C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Serviciile secrete

Activitatile informative au insotit istoria omenirii. Sau cel putin asa considera cei mai multi cercetatori aplecati asupra acestei activitati, cercetatori care nu obosesc sa citeze din Vechiul Testament sau din Arta Razboiului, sa aduca aminte de Secretul Regal al lui Ludovic al XV-lea al Frantei sau de informatorii lui Cromwell din timpul regelui englez Henric al Vlll-lea.

Astazi denumiri ca Mossad, CIA, MI6 sau DST sunt intrate in uzul curent, se regasesc in mii de carti/filme de fictiune/nonfictiune si au nascut o adevarata mitologie urbana ce are in centrul sau agentul de informatii.

Este limpede ca intotdeauna cei care conduc au dorit sa stie mai multe decat supusii lor – iar informatia, cum spunea Francis Bacon, inseamna putere – si ca activitatile de culegere de informatii au insotit puterea militara oricand in trecutul umanitatii.

Insa nu este limpede deloc daca putem considera ca actualii colosi de tipul MI6, SVR sau NSA sunt intr-adevar nepotii Secretului Regal sau descendentii lui Sun Tze. Forta, anvergura si nu in ultimul rand independenta lor fata de factorul politic/ideologic (puterea simbolica) din epoca cotemporana sunt unice in istorie si ii recomanda pentru calitatea de “jucator singuratic” pe scena puterii.

Nu o data serviciile de informatii au fost dovedite public ca facand propriul lor joc, in dauna celui consacrat oficial de decidentii politici. Formal, sefii lor sunt numiti de politicieni. De facto, aceste structuri au dovedit ca isi pot impune punctul de vedere fara prea mare dificultate.

Este celebru cazul “nemuritorului” sef al FBI, Edgar Hoover, pe care nici scurta administratie Kennedy nu a reusit sa-l disloce din scaunul in care a si murit, de altfel.

Homosexual si banuit de relatii nu tocmai potrivite cu sefi ai crimei organizate, Hoover a stiut sa creeze o mitologie in jurul Biroului si sa profite de “vanatoarea de vrajitoare” pentru a strange informatii despre sute de mii de cetateni americani, informatii care ulterior puteau fi folosite pentru corectarea unei atitudini socotite in neconformitate cu punctul de vedere al FBI.

Luptele interne din cadrul structurii pentru succesiunea de dupa moartea lui au fost atat de dure incat au condus direct la scandalul Watergate, scandal finalizat cu demisia presedintelui Richard Nixon.

Cand George W.Bush a decis, dupa 9/11, sa stirbeasca din rolul de primadona a CIA in cadrul comunitatii de informatii, cerand intr-un final demisia directorului George Tenet si numindu-l in fruntea Comunitatii Informative pe durul conservator John Negroponte (mai apropiat Pentagonului), un roi de viespi au inceput sa bazaie amenintator la Langley, iar o serie de agenti si analisti nu au ezitat sa-si exprime deschis nemultumirea.

Brusc in presa au aparut suficiente informatii care sa conduca foarte clar la ideea ca administratia lui Bush jr. a fortat lucrurile in privinta prezumtivului arsenal bacteriologic al lui Saddam Hussein si a relatiilor Bagdadului cu Al-Qaida.

De fapt, este clar ca agentiile stiu mai multe decat ceea ce spun, ca uneori decid singure cui si cand spun, ca pot interfera in varii moduri in jocurile de putere.

Dezvoltarea comunicatiilor si a mijloacelor de culegere de informatii le-a pus la dispozitie o avalanta de date: NSA poate asculta/monitoriza peste 25 la suta din totalul convoribirilor telefonice de pe glob; si este vorba de O SINGURA AGENTIE, ce-i drept cea mai puternica din acest punct de vedere.

Razboiul impotriva terorismului, valurile de emigratie care sunt asteptate ca urmare a crizelor financiare, dramaticelor modificari climaterice si conflictelor neconventionale, toate acestea vor mari dependenta jucatorilor nationali de serviciile de informatii.

Servicii care, de altfel, au inceput sa aiba tot mai multa mana libera in supravegherea cetatenilor, stirnind deja vii polemici in societate. Dincolo de aceste polemici, este limpede ca anii ’60 sunt departe si ca societatile sunt, in marea lor parte, mult mai docile decat atunci si gata sa accepte serioase derogari de la libertatile individuale in schimbul unui presupus grad de securitate sporit.

Agentiile dispun de tot mai multi bani – bugetele lor arunca in derizoriu “zestrea” bunicilor lor – deci au putere economica, sunt beneficiarele unei puteri simbolice de temut (intreaga mitologie urbana tesuta migalos in ultimele patru-cinci decenii in jurul “bunului agent” care isi salveaza tara de baietii rai) si, evident, detin o parte insemnata a puterii militare.

Referitor la acest ultim aspect, aici trebuie cautata cheia jocului care in ultimii ani i-a opus pe “soimii” lui Donald Rumsfeld “aristocratilor” de la Langley: Pentagonul, adica puterea militara “clasica” a decis sa puna saua definitiv pe puterea militara “anexa” si sa-si recupereze in ograda proprie toate ustensilele de lucru.

Este clar ca nu a reusit decat intr-o mica masura. Dar dincolo de aceste structuri informative ale statului – am enumerat cateva, cele mai notorii, dar trebuie subliniat ca fiecare stat poseda o adevarata retea nationala de birouri si agentii de intelligence – in ultimele doua decenii au castigat o alonja tot mai insemnata si agentiile private de informatii: uneori acestea rivalizeaza cu cele aflate, macar teoretic, in mainile statului-natiune.

Deja peste 30 la suta din activitatile CIA, de pilda, sunt externalizate, adica incredintate unor firme private. Si Pentagonul prefera sa incredinteze anumite obiective – cum ar fi supravegherea in teatre de razboi – unor companii particulare, deseori detinute/conduse de fosti membri ai structurilor de stat.

In urma cu un deceniu deja, Harold Winkler, proprietarul si trainerul principal al unei asemenea agentii declara mandru ca patru-cinci soldati care ies de pe bancile scolii sale – situate undeva in nordul statului Arizona – sunt in stare sa creeze serioase dificultati unui stat de mana a doua!

Aceste structuri au inceput demult sa culeaga date informative de capul lor, sa monteze microfoane in birouri unde se iau decizii importante si, asemenea condottierilor din vechime, sa-si puna “bratul” in slujba celui care plateste mai bine.

Imaginea lui Marlow, detectivul pagubos cu palarie cu boruri moi si dus in bucluc de cate o blonda fatala, a fost inlocuita cu aceea a specialistului in computere care sparge coduri, se inflitreaza la ordin in companii rivale pentru a sustrage secrete economice si dispune de cel mai sofisticat echipament de monitorizare/supraveghere.

Cel putin in statele mai mici si mai labile din punctul de vedere al exercitarii puterii, acest fenomen este scapat total de sub control si adesea granita intre asemenea structuri, cele de spionaj si cele ale crimei organizate sunt teribil de labile.

Exista destule dovezi ca asemenea agentii private interfereaza din plin in jocul politic prin mobilizare de fonduri, vanzari de informatii compromitatoare si santaje de ultima speta. Toate acestea in schimbul unei atitudini prietenoase a viitorilor decidenti.

Asemenea unei garzi pretoriene de pe vremuri, nu mai este clar cine pazeste pe cine si de ce si, in ultima instanta, cine comanda cui. Tot asa cum mitologia maquisului dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial a potentat, prin recul, terorismul urban, mitologia Razboiului Rece a potentat explozia structurilor informative, macar din doua directii.

Prima: construirea unui portret idealizat al agentului – spionului – care inevitabil sfarsea prin a dejuca maleficele planuri ale adversarului si a salva linistea cetatenilor amenintati cu ce-i mai rau: lovituri de stat, explozii nucleare, asasinarea sefilor simbolici, declansarea unei nimicitoare conflagratii. Sigur, pentru Moscova si aliatii sai “baietii buni” erau agentii KGB/GRU.

Pentru americani si aliatii lor, agentii CIA/Ml6 deveneau personajele pozitive in tot soiul de scheme simpliste si oarecum tampe, dar digerabile de publicul larg. Timp de patru decenii de Razboi Rece, figura agentului a fost unul dintre cele mai puternice simboluri ale propagandei.

A doua: paranoia generalizata care a insotit infruntarea de patru decenii intre Moscova si Washington. Asa cum spunea cu oarecare nostalgie Hyden – directorul CIA care i-a succedat lui Tenet, un general cu adanci convingeri conservatoare – pe atunci era clar cine este inamicul, iar acesta era usor de scos din barlog.

Dupa Razboiul Rece, paranoia s-a accentuat in loc sa se diminueze, pentru ca nu a mai fost clar deloc cine este inamicul si cum poate fi acesta scos dintr-un barlog care nu mai este localizat in umbra cupolelor Kremlinului, ba chiar nu mai este localizat deloc.

Acest razboi cu umbra a avut efecte psihologice mai ample decat cele provocate de Razboiul Rece, de vreme ce agentul 007, James Bond, a inceput sa alerge nauc prin lume dupa adversari.

Serviciile de informatii sunt jucatori singuratici pe scena puterii si, previzibil, forta lor va creste in viitor, in paralel cu o potentiala pierdere si mai accentuata a prespusului control al societatii civile asupra lor.

De asemenea se va modifica dramatic raportul de putere INTRE sectorul public si cel privat in aceasta directie, in favoarea, evident, a celui din urma.

Eugen Ovidiu Chirovici

sursa: bloombiz.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss