C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Templele firului românesc al Ariadnei

sistemCine crede că România nu se află în colaps dă încă şi încă o şansă corupţiei. Formula juridică de “grup infracţional” se poate aplica în foarte multe instituţii publice, care altfel nici nu ar mai putea funcţiona. Nu întâmplător, peste tot produc marginalizări, excluderi etc., constituindu-se veritabile confruntări lipsite de orice fundament real. Sistemul actual are creatori lipsiţi de orice trăsături democratice, generând o dezintegrare morală absolută, o confiscare a spaţiului public ajuns unul al sufocării. De la un capăt la celălalt, România este străbătută de un fir al corupţiei identic celui al totalitarismului. Încremenită în legi specifice, tot mai stufoase şi încărcate de o alarmantă ambiguitate, societatea românească se află într-un continuu regres. Ca atare, toate schimbările instalează un altfel de rău, deseori mai accentuat. Candidaţii la funcţia prezidenţială nu se prezintă niciunul integru. Fiecare este un fragment din ceva care aparţine dictaturii corupţiei. Fiecare pare a descinde din foştii colaboratori ai Securităţii. Reformismul pe care îl trâmbiţează reprezintă doar nişte capcane.

Persoanele create de sistem care vor să îşi arate adversitatea faţă de acesta, din motive strict demagogice, încrederea pe care o cer concetăţenilor e o farsă. Autogenerarea comunismului prin cultivarea oportunismului social, zeci de ani, secundă de secundă, a adus lucrurile aici. Întregul Est, fost comunist, are societăţi puternic dezechilibrate, însă România se află pe primul loc. Nu există mediu profesional în România care să nu fie intoxicat de corupţie într-un mod fără limite, legalizat. Ca atare, nimic nu funcţionează cum trebuie, nu are cum funcţiona. Constarea stării de fapt reprezintă o parte importantă a lucrurilor, însă, contextele vieţii sociale obligă la comportamente adaptate a căror normalitate este exclusă. A spune lucrurilor pe nume, la faţa locului, a ajuns un risc major, ca în vremurile incorect considerate apuse.

O anarhie sistemică, de haos controlat, şi-a făcut loc în România, găsind o clientelă diversă, dispusă la absolut orice compromis. În aceşti ani s-au construit cariere economice, culturale, politice, ca într-o veritabilă dictatură. Statusul, situarea şi vizibilitatea conexă a acestora nu au nicio legătură cu valoarea, dimpotrivă. Românii sunt supuşi unui coşmar prin acest exerciţiu de autoritarism tot mai intensificat. Discordanţa este foarte puţin percepută, situaţia fiind cu adevărat alarmantă. Blocarea acestui dezastru se află în umbra tot mai sofisticatelor metode de supravieţuire, de adaptare, duse la extrem. “Suveica” se regăseşte oriunde. Societatea este considerată, în continuare, o masă pentru manipulare. Pe firmament, mediocritatea ia deja ochii celor dispuşi a face un algoritmic schimb de roluri principale. Acest scenariu debilizant pe care îl credeam greşit o simplă inerţie s-a transformat în reţetă. Eroii zilei, de la primărie la guvern, cu toate uriaşele ramificaţii, arată o mediocritate dezlănţuită împotriva normalităţii. Acest cortegiu de neoprit trece cu bocancii peste ţară având un cinism de ocupant atroce. Astfel, sunt toate condiţiile prin care corupţia să nu mai poată fi eradicată. Chestiunile de morală, etică, drepturi ale omului, justiţie au ajuns pură utopie. Lucrurile au căpătat o altitudine imposibil de controlat democratic. Şansele de regăsire a societăţii sunt zero, deocamdată, şi ca urmare a faptului că prin intermediul noii cenzuri vocile publice sunt parte a sistemului. O societate identică celei comunist-totalitare s-a înfiripat, de jos până sus, cu perspective diabolice.

Sistemul asasin reprezintă totul, pentru tot mai mulţi, normalizarea ar însemna dispariţia lui. Clivajele apar peste tot. Butaforia social-politică are o putere greu de egalat, producând ierarhizări de tip militar, cu consecinţe specifice. Această noapte neagră în care se adânceşte România a distrus ultimele resurse de umanitate, în fond, posibila resursă de activare a salvării. Plasticieni precum Corneliu Baba sau Marcel Chirnoagă, scriitori precum Luca Piţu mi se par printre cele mai actuale voci în această realitate în care înfloreşte criminalitatea politico-socială. A fi star într-o asemenea lume, pe scările ei rulante, reprezintă una dintre culpabilităţile deontologice şi un indubitabil semn de apartenenţă la sistem. Sunt multe statui vii în România la fel de nocive precum aceea a lui Lenin, dată jos pe jumătate. Deturnarea implicării politice, a încrederii, o vedem peste tot. România a ajuns un pustiu unde oamenii se tem să fie solidari în probleme elementare, datorită unor consecinţe devastatoare, totul fiind construit pe nisipuri mişcătoare.

Banii deturnaţi prin achiziţiile publice, subiectul zilei, au o singură direcţie: menţinerea sistemului într-un grad cât mai performant de corupţie. Situaţia politico-administrativă din România reprezintă o ameninţare la adresa fiecărui cetăţean. Expuşi celor mai grave încălcări a principiilor elementare, românii se văd trădaţi de toţi presupuşii lideri. Ceea ce am crezut a fi o glumă, un puzzle temporar, este realmente punerea la zid a unei naţiuni. În asemenea condiţii, independenţa puterilor care ar trebui să susţină statul nici nu intră în discuţie. Toate instituţiile au ajuns temple ale corupţiei, într-un sistem care se complică pentru a fi tot mai imposibil de reformat, transformând aceste anti-reforme în unicele soluţii.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss