C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Sorin Faur: ”Ce m-a lecuit și mai mult de propriile-mi complexe de român”

Rod cumulat al complexelor de inferioritate și superioritate de care nu știu, dar nici nu cred să sufere cu asemenea acuitate alte popoare europene, percepția și atitudinea românească față de străini și străinătate pendulează între o vrăjire cu gura deschisă din care se preling bale și un dispreț țepos, inciudat, agresiv-defensiv de tipul șoferului de duminică din județul Cluj care ajunge la un moment dat în traficul ceva mai nervos din București.



Citesc în tot mai liricoid tolontaniana “Libertatea” un material de sezon (tragic) din prima categorie. Aia potrivit căreia Occidentul e preraiul, în vreme ce România e budoarul mamii dracului. Se expune expertiză educativ exemplară a unui român care lucrează la serviciile de urgență din Irlanda, deci care știe protocoalele tip 112. Din Irlanda, omul știe, de exemplu, că “sfaturile pe care le primește cineva dispărut sunt diferite de cele pe care le primește un om răpit.” Faptul că enunțul nu-ți miroase deloc a stupizenie ține de nivelul intelectual al autorului, al editorului, al publisher-ului. Atîta s-a putut.

Întîmplarea face să mă fi întors după aproape două săptămîni de bîntuit prin Irlanda. Iar eu bîntui foarte atent. Cu ochi de soacră, fără ca asta să-mi amputeze bucuria călătoriilor. N-am devenit expert în Irlanda, ci a fost încă o experiență clăditoare care, între altele, m-a lecuit și mai mult de propriile-mi complexe de român, pe care, dacă le-am avut vreodată, le-am disprețuit după ce le-am pălmuit cu muci pe pereți.

Irlanda e o țară fenomenală, pe care nu poți să n-o iubești. Cu oameni, de regulă, admirabili. Adică normali. Dar și cu o cantitate stradală de distruși, decrepiți, belalii și duși prin care Dublinul surclasează Bucureștiul la scor. O țară în care războiul civil s-a încheiat cu numai două decenii în urmă printr-un armistițiu care n-a astupat încă toate urmele gloanțelor de pe fațade, iar ADN-ul militarilor și civililor (inclusiv copii) aruncați în aer încă e prelevabil de pe zidurile și porțile sinistre care în nordul insulei încă îi despart pe celții catolici de anglo-saxonii protestanți.

Ce vreau să zic: după trei decenii de sacralizare ieftină și bălită a unui occident care are deopotrivă farmecul și duhoarea lui, o fi venit vremea să nu mai roșim crizat subordonabil la exemplaritatea educativă a occidentului, la fel de comic ca șoferul ardelian convins că numai pe el îl claxonează miticii la toate semafoarele din București.

Autor: Sorin Faur

Sursa: Sorin Faur Facebook

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss