Analize și opinii Politică

Soros către Germania: ‘Fiţi lider sau părăsiţi euro”

George Soros a adresat o pledoarie pasionată guvernului german, potrivit căreia Germania fie scoate zona euro din recesiune prin stimularea creşterii economice, crearea unei autorităţi fiscale comune şi garantarea de obligaţiuni comune, fie părăseşte uniunea monetară pentru a salva viitorul Europei, relevă Financiat Times (FT) în ediţia de duminică, căruia omul de afaceri şi filantropul miliardar american i-a acordat un interviu.

“Fiţi lider sau părăsiţi euro : aceasta este o decizie legitimă pe care trebuie să o ia Germania”, a declarat Soros pentru FT. “Fie împărtăşiţi soarta cu restul Europei, vă asumaţi riscul de a vă scufunda sau de a înota împreună, fie părăsiţi euro , pentru că dacă plecaţi problemele zonei euro se vor ameliora”, a subliniat Soros, citat de Agerpres.

“Situaţia este în întregime dependentă de atitudinea Germaniei”, a adăugat el. “Dacă insistă asupra unei politici de austeritate, de întărire a poziţiei actuale deflaţioniste şi nu se va clinti de la ea, atunci, în realitate ar fi chiar mai bine pentru ea pe termen lung [să plece]”, a insistat Soros.

Soros, un puternic susţinător al integrării europene, dar un critic vehement al gestionării crizei din zona euro de către Germania încă din 2010 , a lăudat ultimul demers al Băncii Centrale Europene /BCE/ de a se reveni la cumpărarea de obligaţiuni de stat din zona euro drept “un pas mai puternic decât cele precedente””.

“Acest demers va avea un efect”, a spus el. “Ar putea pune chiar bazele pentru o eventuală soluţie. Dar este un paliativ, nu o soluţie”.

Doar prin simpla anunţare a faptului că posibila intervenţie a BCE ar trebui sa reducă prima de risc pe care Madridul trebuie să o plătească pentru obligaţiunile sale, nu va fi de ajuns pentru a opri actuala spirală deflaţionistă, consideră Soros. El nu se aşteaptă ca Spania să solicite sprijin “până când nu se va afla cu spatele la zid”.

Cu toate acestea, a cere condiţii mai aspre de austeritate de la ţări precum Spania şi Italia nu va face decât să întărească divizarea din zona euro între debitori şi creditori: “Acesta este un pas spre a face o Europă cu două niveluri, permanentă”.

Soros îşi va explica temerile că o astfel de divizare va duce la o eventuală prăbuşire a uniunii monetare – a pieţei comune şi a Uniunii Europene în ansamblul său – într-un discurs de luni, la Berlin. El a publicat, de asemenea, un eseu lung privind “tragedia” Europei în ultimul număr al revistei “New York Review of Books”.

Miliardarul american a făcut clar că soluţia preferată de el este ca Germania să renunţe la poziţia sa deflaţionistă şi să se comporte ca un “hegemon binevoitor” faţă de partenerii săi, mai degrabă decât să părăsească euro.

“Din punct de vedere politic ar fi o lovitură teribilă”, a spus el. “Toţi pro-europenii pe care îi cunosc sunt şocaţi de această idee ca Germania să părăsească zona euro. Ar fi mult mai de dorit ca Germania să sufere o schimbare a stării de spirit. După ce va analiza costurile, ar putea dori să rămână””, a precizat Soros.

Pentru a preveni ca actuala confruntare dintre debitori şi creditori să devină permanentă va fi nevoie de o “Autoritate fiscală europeană” (EFA) cu drepturi depline – un fel de Fond Monetar European – care să-şi asume riscul de solvabilitate a tuturor obligaţiunilor de stat cumpărate de BCE, este de părere Soros.

Zona euro ar trebui să urmărească o creştere nominală de cel puţin 5%, cu o inflaţie mai mare – pentru o perioadă limitată – decât este pregătit vreodată să permită Bundesbank-ul german. Fără perspectiva de creştere, debitorii vor rămâne într-o “capcană deflaţionistă” şi în cele din urmă vor fi obligaţi să ajungă în incapacitate de plată /default/.

O eventuală EFA va prelua fondurile de salvare din zona euro – Fondul European pentru Stabilitate Financiară (EFSF) în valoare de 440 de miliarde de euro şi Mecanismul European de Stabilitate (MES) în valoare de 500 de miliarde de euro – şi va stabili un “fond de reducere a datoriilor”. Acesta din urmă, foarte asemănător cu “fondul de răscumpărare a datoriilor”, propus guvernului german de Consiliul Consilierilor Economici va achiziţiona întreaga datorie publică din zona euro, de peste 60% din PIB-ul lor – plafonul datoriei pe care ar trebui să-l vizeze. Fondul va emite apoi “creanţe de reducere a datoriei” ca obligaţiune comună a ţărilor din zona euro. Soros sugerează ca ar trebui tratate ca garanţie de cea mai înaltă calitate de către BCE şi vor fi atractive pentru investitori.

“Există depozite de aproximativ 700 miliarde de euro la BCE, care în prezent au dobândă zero”, a spus el. “În loc să se păstreze aceşti bani la BCE, băncile i-ar pune în aceste creanţe, care ar avea o rată a dobânzii mai bună decât zero”, a precizat el.

Conceptul de a conferi datoriilor din zona euro o garanţie comună este combătut însă cu înverşunare în guvernul german. Cancelarul Angela Merkel şi ministrul de finanţe Wolfgang Schäuble sunt de acord că acest lucru nu se poate întâmpla până când nu este stabilită o “uniune fiscală” în Europa, care să monitorizeze disciplina bugetară. Mulţi dintre susţinătorii lor resping ideea pur şi simplu.

“Dacă nu-şi schimbă punctul de vedere asupra euro, împing – fără să vrea – Europa într-o situaţie intolerabilă”, consideră Soros. “Preocuparea mea reală este că euro pune în pericol acum UE. Dacă se risipeşte în polemici, Europa va ajunge mai rău decât a fost înainte de a începe”, avertizează Soros.

Miliardarul american a mai spus că se aşteaptă să fie atacat în Germania pentru că a vorbit ca un speculator financiar. “Dar eu nu sunt doar un speculator. Practic m-am pensionat. Cred că este necesar să iau o poziţie la vârsta mea””, a declarat Soros, citat în final de FT

A. Buzoianu

sursA: incomemagazine.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu