Politică

Statutul special al ţinutului secuiesc – un atentat la suveranitatea şi unitatea statului român! (2)

images2România a luat fiinţă ca un „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”(Art.1(1) din Constituţia României). Acelaşi lucru a fost stipulat în toate constituţiile pe care ţara le-a avut până acum. Şi este normal să fie aşa din moment dintotdeauna 90 la sută din populaţia ţării o formează români. În acelaşi timp însă România, păstrându-şi caracterul de stat naţional, unitar şi suveran, este „patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartanenţă politică, de avere sau de origine socială” (Art.4 (2)) din Constituţie).

Toate minorităţile naţionale, care formează, împreună, doar zece la sută din populaţia ţării, au înţeles acest lucru, anume că România este patria lor comună, trăiesc în bună înţelegere şi armonie cu populaţia majoritară, dovedesc că sunt cetăţeni loiali ai ţării în care s-au născut şi trăiesc. Mai puţin minoritatea maghiaro-secuiască(etnie nouă, o găselniţă a liderilor maghiari). mai precis, nu minoritatea maghiară, ci liderii acesteia, „politicienii care s-au urcat azi în spatele lor” (Emil Aurel Dandea). Adică acei indivizi care, în ultimul sfert de veac, nu au făcut altceva decât să adune averi uriaşe, sub paravanul luptei pentru drepturile minorităţii maghiaro-secuieşti. Un fel de cenuşă aruncată în ochii celor care cred că vor putea să se hrănească cu lozinci patriotardo-etnice, într-o viitoare autonomie secuiască. Acolo vor trăi, vezi Doamne, ca în sânul lui Aavram!

Întrebarea care se pune este cea referitoare la „libertatea” pe care o vor avea secuii-maghiari în viitoarea autonomie etnică secuiască? Iar răspunsul este unul singur: în niciun caz una care să le aducă o viaţă mai bună decât cea de acum, aşa cum încearcă să-i îmbete cu apă chioară liderii lor. În schimb ar putea avea surpriza unei alte „libertăţi”, de care cei ce s-au căţărat în spatele lor se feresc să vorbească. Anume, de „libertatea” de a plăti taxe şi impozite mai multe şi mai mari; „libertatea” de a avea tot felul de obligaţii morale şi materiale faţă de viitoarele structuri etnice, pentru ca averile celor care trâbiţează acum autonomia secuiască să se mai rotunjească, aceasta şi prin uriaşele venituri pe care le-ar obţine de pe urma exploatării bogăţiilor statului român, bunui ale întregului popor, care ar încăpea tot pe mâna celor ce fâlfâie de zor faldurile autonomiei etnice secuieşti. Astfel această structură etnică, anacronică şi retrogradă ar putea deveni uşor un fel de rai, nu pentru cei mulţi şi necăjiţi, ci mai degrabă unul al patrihoţilor, care nu se împacă nici cu ideea că România este un,,stat unitar şi indivizibil”, nici cu aceea că ea este „patria comuncă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă şi naţionalitate”. Acestea sunt adevărurile ascunse pentru care se militează cu atâta sârguinţă propagandiştii autonomiei secuieşti.

Lansarea în spaţiul public a unui document ce se doreşte a fi un „statut special pentru ţinutul secuiesc”, nu este altceva decât un atentat direct la suveraniatea şi unitatea statului român! Prin acesta liderii maghiari, fie ei „moderaţi” sau „duri”, au dovedit că sunt duşmani ai României, chiar dacă încearcă să-şi mascheze acţiunile sub lozinci precum „ţinutul secuiesc este România”! Până mai ieri-alatăieri lozinca era „viceversa”, vorba lui conu Iancu Caragiale, adică „ţinutul secuiesc nu este România”! Când au minţit: atunci sau acum? Ne cred prea naivi, prea cred că ne pot duce cu preşul! Îi cunoaştem prea bine pentru a ne mai putea păcăli, în primul rând pe noi, pe românii ardeleni. Iar dacă politrucii dâmboviţeni nu sunt în stare să înţeleagă că iarmarocul sau trocul politic, făcut pentru interesul mizerabil al menţinerii la putere cu orice preţ, prin vinderea marilor interese naţionale, atunci noi, cei şapte milioane de români ardeleni, va trebui să îi trezim la realitate şi să le demonstrăm, şi unoa şi altora „că Ardealul nu-i pustiu”!

Nu se mai poate merge mai departe cu o astfel de politică demagogică! Nu se mai poate accepta politica struţului! Nu se mai poate admite poziţia de observator neutru pe care se postează Guvernul României faţă de acţiunile vizibil duşmănoase pe care miltanţii iredentişti şi revitionişti le organizează pe teritoriul ţării, fără teamă că cineva i-ar putea lua de mânecă şi duşi în faţa organelor de drept.

Prin noul statut autonomist aceşti indivizi au întrecut orice măsură! Şi, poate, nici nu ar trebui să ne mirăm prea mult din moment ce autorităţile statului nu au reacţionat în niciun fel. Ei, extremiştii unguri, văd că „le merge”, cum se spune. Şi au sprijinul direct al celor de la Budapesta, care încep să dicteze cam ce anume România ar trebui să facă faţă de „fraţii lor asupriţi”. Pentru aceasta nu contenesc să umble cu jalba în proţap, cum se spune, la Uniunea Europeană, la Papa de la Roma, la bisericile protestante etc şi să strige „contra asupririlor închipuite”. Iar pentru a-i încuraja pe aceşti „oropsiţi ai sorţii” ca să scape de asuprirea „veneticilor violenţi care ne-au invadat”, mai marii politicii budapestane vin tot mai des în Ardeal. Un astfel de excursionist aproape permanent este Nemeth Zsolt, preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului ungar, cel care susţine că limba română trebuie eliminată din şcolile cu limba de predare maghiară. La fel, Semjen Zsolt, vicepremierul ungur, cel care a venit, la 15 martie, să călărească un cal alb, întocmai ca Horthy Mikloş la Cluj, în 1940. Nelipsit de la toate aceste manifestări etnice revizioniste, precum cele care se desfăşoară în fiecare vară la Băile Tuşnad, este chiar primul ministru, Orban Victor. Făcând aceste constatări, de care guvernaţii ţării nu sunt deloc străini, teebuie să mă reîntorc la acelaşi Emil Aurel Dandea, ale cărui cuvinte sunt extraordinar de actuale: „Noi folosim toate mijloacele; nu avem ce pierde, ci numai câştiga avem. Fraţii noştri din Ungaria şi amicii noştri din străinătate subminează statul român din afară, iarp noi dinăuntru”. Şi au mai ajuns la o concluzie: „Ei au văzut că în statul român se pot multe şi au ajuns la concluzia că este un sat fără câini, atunci şi-au zis: să-i dăm drumul, că putem trece şi la obrăznicia aceasta”! Şi au lansat ,,statutul special al ţinutului secuiesc”!

Sunt sătul de acest bâlci ce se perpetuează de prea multă vreme în politica românească, în care unii ne hotărăsc soarta fără a ne întreba ce vrem şi ce nu vrem; fără a ţine seamă că Ardealul reprezintă aproape jumătate din România, atât ca teritoriu, cât şi ca populaţie. Acum, mai ales, când românii se pregătesc să-şi aleagă un nou preşedinte – jucător sau mai puţin jucător! – nu pot să nu mă gândesc la marele Constantin Tănase, fiindcă prea seamănă vremurile de atunci cu cele de azi: „Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!/ E sloganul cunoscut, / Iarăşi vom vota ca proştii / Şi cu asta ce-am făcut?

Autor: Ilie Sandru

Sursa: Ziarul Natiunea

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu