C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Statul, obligat să-şi achite datoriile către firme într-o lună

Cel mai mare debitor al firmelor private este statul, care nu îşi mai poate onora la timp obligaţiile de plată. De la începutul lui septembrie, instituţiile statului nu au mai făcut plăţi către mediul privat, acuză mediul de afaceri. Există riscul ca firmele să nu îşi primească banii până la sfârşitul anului, din cauză că trebuie reduse foarte mult cheltuielile bugetare. Firmele private se chinuiesc să reziste pe piaţă în condiţiile în care unul dintre marii lor debitori este statul, prin diversele sale instituţii.

Potrivit preşedintelui Consiliului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, Comisia Europeană a emis o Directivă în care statul este obligat ca începând cu 2010 să-şi achite dările către întreprinzători în maximum 30 de zile, şi nu 360 cum se face acum. ”Nu este normal ca statul să fie dator firmelor româneşti şi să nu plătească nicio penalizare pentru asta, iar firmele care întârzie plata contribuţiilor către stat sunt penalizate exagerat de mult. Penalităţile ajung la 36% pe an, ceea ce înseamnă o sumă enormă pentru IMM în perioadă de criză. Salutăm Directiva Europeană care obligă statul să-şi achite la timp datoriile, iar dacă întârzierile vor depăşi 30 de zile, acesta va trebui să plătească o penalizare de 5% din suma datorată. IMM îşi reduc astfel costurile cu 10%, ceea ce este foarte bine în perioadă de criză. Totodată, cerem Guvernului reducerea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere pentru impozite şi contribuţii la fondurile de asigurări sociale de la 1%/zi la 0,05%/zi, dar şi modificarea OUG pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, în sensul eliminării garanţiilor impuse pentru amânarea plăţii obligaţiilor fiscale pentru sumele respective şi diminuării cu 50% a penalităţilor pe perioada amânării aprobate”, a declarat preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.

“Statul datora firmelor 8 miliarde de euro”

Mai mult decât atât, preşedintele CNIPMMR a atras atenţia asupra faptului că firmele româneşti au emis deja semnale că lipsa lichidităţilor le afectează colaborarea, atât cu furnizorii, cât şi cu clienţii care au încetat sau au redus considerabil comenzile din lipsa banilor. În actualul context economic, achitarea cât mai urgentă a datoriilor guvernamentale devine foarte importantă, pentru a da posibilitatea agenţilor economici să dispună de banii lichizi prin intermediul cărora
să-şi poată desfăşura din nou relaţiile de afaceri. De asemenea, partenerii de afaceri ai instituţiilor publice au de încasat contravaloarea TVA. Prin faptul că a întârziat să-şi onoreze obligaţiile, statul a devenit astfel cel mai indisciplinat partener fiscal şi economic. Mai mult decât atât, dacă unui agent economic obişnuit i se calculează penalizări chiar şi pentru o zi de întârziere la plata obligaţiilor fiscale, rămâne de văzut ce fel de despăgubiri vor primi cei cărora Guvernul a întârziat să le plătească TVA.
“Cea mai mare problemă a mediului local de afaceri este neplata la termen a sumelor de la bugetul statului sau de la alte organisme sau instituţii de stat. Este vorba despre TVA, dar şi de alte plăţi pe care statul nu le face către mediul de afaceri. După calculele noastre, statul era dator la finele anului trecut cu 8 mld. euro către firme, şi nu cu 3,1 mld. euro, cum se specifică în datele Ministerului de Finanţe. Suma s-a ridicat la 8 miliarde din cauza subcontractărilor. Este adevărat că o parte din suma aceasta s-a mai achitat, dar întârzierile de plată tot sunt mari, şi acum se mai adaugă şi cele de anul acesta”, a atras atenţia Ovidiu Nicolescu.

Trecerea Registrului Comerţului la CCIR era o greşeală

În şedinţa din data de 10 decembrie 2009, Curtea Constituţională a soluţionat, în cadrul controlului anterior promulgări legii, prevăzut de art. 146 lit. A) din Constituţie, sesizarea asupra neconstituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Legii Camerelor de Comerţ din România nr. 335/2007 şi a Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, sesizare formulată de un număr de 56 de deputaţi.
Astfel, în urma deliberării, Curtea Constituţională a constatat, cu majoritate de voturi, că legea este neconstituţională.
CNIPMMR salută decizia CC care asigură respectarea Constituţiei şi concordanţa legislaţiei naţionale cu practicile UE în domeniul organizării şi funcţionării Registrului Comerţului, ca instituţie publică. ”Menţinerea statutului de serviciu public al Registrul Comerţului va avea următoarele efecte pozitive asupra: îndeplinirii în mod obiectiv şi echidistant a serviciilor publice stabilite în sarcina Registrului Comerţului; aplicării prevederilor comunitare în domeniul furnizării informaţiilor către cei interesaţi în timp util; aplicării sancţiunilor comercianţilor, membri ai Camerelor, pentru nerespectarea acquis-ului comunitar traspuns în legislaţia română înregistrării unitare, stocării şi comunicării informaţiilor de interes; dar şi menţinerii unui regim public pentru veniturile ONRC, venituri considerabile având în vedere că în 2008, acestea au depăşit 40 mil. euro”, se arată într-un comunicat de presă al CNIPMMR.

Sursa: Curierul National

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss