C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Șerban Cionoff: ”Tragedia de la Caracal impune revizuirea, în regim de urgență, a statutului procurorilor!”

Refuz să discut mai mult despre declarațiile făcute aseară de către (încă)președintele Klaus Iohannis! Declarații pe care, per total, nu le pot califica decât ca urmărind să folosească monstruozitățile petrecute la Caracal drept cinic pretext pentru declanșarea unui nou caz Colectiv, având o declarată și asumată țintă, coaliția guvernamentală.



Dar nu pot să nu remarc faptul că, desigur fără să vrea, domnia sa emite anumite teme care, discutate cu obiectivitate și cu bună credință, se pot  întoarce împotriva unei asemenea total dezavuabile maniere politicianiste de abordare a nenorocirii care cutremură o țară întreagă. Teme dintre care aș reține-o, în mod deosebit, pe următoarea:”trebuie să identificăm toate mijloacele pentru a împiedica repetarea acestor tragedii”.

Idee pe care nu  există nici-un temei juridic sau moral pentru a o contrazice și pe care este absolut necesar ca specialiștii în știința dreptului să o preia și să finalizeze. Iar, ca să nu ne pierdem în speculații abstracte și întortocheate, mă voi referi, punctual și concret, la una dintre „disfuncționalitățile” care se află la originea tragediei de la Caracal și anume „colaborarea între poliție și procurori”. De fapt, inexistenta colaborare între aceste două entități sau, mai grav, samavolnica decizie a procurorului de caz, Cristian Ovidiu Popescu, de a nu permite intervenția poliției decât după ora 6 dimineața. Adică la 19 (nouăsprezece!) ore de la primul apel făcut de Alexandra la numărul 112.

Pe drept cuvânt, s-a pus și  se va mai pune întrebarea: care au fost motivele pentru care polițiștii aflați în misiune s-au supus fără să crâcnească ordinului procurorului deși ei aveau acoperirea legală pentru a descinde în curtea lui George Dincă? Întrebare la care se pot da multe și felurite răspunsuri. Printre care înclin să cred că poate fi și acesta, și în acest caz, nenorocita stare de timorare pe care o induce, în mediul juridic și în societatea, statutul de supra- putere, de dictatori, cu care mulți procurori se cred investiți să acționeze și să  se comporte. Asta după ce procurorii au fost vârâți, printr-o decizie abuzivă, de către Monica Macovei, ea însăși procuror, în vremea mandatului său ministerial. De unde, după cum iarăși ne aducem aminte, un alt ministru de justiție, procurorul Robert Cazanciuc, s-a angajat să nu îi clintească nimeni. Ceea ce, din păcate, s-a și întâmplat, sub oblăduirea premierului  în exercițiul funcțiunii, Victor Ponta, și el procuror.

Avem aci una dintre principalele cauze ale extrem de abuzivelor comportamente ale procurorilor care,pe parcursului celor două mandate prezidențiale ale lui Traian Băsescu, au dictat, în cascadă, judecătorilor sentințe de natură politică. Rușinoasă realitate care se prelungește până azi,fără să existe semnale sigure că ar putea să ia sfârșit într-un viitor previzibil. Au existat, ce-i drept, și câteva curajoase tentative de a-i scote pe procurori din rândul magistraților, dar ele au fost blocate cu mână calificată. Așa încât, efectele acestui vicios statut rămân unele dezastruoase și revoltătoare. Deloc întâmplător, între ele înscriindu-se intervenția brutală a procuroarei Maria Pițurcă în tenebroasa poveste a ridicării cu de-a sila a micuței Sorina din casa asistenților maternali din Baia de Aramă și, cel mai recent, decizia cinică a procurorului de caz, Cristian Ovidiu Popescu și căreia polițiștii din Caracal i s-au supus cu o foarte rușinoasă lașitate.

De parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, iată că o așa numită Asociație „Mișcare pentru Apărarea Statutului Procurorilor”, lansează în spațiul public revoltătoarea  minciună cum că procurorul de caz ar fi dorit  să intre în locuința lui George Dincă la orele 3,15, dar efectivele de poliție nu erau suficiente. Minciună lansată de către procurorul Alexandra Carmen Lăncrănjan și pe care IGPR a infirmat-o în mod categoric. Minciună care, la pachet cu difuzarea unor informații nepublice din ancheta în desfășurare, constituie motivele pentru care Inspecția Judiciară s-a sesizat și  efectuează cercetări,urmând să facă publice concluziile, eventual și sancțiunile ce vor fi luate. De aceea, pun punct  aici subiectului, nu înainte de a menționa că acești doi procurori, Alexandra Carmen Lăncrănjan și Cristian Ovidiu Popescu, sunt printre cei mai înfocați militanți #rezistenți, adversari jurați ai Secției speciale pentru investigarea magistraților. Interesele personale sau colective care îi mână în luptă nu sunt, bag seama, deloc greu de înțeles …

Nu vreau, în nici-un caz, ca scriind cele de mai înainte,  să îi absolv de uriașa răspundere ce îi apasă nici pe cei de la Poliția Caracal și nici pe cei de la STS. Dând însă curs, cu bună credință, invitației publice pe care a lansat-o aseară, înainte de a se întoarce la odihnă, pe litoral, domnul (încă)președinte Klaus Iohannis, consider că o schimbare radicală și în regim de urgență,  a statutului de magistrați  al procurorilor, alături de adoptarea mult prea îndelung așteptatei legi a răspunderii materiale a magistraților, se vor constitui în mijloacele salutare și eficiente de acțiune, cu adevărat de natură să susțină demersurile ce vor fi întreprinse pentru a împiedica comiterea altor noi abuzuri dat și eșecuri în înfăptuirea actului de justiție.

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

Related Posts

One Response “Șerban Cionoff: ”Tragedia de la Caracal impune revizuirea, în regim de urgență, a statutului procurorilor!””

  1. sf says:

    De aia nu au intrat. Ca sa moara biata fata. Sa puna de un alt Colectiv, sub inaltul patronaj al lui…
    Dumnezeu sa le odihneasca!
    Sa fiti blestemati faptasilor!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss