”Cinci stele”, condusă de Luigi di Maio, a confirmat în practică ideile lui de Benoist. Pe aceeași linie de gândire se înscrie și filosoful rus Aleksandr Dughin, care a scris o serie de texte relevante, conceptualizând noul val în politica europeană. În sfârșit, odată cu alegerea lui Trump și cu demersurile energice ale lui Bannon, noi, europenii, putem renunța la clișeul, potrivit căruia globalismul ar fi un produs eminamente american. Eseistul și economistul francez Hervé Juvin accentuează pe bună dreptate o teză fundamentală pentru înțelegerea fenomenelor care se produc la scară planetară în ultimele decenii: așa cum poporul rus a fost prima victimă a comunismului, tot astfel poporul american este prima victimă a globalismului, numit și capitalism extrateritorial, imperialist și devastator. Cu singura precizare că majoritatea exponenților oligarhiei globaliste este bazată în SUA, însă în detrimentul statului și a poporului american.

Astfel, fundația non-profit în curs de lansare The Movement își propune ca sarcină imediată fortificarea partidelor populiste anti-sistem în perspectiva alegerilor eruoparlamentare din mai 2019, dar și sprijinirea acestora în cadrul unor alegeri la scară națională. Expertiza și serviciile de consultanță oferite de aceasta pot avea un rol substanțial în perspectiva apropiatelor confruntări electorale. Și dacă Steve Bannon afirmă deschis că inițiativa lui se dorește o contrapondere ”partidei Davos”, adică establishmentului plutocratic global, prietenul meu francez, analistul politic Emmanuel Leroy, anticipând ideea strategului american, a propus o formulă care se potrivește de minune atât inițiativei lansate anul trecut în capitala Moldovei, cât și celei expuse acum câteva zile de Bannon. Cu ocazia celor două conferințe internaționale de la Chișinău din 2017, care au reunit intelectuali de marcădin spațiul ex-comunist și Europa Occidentală, el a spus că Forul de la Chișinău trebuie să devină un adevărat anti-Davos. Fiind o inițiativă a trei organizații, Universitatea Populară din Moldova, Mișcarea Eurasianistă din Rusia, condusă de Aleksandr Dughin și Comitetul Jean Parvulesco din Franța, Forul de la Chișinău Forul de la Chișinău a devenit un adevărat thinktank internațional, care se va reuni cel puțin o dată pe an pentru a elabora strategii de alternativă, de natură geopolitică, ideologică și economică. Timp de peste doi ani rețeaua noastră s-a extins până în Iran și Africa, a reușită să dezvolte o intensă cooperare mediatică și editorială, să se facă prezentă la reuniuni de anvergură internațională.  În acest context, în calitatea mea de principal organizator al Forului de la Chișinău, cred că voi avea acordul colegilor din alte țări, venind cu propunerea de a iniția o colaborare intensă cu noua fundație a lui Steve Bannon The  Movement.

Resursele noastre media, www.flux.md și www.altermedia.md (Moldova), www.geopolitica.ru (Rusia), www.tvlibertes.com, www.lesakerfrancophone.fr, www.egaliteetreconciliation.fr (Franța), www. zuerst.de (Germania), www.gandeste.org, www.estica.eu (România), www.geopolitika.rs (Serbia), precum și o serie întreagă de alte structuri de presă cu care colaborăm, reprezintă o oportunitate deosebită pentru promovarea mesajului nostru comun, pentru promovarea ideilor noastre și pentru susținerea reciprocă.

Capitala Moldovei, Chișinău, este un loc cât se poate de potrivit pentru desfășurarea reuniunilor noastre internaționale atât datorită poziției geografice a Moldovei, cât și datorită faptului că și cetățenii din țările UE, SUA, Canada, precum și cei din Rusia și celelalte state ex-sovietice se bucură de un regim de intrare fără vize. Echipa noastră a acumulat o experiență bună în organizarea unor evenimente de succes și în menținerea unor contacte intense cu partenerii noștri de pretutindeni. Ea trebuie să fie fructificată din plin în scopul aducerii unei contribuții substanțiale la demolarea actualului sistem dominant al plutocrației globale, la refacerea statelor naționale și la reechilibrarea raporturilor internaționale în favoarea fiecărui popor în parte.

Noi, popoarele din fostul spațiu comunist, avem o experiență valoroasă în participarea energică la dezagregarea  fostului regim totalitar. Acum trei decenii nimeni dintre noi nu putea bănui că va veni momentul când va fi nevoie să producem un nou ”triumf al națiunilor”, să realizăm o nouă decolonizare a popoarelor captive, de data aceasta ajunse victime ale coporatocrației mondiale, care a desuveranizat toate țările lumii, producând dezechilibre economice și sociale uriașe. Și așa cum a fost posibil sfârșitul URSS, tot astfel se impune grăbirea sfârșitului noului mini-imperiu totalitar al Uniunii Europene, pe care premierul ungar Viktor Orban o numea pe drept cuvânt cea mai coruptă birocrație de pe glob, penetrată masiv de către caracatița speculantului internațional George Soros. După alegerea lui Donald Trump, în Statele Unite s-a instalat un soi de dualitate a puterii de stat, pe de o parte fiind un președinte populist care se ghidează de principiul ”America First!”, iar de cealaltă parte ”statul paralel”, care sacrifică interesele naționale în scopul acumulării de supraprofituri fabuloase. Steve Bannon vine cu mesajul care este îmbrățișat de către orice patriot. Fiecare popor, orice elită politică autentică trebuie să se ghideze anume de acest principiu: ”Țara mea, întâi de toate și înainte de orice!”.

Lupta pentru păstrarea tradițiilor, culturilor și religiilor noastre, pentru protejarea economiilor naționale în fața agresiunii din partea capitalismului globalist, pentru neadmiterea invadării țărilor noastre de către valurile de migrați ilegali și nici inundarea lor de către rechinii capitalismului speculativ este una comună. De solidaritatea noastră depinde într-o măsură decisivă deznodământul acestei confruntări istorice majore.

Invit pe toți prietenii din rețeaua noastră internațională să se pronunțe asupra ideii de participare activă a membrilor Forului de la Chișinău la susținerea și extinderea inițiativei lui Steve Bannon The Movement. Reacțiile voastre vor fi publicate în resursele noastre media în diverse limbi.

Închei cu o parafrazare de inspirație marxistă, deja cunoscută:

Populiști din toate țările, uniți-vă!

Iurie Roșca, ex-disident antisovietic, actualmente disident antiglobalist

23 iulie 2018,

Chișinău,

Republica Moldova

Autor: Iurie Roșca

Sursa: Flux.md

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Nationalismul(si nu populismul, cu care intentionat este confundat) e singura doctrina care trebuie sa stea la temelia unui popor, daca acesta vrea sa aiba un viitor. De aceea, toate actiunile pe care vor sa le inteprinda in Lume, Bannon, Dughin, Orban si Salvini, pt distrugerea Ciumei progresist-globaliste sunt de o importanta deosebita.

  • Sa fie intr-un ceas bun, binecuvantat!
    Doamne ajuta!

    Cancerul planetar = Ciuma progresist-globalista = FARADELEGEA. Ordinea mondiala oculta vs Ordinea adevarata, de pace, prosperitate, lumina, SACRA RANDUIALA, LEGEA DIVINA, NORMA UNIVERSALA.

  • da, laudati-l pe orban. sa vedem daca o sa mai aveti chef sa-l aclamati dupa ce isi va creste influenta in transilvania. pt ca asta face in timp ce voi ii ridicati statuie.
    cat despre dughin, ma uimeste ca romanii pot fi de partea unui dusman al lor.