2017 a fost încă un an ratat din perspectiva unei dezbateri naționale autentice în jurul cîtorva teme grele.
De pildă, chiar dacă pare rîncezit prin exces de uz, în opinia mea subiectul corupției nu e deloc epuizat. De fapt, dezbaterea nici n-a fost deschisă cu adevărat, deși tema a căpătat forma obsesiei compulsive a ultimului deceniu.
O morișcă propagandistică anexată numai servituților electoraliste a menținut tema la un nivel intelectual submediocru, găunos, isteric, cazuistic, prin înnegrirea și apoi proiectarea pe pereții piețelor a dușmanilor aruncați în tocător cu mult peste hărnicia plictisită si frecvența pisăloagă a rotirii cadrelor la comuniști. Rotație care avea încă de pe atunci și rațiuni exemplificatoare: să se vadă, tovarăși, că noi nu ne jucăm aici. Să observe poporul că se muncește, că prestăm activitate, deci avem ce să raportăm la Centru.
Un fel de replică bleagă și abulică a revoluției franceze, fabricată din plastic periculos pentru copii într-un garaj dintr-o provincie chinezească în impas de dezvoltare. Așa se face că nici măcar reprezentanții din Parlament ai cetățenilor care ies în stradă nu pot formula măcar trei argumente juridice articulate contra “legilor justiției” pe care susțin că le contestă. Dincolo de “m..e Dragnea” și “PSD ciuma roșie” nu e nimic altceva decît nevrozele unor lumini de talia lui Tapalagă, Cartianu, Avram aka Slaid, Mircea Marian, Rareș Bogdan…și tot așa, pînă la completarea listei tuturor farurilor active ale intelighenției regimului Băsescu, faruri autotransferate, după repudierea odiosului dictator corupt, în dispozitivul de pază, apărare și luptă al regimului Iohannis, regim în curs, și el, de repudiere. Atîta s-a putut.
S-ar fi putut, de pildă, discuta serios în ce măsură “corupția elitelor” este sau nu reambalarea tactică a clasicei exploatări “a omului de către om”, produs ultravandabil oriunde în lume în special după crahul economic si financiar din 2008. Puteam evalua etica și nivelul de toxicitate ale îndrăgitei rețete a înnoirii clasei politice cu instrumentar din afara politicului, concret cu ajutorul justiției, prin ideologizarea anticorupției. În opinia mea, aceasta, și nu balta județeană a Belinei, de exemplu, este forma supremă de corupere a însăși justiției. Sigur că cetățenilor care (se) admiră (în) fotografiile de pe bloc ale micuțelor lor puzderii nocturne ieșite în stradă nu li se poate solicita expertiză juridică. Nivelul discernămîntului lor e determinat de capacitățile formatorilor lor de opinie. Iar nivelul este acolo unde este ținînd cont că în spațiul public activ crème de la crème a domeniului sînt Dănileț, Kovesi, Prună, Macovei și tot restul veverițelor subsecvente fenomenului.
Puteam analiza așezat măcar motivele reale, palpabile, cuantificabile ale prăbușirii încrederii publice în justiție. Ăsta e un cataclism autentic, provocat nu de puterea judecătorească, ci în primul rînd de politizarea crîncenă a discursului public despre justiție&anticorupție și interpretarea lui fie de niște nulități solemn-pompoase, fie de comicii deja vestiți ai mălinbotismului. Cu o minimă doză de relaxare, cu niște distanță analitică, cu o intensitate nițel redusă a geloziei ofticoase pentru averile altora, puteam răspunde sau măcar puteam să enunțăm onest chiar și întrebarea în care alt mod s-ar fi putut trece de la proprietatea socialistă la capitalism. Și ar mai fi întrebări, valoroase, dar să nu cumva să le formulăm, zic… Ar fi și păcat să abandonăm meterezele chibițului muitor care huiduie.
Totusi, poate a venit momentul să ieșim din fundătura luxuriantă unde tema corupției a fost abuzată printr-un viol eșuat de o grupare de neovadimiști cu termen de valabilitate expirat, de unde și disperarea. Poate a venit momentul să nu ne mai prostim infantil și să ridicăm cota generală a dezbaterii măcar la nivelul de inteligență al bunului simț comun. Care, nu vă iluzionați, chiar există. Și așteaptă marfă de bună calitate.
Autor: Sorin Faur
Sursa: Sorin Faur
Adauga comentariu