Politică

Ssssst, nu trezi halucinatul!

Halucinatul e o fire fragilă.



Are frustrări cronice și robuste provocate fie de neîmpliniri profesionale sau educaționale, de lipsa de talent, de proaste relații familiale, fie are sentimentul tragic că e subvalorizat, deci cîștigă mult sub propriile așteptări, fie suferă acut că e prea slab sau prea gras, că are o garsonieră impudic de mică, că s-a însurat prea devreme sau prea tîrziu, cu regrete amestecate în patosul iubirii zgomotoase, la limita sau dincolo de limita comercialului, pentru propriii copii, peste care năpustește disperat o supradimensionată cantitate de afecțiune care să-i justifice eșecul în cuplu sau tîrîrea pe uscat a relației mediocre, dar autoproiectată ca eroism jertfelnic “pentru ăia mici”.

Poate fi prostuț, dar nu atît de prost încît să nu se fi prins că și alții s-au cam prins că e prostuț, prin urmare e fie introvertit și fumează pînă își bea mințile, fie e sufletul glumeț al petrecerii, ceea ce îi dă pînă la urmă certificat de băiat bun, în felul lui. Poate avea complexe culturale, hemoroizi, amintiri neclarificate din copilărie sau o adolescență care balătește în infantilism și la maturitate, inundații de la vecini, unii dotați cu bormașină samd. Poate fi pur și simplu apucat sau zăpăcit din fabricație.

Ei bine, pe acest spornic pat germinativ, la un oportun moment dat, apare cineva sau ceva care îi spune: “Nu e vina ta. Tu ești excepțional, ești valoros, performant, cinstit. Tu ești perfect. Ești dintre cele mai bune produse. Ești parte a elitei harnice, productive. Doar că tu, bunul, ai ghinionul să suferi din cauza răilor. Nu tu, ci ei poartă vina.Toată. Absolut toată. Nu îți e clar? Răii sînt o turmă oarbă, lipsiți de valoare individuală și valori colective, inapți, lenesi, neproductivi. Însă, spre deosebire de tine, ei fură. Atît știu. Fură.TE fură. NE fură. Și eu sufăr, ca și tine, din cauza lor. Și a venit momentul ca răii să dispară, fiindcă e limpede cîtă suferință pot provoca. Nu mă crezi? Uită-te pe fereastră sau in frigider și e suficient să vezi cu ochii tăi cîtă dreptate am.”

Rețeta e întotdeauna aceeași, e sigură, nu poate da greș și trebuie ajustată stilistic foarte puțin spre deloc. Nu e nevoie decît, o vreme, de livrarea cît mai multor povești exemplificatoare emoționante, cu sînge, cu suferință, cu chin, cu mutilare, cu moarte. După o vreme, de regulă scurtă, poveștile exemplificatoare nici nu mai trebuie livrate, fiindcă ele se autogenerează, devenind însăși realitatea – sumbră, apăsătoare și necesară ca aerul.

Fără ea, halucinatul rămîne văduvit de obiectul întrupat al urii aferente și iarăși poate constata concret și dureros că garsoniera e foarte mică și salariul e prost ca el, că n-a citit clasici, că vecinul găurește din nou…

Deci, renunțați! Orice efort de a convinge un halucinat, cu argumente, eventual cu evidențe stridente, de contrariul propriei halucinații e un demers inutil. Halucinatul nu are nevoi clarificative, ci fix dimpotrivă.

Noapte bună!

Autor: Sorin Faur

Sursa: Sorin Faur

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Cred ca de halucinantul acesta suferim toti si unul ca Eckart Tolle il numeste corpul-durere care o data ce ne stapaneste devenim victima sigura. Doar ca corpul-durere te poate face si tiran. Ce ma intreb eu daca Halucinantul poate deveni tiran si de ce si cum.