Scriind despre furtuna care se apropia prin semne vizibile, după umila mea opinie, în Europa de Est nu m-am putut duce cu mintea înspre scenariul războiului, pur și simplu mintea mea croită pe modelul post-Război Rece refuza să admită această posibilitate. El a existat întotdeauna, istoria ne-a demonstrat cu vârf și îndesat, omenirea nu e o Grădină a Paradisului în această dimensiune a timpului.
Când scrii despre evenimente în desfășurare, evident că îți asumi un risc, riscul meu este că cei care citesc aceste rânduri să nu mai revină vreodată pe acest blog. Orice gând și orice cuvânt este o mare responsabilitate, el creează sau distruge. Riscul meu e mai mic însă, nu pentru că nu mi-ar păsa de cititori, ba dimpotrivă, altfel mi-aș ține aceste gânduri pentru mine și nimic mai mult. Riscul e mai mic pentru că ceea ce susțin vine mai mult din interior și cititorii mei vor avea sper indulgența de a-mi ierta anumite exaltări sau gânduri pătimașe.
Sfârșitul copilăriei, imaginat extraordinar de Arthur C Clarke, acum mai bine de 50 de ani este o realitate cu care noi ne confruntăm astăzi, nu ca omenire, dar cel puțin ca civilizație. Ironie sau poate psihologie înaltă fac ca acei 50 de ani prognosticați de autor ca necesari pentru schimbarea totală a mentalității generațiilor care trăiesc într-o lume aparte, fără conflict, asupra căreia să planeze însă pericolul distrugerii totale, să se regăsească în vremurile noastre de astăzi. Trăim într-o societate perfidă, iluzorie, mercantilă, superficială, dar care ne-a oferit un răgaz de peste 50 de ani de pace. Nu absolutizez ideea, cunosc foarte bine ce a însemnat și înseamnă război rece, conflicte locale sau regionale, războaie civile sau etnice, conflicte înghețate sau conflicte deschise. Ele sunt o realitate, dar pentru europeanul de rând, pentru britanicul de rând, pentru nord-americanul de rând sau australianul de rând aceste conflicte nu înseamnă mare lucru, nu au avut anvergura celor două războaie modiale, cu imaginea cărora am crescut. Războaiele sub egida pax-americana au fost acceptate ca încercări de stabilire a unei ordini mondiale a păcii. Aparența a ceea ce numim civilizație occidentală se înscrie într-o linie a guvernării forțelor democratice, a stabilirii unei conduite morale și a unor instituții de protecție, de conservare și de răspândire a acestor valori.
Ne aflăm iată la sfărșitul tuturor generațiilor care au trăit cu conștiința războiului permanent, a războiului ca stare de manifestare, mai sunt foarte puțini oameni în viață aparținând civilizației occidentale cu memoria războiului de cucerire. În memoria occidentului astăzi există doar forma războiului de apărare a drepturilor omului și a valorilor în care cu adevărat credem sau am fost induși să credem, un război împotriva marotelor globale, terorism, segregare etnică și religioasă, dictatură de orice fel. Asta este menirea NATO, ăsta a fost rolul pe care SUA și l-au asumat și pe care l-am girat. Acesta este consensul Națiunilor Unite. Aceasta este marea capcană.
NATO nu poate purta astăzi un război împotriva Rusiei, este momentul terminus al unei epoci de iluzie. Sfârșitul copilăriei înseamnă imposibilitatea acestei lumi, occidentale de a mai purta războaie mondiale. Nu are oameni fideli, nu are cum, nu are de ce. Ascendentul de astăzi al Rusiei asupra întregii lumi occidentale este enorm. Rusia are armată, are motive proprii, are un spirit rebel, de aventură și o tentă de ”sălbăticie”, pe care occidentul le-a pierdut. Un război nu se câștigă, dintr-un război nu câștigă nimeni, doar unii pierd mai mult decât alții, dar războiul reconfigurează lumea în care trăim. Intenția lui Putin nu este de a băga omenirea în război, cât de a scoate adevărul la lumină: că occidentul e slab, clădit pe niște iluzii cu care noi generațiile neîntinate de pecetea războiului am crescut. Un război nuclear nu este posibil nu pentru că este o limită admisă ca fiind de netrecut, ci pentru că pierderile nete ar fi irecuperabile, oricare ar fi combatantul.
Nu știu care au fost factorii declanșatori ai crizei actuale, ai reîmpărțirii sferelor de putere în Estul Europei, e posibil ca SUA și UE să fi testat în Ucraina nervii și reacția Rusiei, e posibil să fi fost chiar o scânteie aprinsă din sărăcia și nemulțumirile poporului ucrainean sau poate să fie chiar pretextul pe care rușii să și-l fi creat pentru a testa reacția occidentului, dar pe cât lucrurile avansează, pe atât devine clar cine nu e dispus să meargă mai departe în acest joc al nervilor. UE și NATO vor ceda primii pentru că nu mai au constituția purtării unui război de asemenea natură.
Care ar putea fi consecințele abandonului? Inimaginabile, întreaga credință a oamenilor în construcția democrației occidentale se poate prăbuși, de aici decurgând răsturnări de guverne, piețe, principii și sistem. Dar din toate acestea se poate naște o lume mai sustenabilă. Este presiunea de care civilizația occidentală se poate folosi pentru a face saltul în paradigmă, adevărata ieșire din criză, sfârșitul socialismului bancar, a consumului irațional de resurse și a iluziei banului.
Adauga comentariu