C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Sute de mii de euro din bani publici, cheltuiti pe suse fara miza

In timp ce orasele lor se confrunta cu probleme reale, de la spitale lasate in paragina pana la canalizari distruse care inunda orasul la prima ploaie, autoritatile locale gasesc mereu bani pentru a organiza paranghelii muzicale. Se plang de saracie, dau vina pe criza si inchid in nas usa nevoiasilor care le cer ajutor social, dar nu se dau inapoi sa investeasca sute de mii de euro in festivaluri fara miza. Majoritatea nu sunt altceva decat niste gale de premiere pentru artistii autohtoni, ca si cum cetateanul de rand ar scapa de necazuri daca Smiley mai primeste un premiu. Sau ca si cum Romania ar uita de criza daca o gasca de artisti se aduna intr-un loc ca sa faca praf grosul bugetului local. Dar, vorba lui Puya, “lumea vrea sa-si auda numele-n microfon, iar banii curg de zici ca i-arunca de la balcon”! Contribuabilii se pot lipsi de susele despre care vorbim – Mamaia, Callatis, Cerbul de Aur, Romanian Top Hits, Romanian Music Award –, niste sugative de bani publici si mici sponsorizari. Insa aceste grandioase evenimente reprezinta si niste “vaci de muls” pentru organizatori, care au prilej astfel sa-si mai rotunjeasca portofelul.

Moldovenii trimit pe apa sambetei 100.000 de euro

In plina criza financiara, Bacaul tine cu tot dinadinsul sa demonstreze ca Moldova este “fruncea” tarii  si se lauda ca, pe 31 iulie, va gazdui “cel mai mare eveniment muzical al anului”, Romanian Top Hits 2009. Ca si cand romanului platitor de taxe si impozite i-ar trece foamea daca aplauda prestatiile “rockerilor” de la Animal X sau trilurile lui Stefan Banica, bugetul evenimentului, care a ajuns anul acesta la a patra editie, se ridica la 100.000 de euro, mare parte a investitiei fiind asigurata din bani publici. Asa cum era de asteptat, evenimentul a starnit controverse pornind de la nemultumirea oamenilor din judet vizavi de investitia deloc neglijabila a Consiliului Local si pana la modul de organizare a evenimentului. Multi dintre artistii ramasi pe dinafara contesta felul in care au fost facute nominalizarile pentru cele sase categorii de premiere. Astfel, casa de discuri Cat Music a recomandat artistilor sai sa nu participe la evenimentul din Bacau, tocmai pentru ca stabilirea celui mai bun artist din anul trecut nu s-a facut pe criterii corecte. “Este adevarat ca foarte multi alti artisti Cat Music sunt prezenti printre nominalizati, dar respectivele nominalizari devin lipsite de valoare cata vreme criteriile folosite nu sunt corecte. Este cu atat mai putin scuzabil, cu cat exista cel putin doua softuri de monitorizare a difuzarilor muzicale care puteau fi folosite pentru a recunoaste in mod cinstit hit-urile anului. Nu in ultimul rand, din informatiile noastre, sunt bani publici implicati in finantarea evenimentului de la Bacau, ceea ce ar trebui sa-i responsabilizeze pe organizatori. Este de asemenea pacat ca un post TV de talia Antena 1 sa difuzeze si sa gireze acest simulacru de premii”, au declarat reprezentantii Cat Music. La Romanian Top Hits sunt asteptati pe covorul rosu o sumedenie de artisti romani, dar si oaspeti din strainatate, o mare parte a bugetului fiind cheltuita tocmai pe onorariile acestora. Multe vedete ale lumii mondene vor fi plimbate cu limuzine de lux, iar invitatii straini, Tara McDonald si Camille Jones, vor fi bucurosi sa constate ca ospitalitatea romaneasca sfideaza criza economica.

Oltenii l-au invatat pe Ja Rule sa manance praz

O alta ceremonie de decernare de premii muzicale romanesti a avut loc la Craiova, pe 6 iunie. Mandru ca la el in ograda se desfasoara Romanian Music Awards, primarul urbei, Antonie Solomon, ar fi fost in stare sa puna la dispozitia organizatorilor pana si luna de pe cer daca acestia ar fi cerut-o. Timp de o saptamana, a blocat multe strazi din oras, a trimis pe teren sute de politisti si jandarmi pentru a asigura linistea si ordinea publica si, cel mai important, a dizlocat de la bugetul local 200.000 de euro pentru paranghelia olteneasca. Fondurile au fost luate din bugetul destinat initial organizarii Zilelor Craiovei care vor avea loc in luna octombrie. O adevarata desfasurare de forte a avut loc in Piata Mihai Viteazul, nu mai putin de 10 TIR-uri cu echipamente pentru montarea scenei si instalatii de sonorizare si lumini au fost necesare pentru a asigura conditiile optime ale evenimentului muzical. Pentru ca intrarea a fost libera, 40.000 de oameni au dansat pe ritmurile celor mai in voga artisti romani, dar si ale invitatilor din strainatate. Liana McCarthy, trupa Nexx, Nelly Ciobanu si Ja Rule i-au distrat pe olteni, cunoscutul rapper de culoare fiind familiarizat cu ocazia vizitei din Romania cu aroma prazului. Deosebit de fericit ca i s-a acordat o asemenea importanta orasului pe care il pastoreste, primarul Solomon si-a luat angajamentul sa permanentizeze in Craiova acest eveniment, pe motiv ca “oamenii acestui oras merita sa se distreze”. “Pe banii lor!”, am completa noi.

Mangalia a dat din cap pe house pentru 200.000 de euro

“Week-endul trecut criza economica mondiala a fost ignorata în sudul litoralului!”, sta scris pe site-ul Primariei Municipiului Mangalia, “de vina” pentru aceasta bucurie fiind maratonul de muzica house, Liberty Parade 2009. Startul petrecerii care a costat 200.000 de euro l-au dat Ilie Nastase si primarul Mihai Claudiu Tusac. O parte importanta a acestei investitii a provenit din bugetul local, insa si castigul a fost pe masura, ne asigura organizatorii. Gradul de ocupare a statiunilor din sudul litoralului a fost de 110%, acest lucru generand haos pe litoral. In Mangalia circulatia a fost blocata pe durata week-endului, iar masinile abia puteau circula bara la bara, cu maxim 20 kilometri la ora. Acest lucru dovedeste, inca o data daca mai era nevoie, ca litoralul romanesc nu este pregatit sa faca fata unei avalanse de turisti. Muzica celor mai cunoscuti DJ din Romania a chemat la malul marii peste 50.000 de oameni care au blocat atat traficul rutier, cat si cel pietonal.

Mamaia toaca 415.000 de euro anul acesta

Festivalul de Muzica de la Mamaia – care, fie vorba intre noi, nu a mai “produs” nici o vedeta de ani buni –  se desfasoara anul acesta intre 17 si 23 august si are un buget mai mic cu 20 % fata de anul trecut. Chiar si asa, nu putem spune ca banii cheltuiti aici sunt putini. Consiliul Judetean Constanta, organizator al evenimentului in colaborare cu Societatea Romana de Televiziune (TVR 1) a decis sa aloce 415.000 de euro pentru festival, care cuprinde concursul de creatie si interpretare si cateva recitaluri, cum ar fi cel al Corinei Chiriac sau cel al lui Ovidiu Lipan Tandarica. Din ce s-a stabilit pana acum, prezentatoarea spectacolului va fi Ramona Badescu, vedeta urmand sa sustina si un recital intr-una din seri, impreuna cu un artist italian. Conform unor surse, trofeul festivalului, care de regula consta intr-o masina, nu a fost stabilit, ci inca se mai poarta discutii cu sponsorii.

Nici cu Mangalia nu ne e rusine: 190.000 de euro pentru Callatis

Nici Primaria Municipiului Mangalia, sprijinita de Consiliul Judetean Constanta nu se poate plange de lipsa de bani. Drept dovada, investeste in Festivalul Callatis de la Mangalia aproape 190.000 de euro, aproximativ la fel de mult ca si anul trecut. Organizatorii justifica insa banii cheltuiti prin argumentul ca festivalul este cunoscut si la nivel international si ca reprezinta un bun prilej de a atrage turisti straini. Greu de crezut… Evenimentul are loc intre 9 si 15 august, iar printre artistii anuntati pana acum se numara Animal X, Anna Lesko, Laurentiu Duta,Andreea Banica, Aria, Bere Gratis si Nori Ene. Cum lista participantilor este intr-o permanenta schimbare, inca nu se cunosc mai multe detalii in acest sens. Se stie insa ca va avea loc si un concurs, „Miss Diaspora” si Simpozionul Romanilor de Pretutindeni si ca una dintre invitatele speciale este Rona Hartner. Trupa Bad Boys Blue, care trebuia sa fie preznta la Callatis, si-a anuntat imposibilitatea de a paticipa, dupa ce, pe 21 iulie, solistul Andrew Thomas s-a stins din viata, la 63 de ani, intr-un spital din Germania.

Cerbul de Aur, „ingropat” de organizatori

Odinioara unul dintre cele mai indragite evenimente muzicale, Cerbul de Aur si-a pierdut din stralucire, gratie „entuziasmului” iesit din comun cu care este organizat. Si ne referim aici nu numai la concurs in sine, ci mai ales la vedetele invitate sa sustina recitaluri. De-a lungul timpului, pe sena din Piata Sfatului s-au perindat artisti care sunt recunoscuti pe strada, oriunde s-ar duce, pe cand in ultimii ani si-au facut numarul fel de fel de anonimi, care cel mult in tara lor pot fi numiti vedete, caci in rest, mai nimeni nu este la curent cu existenta lor. Sonorizarea este la nivel de Romania anilor ‚80 (aduceti-va aminte de recitalul sustinut de cantaretii romani cei mai buni pe care ii avem, adunati sub Tampa si pusi in situatia ridicola de a canta in conditii de camin cultural, anul trecut). In schimb, sumele cheltuite sunt absolut fabuloase, raportate la ceea ce se vede pe scena. Anul trecut, festivalul e la Brasov a avut un buget estimativ de 1.131.050 de euro, dar si o suplimentare din fonduri guvernamentale de circa 500.000 de lei. Evenimentul a reusit sa inghita 2.204.188,85 de euro, din care putin peste 1.000.000 de euro a reprezentat plata onorariilor pentru „renumitii” artisti Ruslana, Natalia Rodriguez si cativa cantareti romani. Singurii invitati realmente cunoscuti pe plan mondial au fost cei de la Simply Red. Organizatorii nu au anuntat marile nume decat in preajma inceperii festivalului, dorind sa ne tina in suspans. La fel procedeaza si anul acesta, caci desi festivalul incepe pe 2 septembrie, nu se stie inca cine va canta in Piata Sfatului si nici bugetul exact alocat. Acesta este estimat la aproximativ 1.300.000 de euro. In 2008, Primaria Brasov a oferit 300.000 de lei, la care s-a adaugat o scutire de taxe pentru organizatori. Pentru editia actuala, unele surse dau ca sigura suma de 100.000 de euro – contributia Primariei pe vreme de criza.

Corina Stoica, Gabriela Dumba
sursa: gardianul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss