C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Securitatea serviciilor secrete

http://4.bp.blogspot.com/_0fRzyX-JoL4/SX5lbfBW9KI/AAAAAAAAIgg/FrtqOGM_43g/s400/Fire+SRI.jpg“SRI, îl dorim un serviciu model… Fie un serviciu de elită… SPP o structură flexibilă…”. La ceas aniversar, adică la 20 de ani de la înfiinţare, spionii români au o foarte bună părere despre ei înşişi. Au devize cu onoare şi fidelitate, au embleme pline de lei, acvile, cruci, săbii, grifoni şi, în general, cea mai mare dorinţă a lor e să fie consideraţi un fel de echivalent mioritic al lui Bond 007, al celebrelor CIA, MI5 etc. De aceea, cea mai mare jignire pentru spionii noştri e să-i faci securişti, inşi care fac poliţie politică. Grifonul de pe emblema SIE vine de la geto-daci, de la traci, deci există un arc peste timp în apărarea secretă a poporului, dar arcul ăsta sare peste Securitate. N-au nici o legătură cu ea, sunt aşa cum frumos s-a exprimat cândva Mihai Radu Ungureanu, directorul SIE, “instituţii cu caracter special, nu secret”. Cum ar veni, sunt o componentă firească a societăţii, sunt bugetari mai secretoşi, dar sunt de-ai noştri. Îi apără modul de viaţă românesc, apără imparţial chiar şi dreptul ziariştilor de a scrie tâmpenii despre oficialităţi şi dreptul unor Bercea Mondialu de a dansa manele cu nişte oficialităţi.

Dar tot acest tablou idilic al gardienilor imparţiali ai libertăţilor noastre de tot felul crapă la o întrebare simplă: “Câţi spioni avem, domnule?”. La 20 de ani de la marea agitaţie din decembrie, situaţia e ca pe vremea Securităţii, nimeni nu ştie nimic sigur. Ştim câţi profesori avem, câţi judecători, militari, medici, dar nu şi spioni. SRI ar avea vreo 12.000, poate 20.000, la SIE ar fi vreo 3.000 spre 3.500, Vasile Blaga vorbea de încă 3.000 de inşi care aparţin de fostul “Doi şi-un sfert” de la Interne, la care se adaugă SPP-ul, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Contrainformaţiile armatei. În timpul ăsta, FBI – SRI-ul american, spune clar că are fix 28.576 de angajaţi. Bine că în domeniu nu se practică angajările cu jumătate de normă, altfel americanii erau în stare să publice un rezultat cu virgulă. La noi, aproximările sunt de ordinul miilor, cifra angajaţilor SRI e un secret, deşi nici o lege nu prevede acest lucru, dar publicarea ei probabil ar afecta securitatea structurii. În aceste condiţii, nici nu mai are rost să vorbim de reformă, de cine pe cine ascultă, de legi, drepturi ale cetăţeanului, Omar Hayssam, ăi doi băieţi de la SIE capturaţi şi prezentaţi la tv de Nicu Gheară, de sereiştii petrolişti din Prahova şi de pile ale unor oameni politici care ard gazul prin birouri citind presa. Adică, e inutil să analizăm “dimensiunea calitativă a activităţii” când nu ştim câţi inşi desfăşoară activitatea asta. Apoi, dincolo de comparaţiile complet nefavorabile cu alte servicii străine, menţinerea cifrei angajaţilor la secret e profund incorectă faţă de alţi bugetari. Dincolo de bani e vorba şi de un semnal. Serviciile se consideră o componentă a societăţii şi, astăzi, societatea e în criză. Din cauza asta le cerem profesorilor să accepte ca 15.000 dintre ei să fie daţi afară. La fel, discutăm dacă e normal să avem clase cu 40 de elevi în loc de 30. La fel de normal ar fi să discutăm dacă România îşi permite 60 de spioni la suta de mii de locuitori sau numai 6. Poate ne trebuie 60, poate trebuie să punem pe urmele unui potenţial terorist câte o companie întreagă, dar lucrurile acestea trebuie discutate. În caz contrar, în timp, serviciile vor fi percepute ca un corp străin în societatea românească şi asta chiar va fi o problemă de securitate naţională.

Marius NIŢU
sursa: gandul.info

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss