C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Șerban Cionoff: ”Țapul ispășitor și întrebarea de la referendum”

Putea,oare, președintele Klaus Iohannis să rateze ocazia ca în mesajul pe care l-a transmis, azi, de Ziua Mondială a Sănătății fără să mai plătească o poliță PSD-ului? Firește că nu! Așa că să nu ne fie de mirare dacă domnia sa a declarat următoarele: „Ziua Mondială a Sănătăți, o zi care merită sărbătorită, dar care a fost transformată de decidenții guvernamentali într-un spectacol îndoielnic cu pedepse și controale demonstrative”.



Omenește vorbind, eu unul, îl înțeleg pe domnul(încă)președinte. Spuneți și dumneavoastră, este de ici de acolo să constați că Spitalul Județean Constanța, căruia tocmai i-ai conferit Meritul Sanitar în grad de Comandor, a fost sancționat de către ministrul sănătății, Sorina Pintea,datorită marilor probleme de igienă constatate în urma unui control neanunțat? Acesta nefiind, se pare, un caz singular,așa după cum rezultă din datele comunicate,în mod public, de către minister. Bilanț neplăcut dar foarte necesar, care nu putem garata că  se va încheia aici, de vreme ce titulara portofoliului sănătății a anunțat că își va continua seria descinderilor inopinate. Inopinate, dar și… inopinante! Pentru unii sau alții,firește.

Ce ar fi trebuit,atunci, să facă domnul președinte?Să recunoască, de fața cu toată lumea, că a greșit atunci când s-a luat după anumite recomandări și dat ordine și medalii acolo unde s-ar fi cuvenit sancțiuni în toată legea? Se vede treaba că nu îl cunoașteți pe domnul Klaus Iohannis dacă vă mai mirați că și în același mesaj întâlniți asemenea afirmații:„PSD guvernează încercând permanent să găsească țapi ispășitori pentru eșecuri’’. După care vine și sentința capitală:„Nu mai pot păcăli pe nimeni. (…)Din păcate,actuala guvernare PSD e un eșec de la un cap la altul’’.

Sentință cutremurătoare pe care sunt convins că, presat de grijile țării fiind, președintele Klaus Iohannis nu a mai avut timpul necesar să o susțină cu exemple. Motiv pentru care îmi permit să vă rețin atenția cu câteva cazuri semnificative. Bunăoară, atunci când au ieșit la iveală abuzurile  revoltătoare ale procurorilor DNA, comise ani de-a rândul sub comanda multilateral medaliatei Laura Kovesi, pe cine a găsit, președintele Klaus Iohannis, vinovat? Pe ,,penali’’ și pe ,,corupți’’ În mod cu totul și cu totul deosebit pe Liviu Dragnea sau pe alți membri marcanți ai PSD. Este, acesta, un caz de țap ispășitor? Ba bine că nu…

Am ales acest exemplu profitând de împrejurarea că, în cazul de față, domnul președinte a binevoit să se pronunțe cu voce tare. În schimb, în alte cazuri la fel de scandaloase, domnia sa a adoptat o tăcere deplină. Așa cum procedează,de atâta amar de vreme, în povestea demiterii procurorului general, Augustin Lazăr, pentru care are pe masa de lucru toată documentația necesară, așa încât numai semnătura și parafa prezidențială lipsesc. Ghici-ghicitoarea mea, în opinia domnului Klaus Iohannis, cine este vinovat că Augustin Lazăr a fost un cadru de nădejde în sistemul penitenciar din vremea partidului-stat ? Bineînțeles că PSD! Vinovat sau țap ispășitor?- rămâne să mai vedem…

Să mai luăm un exemplu, ca să nu spuneți că sunt eu pricinos. Mai țineți minte cum, la sfârșitul anului trecut, în spațiul public au apărut comentarii, emanând de la o înaltă instituție a statului de drept, care profețeau că România nu va fi în stare să exercite cu succes președinția rotativă a Consiliului UE pe primul semestru al lui 2019? Pentru ca, acum, după patru luni, să fie un adevăr cvasi unanim recunoscut acela că președinția română a Consiliului UE este un succes care a întrecut cele mai multe așteptări. De unde și întrebarea: cine și din ce motive a făcut aceste pronosticuri incorecte, profund defavorabile imaginii publice și intereselor României Europene? Tot PSD?Sau, și de data asta, în opinia domnului președinte, tot el ar trebui să fie țapul ispășitor?

Două vorbe, în final, despre climatul foarte tensionat, de divizare artificială și de radicalizare otrăvită a societății românești, în care neîncrederea, ura, intoleranța și violența ne macină și ne amenință permanent. Discuție  în care,inevitabil, ajungem la întrebarea: cine este cel care, în loc să asigure echilibrul intereselor și convergența eforturilor în societatea românească, ne asmute permanent  unii împotriva altora? Întrebare la care, în logica bunul simț,  este foarte greu să răspundem arătând cu degetul tot spre PSD. Greu dar nu și imposibil, pentru Klaus Iohannis și echipajele sale de cam prematură campanie prezidențială. Existând,încă de anul trecut, anul Centenarului Marii Uniri, categorice semnale că, în conștiința publică, s-a trasat un categoric hiatus  între Regele Ferdinand-Întregitorul și Președintele Klaus Iohannis- Dezbinătorul. Hiatus nu numai unul de natură cronologică, ținând de o diferență de un secol, fiind vorba, în realitate, despre modul radical diferit în care aceste două personalități au știut să gestioneze treburile țării, să răspundă încrederii și năzuințelor oamenilor săi.

Cât privește cuvântul,,eșec’’, pe care și de această dată președintele Klaus Iohannis l-a aruncat pe piață, deși nu îmi stă în obicei să fac pronosticuri, nu pot,însă, nici să ignor faptul că buni cunoscători ai fenomenologiei opiniei publice asociază termenul eșec/eșecuri cu rezultatele referendumului din 26 mai. Referendum pe care și-l dorește cu atâta ardoare vremelnicul chiriaș al Palatului din Dealul Cotrocenilor. Una dintre principalele cauze ale acestor prognoze, cel puțin rezervate dacă nu chiar  pesimiste, fiind suspiciunea(foarte rezonabilă!) că întrebarea pe care Klaus Iohannis o va alege pentru a fi pusă pe buletinele nu va reuși să trezească interesul cetățenilor scumpei noastre patrii.

Cu toate acestea, mă încumet să spun că această întrebare-surpriză există! Și nu doar că există dar va capta interesul public și va întruni foarte- foarte multe răspunsuri! Întrebare pe care, de altfel, ne-a și sugerat-o o anumită aserțiune lansată astăzi de către domnul președinte și care ar putea să fie următoarea: ,,Considerați că, din păcate, mandatul prezidențial al lui Klaus Iohannis este un eșec de la un cap la altul?’’

Haideți să îi convingem pe diriguitori să pună această întrebare la referendum și fac pariu, pe ce vreți dumneavoastră, că sunt slabe speranțe ca buletinele de vot să fie returnate cu mențiunea clasică: ,,altă întrebare?’’

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

Related Posts

6 Responses “Șerban Cionoff: ”Țapul ispășitor și întrebarea de la referendum””

  1. vlad tepes says:

    Va mai amintiti clipul acela cu cainele care lua de la “mama”, lua si de la “tata”, dar nu vroia de nici o forma sa ia de la “Basescu”? Sunt ferm convins ca daca stapanul i-ar cere sa ia si de la Iohannis, nu doar ca n-ar lua, ci si-ar musca si stapanul!!

  2. ... says:

    MEDICINA GLOBALA, SPITALUL GLOBAL, OSPICIUL GLOBAL. BOALA GLOBALA.

  3. ... says:

    Pentru pagubele suferite de Grecia in cele doua razboaie mondiale, PARLAMENTUL de la Atena initiaza procedura de solicitare oficiala a despagubirilor in val. de 270-309 miliarde euro pusa in aplicare de GUVERN. “ESTE O DATORIE ISTORICA SI MORALAA, O DATORIE FATA DE MEMORIA EROILOR (…) MAI ALES IN ACEST MOMENT IN CARE EXTREMA DREAPTA, NATIONALISMUL SI RASISMUL AMENINTA EUROPA”, a declarat Alexis Tsipras.

    Intrebare pentru referendumul din Romania: sunteti de acord ca Germania sa ne achite despagubirile consemnate in contracte si tratate istorice?

  4. gina says:

    APOCALIPSA IN LIMBA GREACA INSEAMNA REVELATIE / DESCOPERIRE/ SCHIMBARE IN BINE SUPREM: CALE, ADEVAR, VIATA!

  5. gina says:

    Subiectul cosmogonic al “Mioritei” este istoria divina a omenirii. Balada, ca vrea sau nu vrea cineva anume, are un fond de informatie genetica care este prezent la locuitorii tarii. Cetatea Noua! Incercarea de a stirbi suveranitatea Republicii Moldova de dragul campaniei electorale, agendei globale, nu este permisa de Creatorul Atotcuprinzator. ‘Om trai si ‘om vedea cu ochii nostri…

  6. Nelutu says:

    Cit mai suporta romanii adevarati jigodia asta nazista si leprele care-l sustin?

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss