Analize și opinii Politică

Spania ar putea distruge euro în următoarele 24 de ore

Spania s-a pus de-a curmezişul în relaţia sa cu marii creditori europeni, creând o situaţie care ameninţă zona euro chiar mai mult decât datoriile Greciei. Pe scurt, Spania le spune europenilor: „Umiliţi-ne şi toată distracţia cu moneda euro se va duce pe apa sâmbetei”.

Iată pe ce se bazează atitudinea Spaniei: în ultimele 24 de ore, guvernul de la Madrid a dat tot felul de declaraţii contradictorii, dând de înţeles, pe de o parte, că nu mai are la ce soluţie să apeleze în afara unui împrumut, dar susţinând, în acelaşi timp, că nu va exista niciun împrumut – nici ca cerinţă, nici ca ofertă. Sau, aşa cum a rezumat Ministrul de Finanţe, “oamenii în costume negre nu vor veni aici”, arată Forbes. Mai sunt doar 24 de ore până când vom afla ce s-a decis, respectiv până când Spania va lansa licitaţia pentru bonduri.

Chiar şi în al doisprezecelea ceas, Spania insistă că nu va primi niciun ban cu titlu de împrumut. OK, spun spaniolii, putem primi un împrumut, dar doar dacă vine de la o bancă ce nu aparţine de FMI, un împrumut care să nu ne usture atât de mult la buzunar.

Dacă ar respecta scenariul neacordării împrumutului, atunci BCE doar ar alimenta pur şi simplu băncile spaniole. Guvernul spaniol ar fi absolvit de responsabilităţi, chiar daca el este cel care supraveghează băncile spaniole. Există motive bune pentru care acest lucru nu se va întâmpla, iar liderii spanioli ştiu asta. Aşadar, întrebarea actuală este ce se va întâmpla mai departe, iar prin “mai departe” înţelegem următoarele 24 de ore după licitaţia de bonduri de joi.

Iată câteva motive pentru care UE nu va finanţa băncile spaniole decât printr-un împrumut oficial:
1. Pentru un împrumut bancar direct e nevoie de o schimbare a constituţiei care nu se poate face prea repede. Ţări precum Irlanda ar trebui să organizeze referendumuri mai întâi.
2. Germania, Olanda şi Finlanda se opun. Germania a declarat deja că nu o va face, iar această ţară nu are de ce să dea înapoi.
3. Dacă Spaniei i se acordă tratament preferenţial comparativ cu Irlanda, Portugalia sau Grecia, ce se va întâmpla atunci? Nemţii se întreabă: vor veni irlandezii înapoi să ceară schimbarea condiţiilor pentru împrumutul lor? Vor simţi că au fost umiliţi degeaba, că au fost trataţi prea dur? Situaţia asta îi va pune pe jar şi pe greci?

Aşadar, de ce comportamentul Spaniei ar putea duce la dispariţia monedei euro? Spania crede cu tărie că băncile germane ar trebui să ducă o parte destul de mare din această povară financiară. Crede că nemţii sunt nerealişti când vine vorba de sursele lor de venit – piaţa europeană a ajutat Germania să devină prosperă şi piaţa este cea care are probleme, nu Spania.

Pe de altă parte, Spania mai trebuie să comunice clar care sunt pierderile sale bancare şi probabil că, odată ce acest proces de întrajutorare va începe, vom descoperi că acele pierderi depăşesc cu mult cele 19 miliarde de euro pe care le-a cerut Bankia. Bancherii vorbesc despre un necesar de 40 de miliarde de euro, asta înainte ca băncile să prezinte cifrele oficiale, în timp ce analistul Mark Grant vorbeşte de o posibilă sumă de 400 de miliarde de euro.

Joi va veni potopul. Umilirea financiară a Spaniei, la întreaga ei amplitudine, se va revela parţial, dacă nu pe de-a întregul. A patra cea mai mare economie a zonei euro va face parte dintr-un program FMI, iar tensiunile dintre creditori şi naţiunile datornice vor fi ajuns la maxim. Spania se va simţi trădată şi va categorisi UE ca fiind inflexibilă, incompetentă şi răzbunătoare.

Din cele 17 ţări ale zonei euro, patru vor fi primit deja un împrumut. Cel mai probabil, va urma Italia. Oricum ai privi-o, economia europeană va arăta şi poate chiar se va simţi înfrântă. Sfârşitul euro va veni probabil în curând pentru cei din sud şi pentru Irlanda.

sursa: money.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu