Politică

Socialiştii europeni declară pentru EURACTIV: ”Victor Ponta este complet nedemn de încredere!”

Fostul prim-ministru Victor Ponta, care a părăsit PSD şi şi-a format propriul partid, Pro România, nu este de încredere, pentru că se răzgândeşte în privinţa alianţelor politice în fiecare săptămână, a afirmat un oficial socialist de rang înalt, pentru euractiv.com.



Vorbind sub protecţia anonimatului, membrul grupului S&D din Parlamentul European a afirmat: “Ponta este complet nedemn de încredere. A abandonat partidul socialist, apoi a încercat să se întoarcă şi acum se alătură grupului Conservatorilor şi Reformiştilor.”

În octombrie 2018, Ponta a declarat pentru Euractiv că este dezamăgit de “tăcerea vinovată” a Partidului Socialiştilor Europeni (PES) cu privire la gravele încălcări ale statului de drept şi ale valorilor europene şi socialiste de către PSD, membru PES.

Ponta a insistat că Pro România este un partid pro-european şi a jurat că se va alătura doar unei familii politice europene care promovează o integrare mai profundă şi o agendă progresivă.

Într-un interviu pentru Euractiv în 3 aprilie, Ponta a afirmat că va face campanie pentru candidatul socialist Frans Timmermans. În final, notează publicaţia citată, Pro România s-a alăturat grupului Conservatorilor şi Reformiştilor, după cum se arată pe site-ul ECR.

Autor: Florin Pușcaș

Sursa: Știri pe surse

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Daca am ajuns sa bagam in seama ce spuncopiii lui Marx – khazari si acoliti satanisti….
    NICI NU CONTEAZA!
    Conteaza cum poate Romania sa iasa mai repede din UE fiindca are in fata Grecia ca model de distrugere si vestul islamizat care distruge Crestinismul – cultural cat este, ca dupa credinta sint eretici; de aia si-au “ridicat fustita”… sa-i violeze invadatorii din toate pozitiile!

  • Nedemna si “echipa PR”… cand la staaaanga, cand la dreaaapta, centru-stg, centru-dr, conservtorism, reformatorism, traditionalism, nationalism, extremism…Dumnezeu cu mila, indurarea!

    Comisaru’ Cretu: “Romania pierde MILIARDEEEEEEEE de la UE”. Gandim: Romania are, MAI ARE resurse naturale, minerale, umane, zacaminte, capacitati de productie in “conservare” ex. sase combinate petrochimice!!!!!! ET C. Raportat la promisiunile nesustenabile, dovedit cu pix-un mana pe hartie, emanate din partea DOAMNEI comisar Cretu, coroborat cu promisiunile unui alt comisar pe AGRICULTURA COMUNITARA MODIFIC GENETIC SI FINANCIAR IN FAVOAREA FIRMELOR STRAINE DE NEAM SI TARA, respectiv DOMNUL comisar Dacian … personal, il recunosc de comisar, pe COMISARUL MOLDOVAN.
    Haideti sa privim lucrurile cu luciditate: UE SI-A DEMONSTRAT NEDEMNTITATEA. INCOMPETENTA, INCOERENTA, INECHITATEA. Varianta oportuna rezida in regandirea aliantelor in lumina renasterii natiunilor unite ale Europei din perspectiva spiritualizarii, context geostrategic in care Federatia Rusa se pozitioneaza absolut spectaculos marcand TRANZITIA LA ERA NOUA, DE PACE, LUMINA, PROSPERITATE, MENTINERE A VIETII PE TERRA IN CLIMAT SANATOS SI NORMAL LA CAP. Schimbare de paradigma planetara, polaritate, ET C ET C ET C