Politică

Senatul a adoptat propunerea legislativa a deputatului Bogdan Diaconu: cine ataca suveranitatea Romaniei este sanctionat

bdPlenul Senatului a adoptat marti o propunere de lege care prevede sanctiunea pierderii calitatii de membru al unui ordin in cazul persoanelor care prin fapte, declaratii sau actiuni incalca prevederile constitutionale ce vizeaza suveranitatea, unitatea si indivizibilitatea statului roman, precum si cele referitoare la teritoriul Romaniei si la limba oficiala, informeaza Agerpres.

Initiatorul propunerii legislative de modificare a articolului 51 din Legea nr. 29/2000 republicata privind sistemul national de decoratii al Romaniei, deputatul PSD Bogdan Diaconu, a propus completarea articolului amintit cu un nou alineat c), care in Comisia juridica a fost amendat astfel: “pentru fapte, declaratii sau actiuni prin care se incalca prevederile art. 1, alin.1; art.3, alin. 1 sau art.13 din Constitutie”.

In forma actuala a legii, articolul 51 reglementeaza pierderea calitatii de membru al unui ordin in situatiile: a) condamnarea prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, la pedeapsa privativa de libertate si b) pentru fapte dezonorante, care aduc prejudicii morale membrilor ordinului.

Articolele din Legea fundamentala a Romaniei la care se face referire in propunerea de lege stipuleaza ca “Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil” (art.1, alin.1), “Teritoriul Romaniei este inalienabil” (art.3, alin.1), precum si faptul ca “In Romania, limba oficiala este limba romana” (art.13).

In expunerea de motive, initiatorul precizeaza ca decoratiile statului roman sunt cel mai inalt mod de recunoastere a meritelor unei persoane fata de Romania si, tocmai de aceea, “acordarea lor presupune o respectare a Constitutiei si a statului roman”.

“Romania nu poate permite sa fie atacata si jignita de cei carora le-a acordat stima si increderea sa, in caz contrar avand dreptul de a retrage aceste decoratii si de a proteja astfel atat onoarea si demnitatea sistemului romanesc de acordare a decoratiilor, cat si onoarea si demnitatea celor care le poarta cu respect fata de tara”, motiveaza deputatul PSD.

Propunerea de lege a fost adoptata de Senat cu 91 de voturi pentru, opt voturi impotriva si trei abtineri, ca prima Camera sesizata.

Sursa: Anchete online

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Asta ar fi “amendamentul Tokes” cred eu…
    Nu va trece de Camera Deputatilor, nu trag speranta.
    Oricum psihopatii de la timona, dupa ce au aruncat grenade in cala vaporului lasat fara motoare au alta “agenda” decat grija fata de tara.
    Ei sint “generatia” pierduta care defileaza sub lozinca “dupa mine trag cat mai multi!” Ei sint potopul pentru tara asa ca nu mai astept altul.